Showing posts with label Daniel MILODIN. Show all posts
Showing posts with label Daniel MILODIN. Show all posts

Sunday, October 25, 2026

Profesorul universitar Cătălin BOJA

Cătălin BOJA este fostul meu student, absolvent al promoției 2004 de la Secția de Informatică Economică, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. în anul 2008 a încheiat stagiul doctoral început în toamna anului 2004, după ce a susținut  cu succes teza de doctorat  de 306 pagini intitulată Optimizarea aplicatiilor informatice. 
În intervalul 1995 - 1999, Cătălin a urmat cursurile Liceului Ion NECULCE din București.
În intervalul 1999 - 2004, Cătălin a urmat cursurile de licență la Facultatea CSIE.
În intervalul 2004 - 2006, Cătălin a urmat cursul de master Managementul informatizat al proiectelor.
În intervalul 2004 - 2006 a fost preparator universitar, în intervalul 2006 - 2009 a fost asistent universitar, în intervalul 2009 - 2013 a fost lector universitar, în intervalul 2013 - 2020 a fost conferențiar universitar și din 2020 până în prezent este profesor universitar, după susținerea cu succes a tezei de abilitare în anul 2019. Am lucrat îndeaproape cu Cătălin BOJA încă din vremea studenției și am reușit să-l cunosc foarte bine, să colaborăm la realizarea unor proiecte de cercetare științifică pe probleme de compresie de date și de optimizare software. Am publicat o serie de articole și de cărți pe perioada în care s-a derulat stagiul doctoral, dar și după aceea. Printre lucrările realizate împreună enumăr aici:
Ion IVAN, Cătălin BOJA, Cristian CIUREA - Metrici ale sistemelor colaborative, Editura ASE, București, 2007, ISBN 978-973-594-963-1, 186 pag.
Ion IVAN, Cătălin BOJA - Metode statistice în analiza software, Editura ASE, București, 2004, 482 pag., ISBN 973-594-498-7
Ion IVAN, Cătălin BOJA - Practica optimizării aplicațiilor informatice, Editura ASE, București, 2007, 483 pag., ISBN 978-973-594-932-7
Ion IVAN, Cătălin BOJA - Managementul calității proiectelor, Editura ASE, București, 2005, 122 pag., ISBN 973-594-558-4
Ion IVAN, Cătălin BOJA, Cristian IONIȚĂ, Adrian POCOVNICU, Daniel MILODIN - Practica dezvoltării aplicațiilor informatice orientate pe structuri de date, Editura ASE, București, pg. 223, 2005, ISBN 973-594-630-0
Ion IVAN, Cătălin BOJA - Empirical Software Optimization, Revista Informatica Economică nr. 2(34), 2005, pag. 43 - 50
Ion IVAN, Cătălin BOJA, Cosmin TOMOZEI - Turn-Key Software Programs, Revista Informatica Economică, nr. 3(35), 2005, pag. 96 - 103 
Ion IVAN, Cătălin BOJA - Bicriterial Optimization of Software, Revista Informatica Economică nr. 1 (37), 2006, pag. 17 - 24.
Pe durata stagiului doctoral am avut ocazia să-mi dau seama de calitățile deosebite ale tânărului cercetător științific, de modul cum derulează el etapele unui ciclu de cercetare. Cătălin a fost în două rânduri director al Departamentului de Informatică și Cibernetică Economică, în intervalul 2011 - 2019. El a elaborat în colaborare lucrarea referită prin:
Cătălin  BOJA, Cristian CIUREA,  Mihai DOINEA - Android Mobile Applications: A Practical Development Guide, Editura ASE, București, 2015, 404 pagini, ISBN 978-606-34-0033-9
Pe care am primit-o cu autograf de la autorii ei. Cătălin este un specialist în dezvoltarea de software, care a dovedit eficiența și competența prin aplicația de la Școala Doctorală a ASE de management al activității doctoranzilor, dovedind prin calitatea deosebită a interfeței că el înțelege clar ce înseamnă o aplicație informatică orientată spre cetățean.

