Cenzura ca scut al lipsei de talent

Ne amintim cu toții cei care am trăit în comunism de mâna lungă a cenzurii, pe care o invoca toată lumea, dar cu deosebire scriitorii, care se văitau că cenzura le interzice publicarea producțiilor lor literare. Așa a apărut așa-zisa literatură de sertar, formată din toate lucrările pe care așa-zișii slujitori ai literaturii se lăudau că o realizează, dar din cauza cenzurii, nu se publică.
A venit 22 Decembrie 1989 și toată lumea se aștepta ca în 1990, 1991 sau 1992 librăriile să fie inundate de cărți excepționale, care nu fuseseră publicate în perioada comunistă, datorită temelor, care contraveneau dogmelor comuniste. Anii au trecut și librăriile au rămas goale, ba chiar din lipsă de mușterii, unele s-au și închis și marile orașe mai au ici și colo câte o librărie care pe lângă cărți vine ciocolată, vin, cafea și mezeluri.
Cenzura comunistă a fost scut al celor lipsiți de talent, dornici să se fofileze prin viață, motivând că cenzura este aceea care face ca munca lor genială să nu fie pusă la dispoziția poporului, căci ea, cenzura le măcelărește așa-zisele creații de geniu, inexistente în realitate.
Nu am spus nicio clipă că cenzura comunistă nu a fost o frână în dezvoltarea artei în general și a literaturii în special. Una este să ai talent, să scrii dar cenzura să nu te publice și alta este să stai cu burta la soare și doar să te înfrupți din darurile fondului literar al Uniunii Scriitorilor, să te vaiți că nu te publică cenzura, dar în realitate să nu existe nimic pe masa tartorilor cenzurii ca să fie supus analizei și interzis. Au fost și situații în care tiraje întregi au fost date la topit din cauză că anumite teme trecuseră de cenzură, dar cum comunismul era vigilent, după publicare, o altă cenzură a decis că respectivele volume nu trebuie să ajungă la mase pentru a atenta la valorile revoluționare, care ar altera conțtiința revoluționară a omului nou. Cenzura comunistă a jucat rol de frână în dezvoltarea artei, dar a fost și scut pentru cei care erau lipsiți de voința de a scrie, ci doar erau consumatori în societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Acum în democrație se zice că nu mai este cenzură. Se zice, dar cenzura există și este la fel de eficientă sau probabil mai eficientă decât cenzura bolșevică, pentru că ea se manifestă prin constrângeri de ordin economic. Se știe că un ziar publică sau nu articolul. Jurnalistul este plătit sau nu în funcție de materialele publicate. Politica editorială este declarată cu subiect și predicat și jurnaliștii trebuie să se alinieze acelei politici editoriale din redacție. Cine nu o face, nu este publicat și salariul său este direct proporțional cu cât publică. În zona audio-vizualului există organisme care veghează ca lucrurile să nu o ia razna, drept care se ajunge la atenționări, la amenzi, dar și la închideri de televiziuni și istoria post-decembristă de la noi, a cunoscut toate stadiile.

(02 aprilie 20250

Cărțile fundamentale care ne lipsesc

Să fie foarte clar! Ne lipsesc cărțile fundamentale care să ne definească și să ne facă să creștem în proprii ochi, ca popor măreț, cu coloană vertebrală, care s-a dezbărat de proverbul cu capul plecat pe care sabia nu-l taie, pentru că avem toate temeiurile din lume să spunem că suntem viteji, dârji  și cu simțul eroismului înnăscut.

Ne lipsește cartea de istorie a poporului nostru, de 500 pagini în care să ne regăsim exact așa cum suntem, nici mai frumoși, nici mai urâți, nici mai buni și nici mai răi, carte care să nu fie rescrisă decât la 50 de ani, când se vor mai adăuga vreo două sau trei pagini, fără a mișca niciun cuvânt în paginile deja scrise.

Ne lipsește enciclopedia noastră, în care să se descrie tot ceea ce există despre noi ca popor, ca țară, ca trecut, ca prezent, cu bune dar și cu mai puțin bunele pe care le-am săvârșit, așa cum a fost părăsirea unui aliat, recunoscând în acest fel că alegerea inițială a fost catastrofală și ne ducea spre pierzanie, c a rezultat al mediocrității conducătorilor de la cele mai înalte niveluri ale politicii și statului.

Ne lipsește cartea de literatură în care să se regăsească cu adevărat cei mai valoroși scriitori ai neamului, chiar dacă noi nu am fost în stare să avem un laureat al premiului NOBEL pentru literatură, căci de-a lungul anilor, unii i-au tras în jos pe alții pe principiul, dacă nu eu, atunci nimeni.

Ne lipsește marele album al capodoperelor de arhitectură, de pictură și de sculptură.

