Showing posts with label Loredana GROZEA. Show all posts
Showing posts with label Loredana GROZEA. Show all posts

Tuesday, August 27, 2024

Festivalul de la Mamaia, o șușe prăfuită

Ceele trei zile ale Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia au trecut ca un fum, într-un anonimat plin de trăncăneală prăfuită, cu personaje uzate, uitate de lume, dar scoase de la naftalină din lipsă de altceva. Prezentatorii au fost banali, predictibili și dominați de stereotipuri induse de limba de lemn specifică șușelor în care toți sunt maeștri și toate cântărețele sunt pline de talent.
În primul rând, festivalul trebuia să aibă titrarea cântecelor, căci interpreții nu au dicție și nu s-a înțeles ce cântau, iar dacă era titrare în timp real, noi cei din fața televizoarelor aveam un câștig cu adevărat important.
Despre concursul de interpretare nu zic decât că pe o scară de la 1 la 10, îi acord nota 3(trei).
Despre concursul de compoziție, nu zic decât că nu a lansat nimic notabil și pe o scară de la 1 la 10 îi acord nota 4(patru), punctul în plus în comparație cu nota de la interpretare este datorat costumului galben purtat de interpretul cântecului care a obținut trofeul Mamaia 2024.
Despre recitaluri nu am cuvinte de laudă căci s-a exagerat cu cerșirea de la public de a cânta cu soliștii anumite versuri, deși acustica atât de deficitară, făcea ca efectul cântării cu publicul să se piardă în van.
Remarc aici minirecitalui lui Corina CHIRIAC care a dat dovadă de calități vocale speciale, comparativ cu alți soliști care după două cântece își pierdeau suflul. Din toată șușea, doar apariția Corinei CHIRIAC a fost act artistic. Scoaterea fosilelor la rampă arată că muzica ușoară românească este în comă și nu mai are nicio șansă să se revitalizeze, dacă s-a făcut apel la cântece vechi, demodate și enervante.


(27 august 2024)

Sunday, December 19, 2021

Vedete de carton

Televiziunile noastre promovează vedete de carton. O vedetă, așa cum înțeleg eu că se poartă peste ocean, este acea ființă bipedă care:
- știe să facă ceva foarte bine,
- place publicului,
- atrage banul grămezi, grămezi,
- are în conturi zeci de milioane de dolari.
La noi, oricine își pune silicoane la poponeț, la sâni și-și umflă buzele, dacă scoate două cuvinte și alea scremute, devine vedetă, mai ales, dacă se afișează alături de un sportiv renumit, de o beizadea, de un milionar și el tot de carton cu banii făcuți prin contracte 100% cu statul sau de un artist celebru. Este adevărat că ele, ca vedete, scot câteva cuvinte, zâmbesc și de pe poziția de mobilă decorativă, își joacă rolul uneori mai bine. Numai că sunt schimbate ca șosetele și coboară din jos în mai jos, după care dispar și ajung uneori anonime de care nu se mai interesează nimeni.
Vedete de carton sunt și acele persoane care neavând un talent de excepție, prin scandaluri sunt aduse în lumina reflectoarelor, cu care prilej fie mai și cântă, mai și vorbesc despre roiluri în piese de teatru fără spectatori sau despre performanțe mediocre pe care le-au ratat în competiții la care nu au participat din varii motive.
Este bine să distingem aceste caricaturi de adevăratele vedete. Nadia COMĂNECI este o vedetă autentică. Loredana GROZEA este vedetă adevărată. Maria CIOBANU este vedetă adevărată. Ilie NĂSTASE este vedetă autentică. Nu trebuie decât să dăm drumul la televizor pentru a alege grâul de neghină.
Îmi aduc aminte de o mamă care atunci când era scos sicriul tânărului ei fiu, fotbalist, mort pe teren în timpul unui meci, a strigat de durere:
- Vedeta mamii, vedetă!

(19 decembrie 2021)