Friday, February 17, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Cosmin LUGOJI

Pe Cosmin LUGOJI îl știu de când era elev de liceu. L-am urmărit și când era student la facultatea de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnica București, dar și când a lucrat în producție, până când, ca orice informatician care se respectă, a plecat la muncă în străinătate.
Eu îmi fac revizia la mașină în Trier orășel din Germania și anual când ajung acolo, vorbesc la telefon cu Cosmin, ne întâlnim pentru câteva ore, ne simțim bine la un restaurant, după care fiecare își vede de ale lui. Realmente îmi face plăcere să-l întâlnesc pe acest foarte tânăr programator, să discut cu el și să aflu ce mai înseamnă în ziua de azi meseria de programator, mai ales, la o firmă mare.
Cosmin LUGOJI este un băiat educat, care știe să vorbească. El este punctual și respectuos. De fiecare dată își face timp să ne vedem pentru câteva ore și este o plăcere să-l auzi vorbind despre cum lucrează, despre cum trebuie să învețe mereu pentru a fi la zi cu ceea ce are de făcut, căci domeniul informaticii este extrem de dinamic. Acolo sunt salarii mari, dar nimeni nu plătește degeaba o grămadă de bani. Sunt așteptate rezultate și firmele de software trăiesc din produsele pe acre le livrează, produse care trebuie să fie foarte bune. Cosmin LUGOJI a învățat de pe băncile facultății să facă treabă de calitate, așa că la locul lui de muncă de acum, face ceea ce știa să facă, adică lucru temeinic.
Împreună am scris un articol referit prin:
Ion IVAN, Andrei SANDU, Daniel MILODIN, Cosmin LUGOJI - Orthogonally Based Digital Content Management Applicable to Projects-bases , Informatica Economica, vol. 13, nr. 3, 2009, pg. 140 - 152, ISSN 1453-1305
Am regretat nespus că nu am derulat un stagiu doctoral cu acest tânăr pentru că am certitudinea că el ar fi făcut lucruri foarte bune, căci este un om cu idei, un om care atunci când începe ceva nu se lasă până nu finalizează la un nivel de performanță cât mai ridicat. El este un tip exigent și meticulos.



(17 februarie 2023)

Saturday, February 4, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Adrian POCOVNICU

Despre Adrian POCOVNICU părerile colegilor mei erau foarte împărțite. Venirea lui în catedra de Informatică Economică a surprins pe unii, dar pe mine nu, pentru că știam cine este absolventul Adrian POCOVNICU, ca programator, ca om și mai ales în ceea ce privește caracterul. Mie îmi trebuia un coleg cu caracter puternic, cu care să discuți, cu care să pornești la drum și pe care să te bazezi. Eu nu am lucrat niciodată cu lingăi, cu neserioși, cu mincinoși, cu neprofesioniști. Adrian POCOVNICU mi-a arătat că știe să se documenteze, că înțelege ceea ce-i spui, că face exact ceea ce trebuie, că nu amână, nu promite, nu se laudă. A lucrat foarte frumos la elaborarea lucrării:
Ion IVAN, Catalin BOJA, Cristian IONITA, Adrian POCOVNICU, Daniel MILODIN - Practica dezvoltării aplicatiilor informatice orientate pe structuri de date, Editura ASE , Bucureşti, 2005, ISBN 973-594-.630 - 0, pg. 223
Împreună am scris și articole precum:
Ion IVAN, Adrian POCOVNICU, Marius POPA - Software pentru evaluarea amprentei textului utilizând numere pseud-oaleatoare, Informatica Economică, vol. 6, nr. 3, 2003, pg. 77-80
Ion IVAN, Adrian POCOVNICU, QSPM - Software pentru managementul calității proiectelor,
Informatica Economică, vol. 6, nr. 4, 2002, pg. 65 - 70.
Îmi aduc aminte că discutam de construirea unui indicator prin care să măsurăm performanța globală a unui manager de proiect, în așa fel încât să fie cu valoarea 1 (unu) dacă toate termenele planificate sunt respectate 100%, fără a fi date livrabile nici în avans, nici în întârziere. Indicatorul va fi 0 (zero) dacă toate termenele sunt decalate. Nu a trecut mult timp și Adrian a venit un un indicator superb, pe care l-a verificat în amănunțime, căci așa era el, un om serios, căruia nu-i lăsa să scape nimic.
El s-a stabilit acum în USA și face ceea ce a învățat în facultate. Când am fost la New York, l-am întâlnit pe fostul meu asistent universitar Adrian POCOVNICU și m-am bucurat să văd că evoluează exact așa cum el a demonstrat după terminarea facultății și că are o familie superbă.