Ne lipsește portalul unic și accesibil fără restricții cu marile voci ale folclorului românesc.

Ne lipsește ghidul celor 1001 obiective de vizitat într-o viață aici pe meleagurile românești.

Avem de tras, pentru a realiza aceste opere fundamentale, dar spiritul nostru individualist va face să treacă destul de mult timp până când se vor aloca banii, vor fi create colectivele de cercetători și de autori care să realizeze acest deziderat.


(10 decembrie 2023)

De ce s-a prăbușit literatura română după 1989?

Ca să avem o imagine clară asupra cauzelor din care s-a prăbușit literatura românească după 22 Decembrie 1989, trebuie să înțelegem cum se făcea literatură înainte de 22 Decembrie 1989 și cum trebuia să se facă literatură după ce comunismul s-a prăbușit în România.

În vremurile comuniste, literatura era o armă în slujba partidului, iar scriitorii erau cei care prin producțiile lor contribuiau la:

- formarea omului nou,

- crearea literaturii comuniste,

- modelarea conștiințelor,

- reflectarea realităților comuniste,

- cântarea partidului comunist,

- proslăvirea conducătorului iubit,

- cântarea iubirii de patrie,

- redarea vieții eroilor comuniști.

Toate producțiile literare realizate la comandă se plăteau foarte bine, iar scriitorii erau prezenți în librării cu volumele lor și în manualele școlare, ca elevii să învețe acele producții, pseudo-artistice, în opinia mea. Mulți dintre scriitori au zis că nu publicau pentru că ei scriau despre cu totul alte realități, pentru că socialismul avea părțile lui întunecate. Acea literatură a purtat numele de literatură de sertar, care aștepta vremuri mai bune, pentru a fi publicată.

După. 22 Decembrie 1989 totul s-a schimbat. Nu au mai apărut comenzile de partid. Editurile au devenit instituții care se autofinanțează, la fel ca și redacțiile revistelor. Partidul și statul și-au luat mâna de pe literatură și de pe scriitori. Cine scrie, publică, vinde și are câștigul strict dependent de cât de vândute sunt cărțile scrise, cât de mult vor cititorii să citească acele cărți. Trebuie să spun că au apărut cărți care nu s-au vândut și multe edituri au dispărut sau au fost privatizate pentru clădirile în care sălășuiau. Literatura de sertar nu a apărut, nu pentru că cineva n-ar fi vrut s-o publice, ci pur și simplu pentru că nu a existat. Lipsa producțiilor literare cu subiecte din comunismul întunecat s-a datorat scuzelor cu care lipsa de talent și de inspirație s-a ascuns la cei care ziceau că scriu dar nu li se publică datorită subiectelor tabu abordate.

O mare problemă a apărut după 22 Decembrie 1989 și în ceea ce privește drepturile de autor, care trebuie plătite, lucru care nu se producea în comunism. Toate acestea au făcut ca viața scriitorilor în general să fie grea, iar viața poeților să fie și mai grea. 

Prăbușirea literaturii s-a datorat trecerii de la forma finanțării de la stat, la forma asumării riscurilor de către editor și tipograf, dar mai ales prin solicitarea de fonduri de la autor, care publică pe cont propriu și pe riscul lui.

Ar trebui să spun aici că literatura n-ar fi trebuit să se prăbușească datorită existenței blogurilor. Lumea nu mai citește. Există televizor, există Youtube, există tablete și telefoane mobile, chestiuni care au schimbat radical viața producției de carte și cu ea, viața  literaturii însăși.

(17 iunie 2023)

Eu și pornografia

Niciodată nu mi-au plăcut indivizii care strâmbă din nas la anumite teme de discuție. Au fost prea multe cazurile când pus în fața faptului împlinit, am văzut persoane care făceau ca toate arătările când se aduceau în discuție subiecte tabu, iar pornografia era unul dintre acele subiecte. Cu trecerea timpului se dovedea că respectivii nu numai că puse în locuri numai de ei cunoscute, aveau casete cu filme porno, că în sertare secrete dispuneau de reviste porno procurate pe sub mână, chiar dacă din punct de vedere politic erau ființe absolut imaculate.

Înainte de 1989, îmi aduc aminte că am fost invitat de niște tovarăși la o masă, deși mie îmi era peste mână, căci eu nu mănânc carne de oaie și nici vin de țară nu beau. Când toată lumea devenise veselă, iar mie îmi chiorăiau mațele de foame și beregata mi se uscase de sete, căci apă oamenii nu aveau, ci vin de țară, gazda a pus la video casete cu filme porno și toți invitații gustau zgomotos, scenele din nenumăratele filme care erau puse. A durat toată reprezentația vreo șapte ore. La un moment dat am crezut că a fost un test, să vadă lumea ce reacții am, dacă fac comentarii și mai ales, să mă studieze cum mă comport în zilele următoare. Desigur, am fost contrariat, dar am luat totul ca cel puțin șapte ore pierdute fără rost, timp în care aș fi alergat un maraton pe la mine prin mahala și un pic pe drumul spre Alexandria.