(04 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Cristian IONIȚĂ

Și Cristian IONIȚĂ mi-a fost student și mai apoi doctorand. El a devenit preparator, apoi asistent, apoi lector și acum este conferențiar universitar.
În anul 2012, Cristian IONIȚĂ a susținut teza de doctorat de 162 pagini, intitulată Tehnici și metode pentru dezvoltarea aplicațiilor informatice deschise, pe care i-am coordonat-o, cum am mai spus și în care a inclus numeroase soluții originale, pentru că autorul ei este un tip foarte deștept, cu imaginație, este un cercetător științific autentic și mai ales eficient.
Pe durata cât am fost profesor în catedră, căci acum sunt pensionar, am realizat împreună lucrarea:
Ion IVAN, Catalin BOJA, Cristian IONITA, Adrian POCOVNICU, Daniel MILODIN - Practica dezvoltării aplicațiilor informatice orientate pe structuri de date, Editura ASE , Bucureşti, 2005, ISBN 973-594-.630 - 0, pg. 223.
El a publicat și lucrarea Analiza si dezvoltarea sistemelor informatice orientate pe procese pe care a publicat-o în anul 2014. Este coautor la cele două volume de Structuri de date, publicate în Editura ASE în anul 2008 și care au primit Premiul Academiei Române pe anul 2008, la secțiunea Știința și tehnologia informației.
Cristian IONIȚĂ m-a impresionat prin puterea lui de muncă, prin corectitudinea și prin profesionalismul lui, pe care le-a dovedit pe toată durata colaborării noastre. Mă bucur că am avut prilejul să colaborez cu un tânăr așa de valoros și care face o carieră didactică de succes.



(04 februarie 2023)

Wednesday, January 25, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Daniel MILODIN

Colaborarea cu Daniel MILODIN a început încă din studenție. Al lucrat cu daniel la disciplina de Structuri de date, la disciplina de Limbaje de asamblare, am coordonat lucrarea lui de licență și lucrarea lui de disertație de ma master și am lucrat împreună și la doctorat.
Dacă este să mă laud cu ceva, trebuie să scriu aici că Daniel MILODIN este primul doctor în specializarea Informatică economică, pe care eu am reușit s-o impun ajutat de profesorul Dumitru MIRON care era secretar de stat în Ministerul Educației, pe când eu eram director la Direcția de Informatizare și Personal.
Daniel MILODIN a finalizat teza de doctorat de 262 de pagini intitulată  Ortogonalitatea entităților structurate, în anul 2009.
Împreună cu Daniel MILODIN am elaborat mai multe articole, din care enumer aici:
Ion IVAN, Daniel MILODIN – Software pentru ierarhizarea multirang a componentelor unei colectivitati, Revista Româna de Informatica si Automatica vol. 16, nr. 3, 2006, pg. 59 – 68
Ion IVAN, Daniel MILODIN – Ortogonalitatea cifrelor arabe si a alfabetului latin folosind diferentele nete, Revista Româna de Informatica si Automatica, vol. 16, nr. 2, 2006, pg. 69 – 80
Ion IVAN, Daniel MILODIN - Data Orthogonality Metrics, Workshop Information Systems and Operations Management - Romanian American University, pag. 326-341, Bucuresti, 2006
Ion IVAN, Daniel MILODIN, Catalin BOJA, Marius POPA, Adrian POCOVNICU – Practica dezvoltarii software orientata pe structuri de date, Editura ASE, Bucuresti, 2005
Ion IVAN, Daniel MILODIN, Marius POPA – Ortogonalitatea alfabetelor, Revista Româna de Informatica si Automatica, vol. 15, nr. 3, 2005, pg. 41 – 56
Ion IVAN, Daniel MILODIN, Marius POPA, Cosmin LUGOJI - Entitati Bazate, Economia, seria Management, Anul VIII, Nr.1, pag. 84 - 97, Bucuresti, 2005.
Ion IVAN, Daniel MILODIN, Cristian DIACONU - Sisteme informatice AMIS, Suplimentul „Economie teoretic si aplicata", nr. 430,  a Cotidianului „Economistul”, nr. 1798 (2824), pg.  I, III, 2004
Daniel MILODIN, Ioana Ramniceanu - The impact of the monetary policy shocks on the economic aggregates, Economic computation and economic cybernetics studies and research, Editura ASE, vol. 38, nr. 1-4, pg. 241-246, Bucuresti, 2004
Ion IVAN, Daniel MILODIN - Software pentru ordonarea multirang a componentelor unei colectivitati, Revista Economia, Nr. 2, Bucuresti, 2003, pg. 78 - 82
Anii au trecut. Eu am rămas cu Daniel MILODIN într-o relație excelentă. De multe ori ne vedem la o cafea pe la Dorobanți peste drum de Facultatea de Cibernetică, unde vine și profesorul Cătălin BOJA. El este acum căsătorit și are doi copilași superbi, care spre deosebire de alți copii sunt chiar niște copii cuminți, care se joacă frumos, ca doi frățiori care se iubesc.


(25 ianuarie 2023)

Sunday, November 13, 2022

Analiza cantitativă a latinității noastre

Dacă nu aș avea 75 de ani și dacă nu aș avea un doctorat în cibernetică și statistică, m-aș deda la un demers științific în a aplica metode statistice de analiză cantitativă a latinității noastre.
Este fezabil un astfel de demers pentru că:
- există SGBD-uri extrem de performante,
- analiza de date are produse software complete,
- data science este deja o realitate,
- sunt populate foarte multe baze de date,
- prelucrările pe seturi complete sunt o realitate.
Aș lua dicționarul limbii latine și dicționarul limbii române. Aș calcula indicii de similitudine a cuvintelor și aș obține un indicator agregat. Dacă acel indicator ar fi mai mare ca 0,78 înseamnă că cele două limbi au similitudinea bună. Dacă indicele agregat ar fi mai mare ca 0,92 înseamnă că similitudinea dintre cele două limbi este foarte bună și ar explica cumva dispariția limbii vorbite de daci, iar mânz, varză, viezure ar rămâne doar în sfera mitologiei dacă lista nu ar fi cu mult mai lungă, ceea ce această analiză cantitativă ar trebui să descopere.
Aș merge mai departe, aprofundând lucrurile din gramatică. Să zicem la verbe. Pe Internet pentru toate verbele există conjugări complete în limba română, ceea ce ar trebui să fie și pentru limba latină. Aș calcula și aici indicii de similitudine și tot așa aș face o agregare și tot așa aș conchide că.
Analiza cantitativă ar merge mult mai departe la limbile slave, la limba turcă și așa mai departe. 
În final s-ar găsi suficiente elemente din care să rezulte că aici nu a fost niciodată un vid de populație, că nimeni nu a plecat în munți în bejenie.
Lucrurile ar căpăta o și mai mare importanță dacă cineva ar avea curiozitatea să vadă cum stau lucrurile la elementele de asimilare forțată de populații din zilele noastre sau din secolele ceva mai apropiate și după ce s-ar face calcule, ar rezulta concluzii pertinente la modul în care au evoluat populațiile din spațiul carpato-danubiano-pontic de s-a format poporul român, cu matricea sa, care de asemenea, ar trebui să aibă valori numerice cuprinse între  zero și unu. O teză de doctorat pe acest subiect nu este floare la ureche, dar cred că ar fi dată la secret, căci concluziile ce s-ar obține nu ar conveni nimănui, nici celor care cred că nu, nici celor care cred că da.
CONCLUZIE: mă gândesc la statuia lui Traian în puța goală de la Muzeul de Istorie a României, pe care am văzut cum era lustruită de ființe bipede rămase în admirație. Bine că nu mai e.


(13 noiembrie 2022)

Wednesday, August 30, 2017

Ortogonalitatea componentelor d-AN

Așa cum se știe, ortogonalitatea este o caracteristică de calitate pentru produsele software, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să difere unele de celelalte sau ar trebui să difere, căci în realitae lucrul acesta este greu de realizat, deși multe dintre produsele informatice se realizează independent unele de celelalte și dezvoltatorii lo nu știu unii de ceilalți.
Doctorandul meu Daniel MILODIN a realizat o teză de doctorat intitulată Ortogonalitatea entitatilor structurate, susținută în noiembrie 2009, care tratează exact această problematică. El a avut un produs software propriu care a analizat nenumărate componente foarte diversificate și pe modele de măsurare a ortogonalității a făcut cercetări unde a obținut rezultate deosebit de interesante. Consider că aceste cercetări pe care el le-a continuat, iată, merită să fie orientate și spre componentele avuției naționale digitale pentru că acestea:
- se găsesc într-o mare varietate;
- tratează subiecte extrem de diferite;
- au niveluri de abordare neimogene;
- folosesc tehnologii din tot felul de generații;
- coexistă în structuri virtuale de d-AN;
- accesarea lor trebuie ierarhizată corect.
Cercetările trebuie să pornească de la obiectivele d-AN și trebuie să ia în considerare o realitate dură care are există independent de cei ce dezvoltă componente d-AN dar și de cei care le accesează, neexistând nicio legătură dintre multitudinea de profile ale acestora, toți fiind pe baricade proprii.

(31 august 2017)

Monday, March 13, 2017

CSIE'50 - primul doctor în specializarea informatică economică

În anul 2006, pe când eram director în MEC, am găsit înțelegere la secretarul de stat de la învățământul superior, delatfel profesor tot în ASE ca și mine, încât argumentele prezentate l-au convins să înscrie în lista specializărilor de la doctorat, specializarea de informaticî economică. Tot timpul am avut în minte o zicere a lui László Tőkés despre asuprire, pe care am translatat-o spre mine în chestia cu doctoratul în cibernetică și statistică economică, în condițiile în care catedra din care făceam parte chiar avea o școală veritabilă de informatică economică. La tipărirea Ordinul nr. 4843/2006 privind domeniile pentru studii universitare de doctorat, sistemul de criterii și metodologia de evaluare a instituțiilor de învățământ superior pentru aprobarea organizării studiilor universitare de doctorat, am văzut că la poziția pentru studii de licență 28, apărea specializarea Cibernetică, Statistică și Informatică economică și pe a doua coloană apărea domeniul distinct de  Informatică Economică în care se oprganizează doctorat. Am considerat la acel moment victoria binelui împotriva răului născut și rămas așa dintr-o nedreptate a istoriei. Mi-am repetat exact ceea ce a zis Mihail KOGĂLNICEANU în 1877, cu text un pic moditicat: suntem un domeniu de doctorat de sine-stătător.
Deși am anunțat în ASE și în CSIE de pe poziția pe care o aveam că s-a produs isprava, am avut surpriza să văd că admiterea la doctorat se susținea tot după vechile reguli, ceea ce arăta că răul voluntar nu dispăruse. Am trimis pe fax la rectoratul ASE textul ordinului 4843.2006 și m-am liniștit când mi s-a confirmat că deja s-au înscris tineri să participe la colocviul de admitere la specializarea nou înființată de Informatică Economică la studii doctorale. Printre acești tineri s-a aflat Daniel MILODIN și aici voi scrie numai despre el, în viitor, rezervându-mi dreptul să scriu detaliat și despre ceilalți. Așa cum eu am fost în 1978 primul care a obținut titlul de doctor dintre absolvenții Secției de Informatică Economică, tot așa și Daniel MILODIN este primul doctorand care a susținut teza și a obținut titlul științific de doctor în specializarea Informatică Economică.
Daniel MILODIN s-a înscris la doctorat în anul 2006 și a susținut teza de doctorat în 27 noiembrie 2009, după ce a desfășurat o intensă activitate de cercetare științifică și după ce și-a validat cu succes soluțiile în activități derulate în mediu real. 
Eu am colaborat cu Daniel MILODIN încă de pe vremea studenției, asemeni celor peste 95% dintre doctoranzii cu care am lucrat în stagii doctorale de-a lungul anilor. A realizat sub îndrumarea mea lucrarea de licență Aplicatie informatica orientata spre comertul de cunostinte, susținută în anul 2005. După ce a terminat cursul de master în specializarea informatică economică, a susținut lucrarea de disertație Ortogonalitatea proiectelor, conditie de intrare in procesul de evaluare, pe care tot eu am coordonat-o. Deci, Daniel MILODIN era obișnuit cu modul meu de a colabora, unde rigoarea și originalitatea și temeinicia, sunt esențiale. Pe durata stagiului doctoral Daniel MILODIN a realizat în condiții foarte bune cerințele care decurgeau din planul individual de pregătire și nu s-a întâmplat niciodată să existe ezitări, amânări și mai ales reveniri aupra subiectelor abordate.
Daniel MILODIN a publicat intens, ritmit și numai și numai pe problematica tezei, pe care noi am intutulat-o: Ortogonalitatea entitatilor structurate.  Ceea ce se discută acum despre condițiile ce trebuie să fie îndeplinite de lucrările originale, el a abordat cu multe detalii în stagiul doctoral. A publicat singur sau în colaborare lucrări precum:
  • Ortogonalitatea cifrelor arabe si a alfabetului latin folosind diferentele nete, Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 16, nr. 2, 2006, pg. 69 – 80
  • Data Orthogonality Metrics, Workshop Information Systems and Operations Management - Romanian American University, pag. 326-341, Bucureşti, 2006
  • Ortogonalitatea alfabetelor, Revista Română de Informatică şi Automatică, vol. 15, nr. 3, 2005, pg. 41 – 56
  • Entitati Bazate, Economia, seria Management, Anul VIII, Nr.1, pag. 84 - 97, Bucuresti, 2005
  • Aplicatie informatica orientata spre comertul de cunostinte, Lucrare de licenţă, Bucuresti, 2005
  • Sisteme informatice AMIS, Suplimentul „Economie teoretic si aplicata", nr. 430,  a Cotidianului „Economistul”, nr. 1798 (2824), pg.  I, III, 2004
  • The impact of the monetary policy shocks on the economic aggregates, Economic computation and economic cybernetics studies and research, Editura ASE, vol. 38, nr. 1-4, pg. 241-246, Bucureşti, 2004
  • Software pentru ordonarea multirang a componentelor unei colectiviăţi, Revista Economia, Nr. 2, Bucureşti, 2003, pg. 78 - 82
În timpul stagiului doctoral, Daniel MILODIN a elaborat o aplicație informatică dedicată analizei proiectelor elaborate de studenții din anul al III-lea de la secția de Informatică Economică din CSIE pentru disciplina Structuri de date. În acest fel a fost asigurate:
- unicitatea titlurilor proiectelor;
- originalitatea de conținut a proiectelor;
- diferențele majore dintre textele sursă;
- respectarea cerințelor de structură;
- respectarea termenelor în condiții de flexibilitate.
Despre susținerea tezei de doctorat de la sfârșitul lunii noiembrie 2009 voi spune că am urmărit cu mare atențe modul de elaborare, asigurând ortogonalitatea între capitole și echilibrul dintre subcapitole, accentuînd asupra elementelor de originalitate. Comisia de analiză a teZei în vederea susținerii în ședință publică a avut în componență pe:
- prof.dr. Ion SMEUREANU, decanul facultății CSIE, președinte
- prof.dr. Ioan ANDONE, Universitatea Al. I. CUZA Ișași, membru
- prof.dr. Victor PATRICIU, Academia Tehnică Militară, membru
- prof.dr. Cătălina COCIANU, ASE, membru
- prof.dr. Ion IVAN, ASE, conducător științific.
Referatele favorabile din partea membrilor comisiei, prezentarea făcută de doctorand și răspunsurile la întrebări au condus la încheierea procesului verbal cu calificativul în care s-a concluzionat că se acordă titlul științific de doctor lui Daniel MILODIN cu calificativul foarte bine. Dosarul său a fost trimis la comisia de ma minister și după un anumit interval, a primit confirmarea titlului, după care a fost eliberată diploma de doctor acestuia. El este, așa cum m-am lăudat încă de la început, primul doctor în specializarea Informatică Economică de la noi din facultate, din ASE și ca să mă laud și mai mult, din țară. Chestia cu Europa, cu planeta, cu constelația, respectiv, cu universul n-am verificat încă, dar am auzot că la NASA au fost descoperite niște planete unde ar exista forme de viață, ceea ce mă fac să-mi păstrez calmul meu cel englezesc și să nu mă apuce disperarea. Până una-alta, lucrez cu certitudinea că Daniel MILODIN este primul doctor în Informatica Economică de la noi. Punct.

(13 martie 2017)