Nu spun că în domeniu sunt un ignorant.

Am auzit de filme porno.

Am auzit de literatură porno.

Am auzit de reviste porno.

Am auzit de cărți de joc porno.

Am auzit de vedete porno.

Am auzit de magazine pentru adulți.

Am auzit de postere porno.

Am auzit de bibelouri porno.

Am auzit de brichete porno.

Nici nu știu ce substantiv ar apare într-o propoziție și nu i-ar sta bine cu cuvântul porno lângă el și musai trebuie să aibă corespondent în viața reală printr-o reprezentare care are etichetă, ambalaj și desigur un preț corespunzător, dar și utilitate de netăgăduit.

Și televiziunile de știri prezintă unele aspecte așa-zise nevinovate din universul porno, căci și acestea fac sarea și piperul emisiunilor lor și aduc o creștere a ratingului, lumea fiind interesată și de această latură, deși nimeni nu recunoaște cu voce tare implicarea în marea aventură a culturii numită generic XXX.

Cred că aș fi penibil dacă m-aș apuca să povestesc un film XXX, căci 99,99% dintre oameni știu despre ce este vorba. Acum că este Internet, nici nu îndrăznesc să dau detalii căci mi s-ar zice că oamenii au fost dați afară de la grădiniță pentru chestii pe care ei le consideră vechi, prăfuite și neinteresante.




(25 mai 2023) 

Clasele V - VII de pe vremea mea

Pe vremea mea, trecerea de la orele de clasă cu un singur învățător la cele cu profesori a fost un salt de-a dreptul spectaculos. Norocul meu a fost că am avut profesori care știau carte și despre care și acum, la peste 60 de ani de la terminarea claselor V- VII sunt în stare să spun lucruri foarte bune cu exactitate, argumentând fiecare calificativ cu detalii semnificative, care mi s-au întipărit în memorie, căci erau lucruri de neuitat.

În primul rând, profesorii își făceau datoria, iar materia din manual era parcursă integral.

În al doilea rând, profesorii erau corecți în a acorda note și eu nu am sesizat note acordate pe nedrept.

În al treilea rând,  înțelegeam lecțiile din clasă și doar dacă trebuia să memorez o poezie insistam acasă.

În al patrulea rând, profesorii ne vorbeau frumos, pentru că ei erau distinși, nu gloabe.

În al cincilea rând, tot învățământul se baza pe gândire, nu pe memorare.

În al șaselea rând, nu am avut teme de vacanță. Dacă citeam cărți  așa doream și era pentru mine.

În al șaptelea rând, temele de acasă includeau câteva exerciții, nu cu zecile, urmărind calitate.

În al optulea rând, disciplina la clasă era dată de modul în care decurgeau lecțiile și de profesor.

În al nouălea rând, profesorul știa atât de multă carte încât ne capta atenția și îl admiram.

În al zecelea rând, profesorul știa să aleagă grâul de neghină și judecățile lui de valoare erau perfecte.

În al unsprezecelea rând, profesorii mei au fost cu toții modele pentru mine căci erau speciali.

Acum că există Internet, că există televizor, că există laptop, că există telefon mobil, profesorul trebuie să fie atât de bun încât să aibă capacitatea de a-i atrage atenția elevului prin ceea ce spune, încât acesta să-l admire pe profesor cât de bun este, cât de deștept este și profesorul să devină pentru acest elev, un adevărat model. Cine nu reușește o astfel de abordare, va fi umilit, înjurat, bruscat, căci elevul consideră că resursa lui cea mai importantă, timpul, este folosită abuziv de profesorul care nu se ridică la înălțimea cerințelor lui. Pe vremea mea, profesorul era exact ceea ce eu aveam nevoie, el răspundea întrebărilor mele de atunci și de aceea îl priveam cu admirație, căci mă făcea să mă înțeleg și să mă autodepășesc.


(30 aprilie 2023)

Români, spargeți gheața!

În toamna aceasta au fost acordate premiile NOBEL. Activitatea niciunui român trăitor în România, nici de această dată,  nu a fost încununată de un premiul NOBEL.
Nu a luat niciun român premiul NOBEL în fizică pentru că nu avem cercetare științifică în fizică. 
Nu a luat niciun român premiul NOBEL în  chimie pentru că nu avem cercetare științifică în chimie. 
Nu a luat niciun român premiul NOBEL în literatură pentru că se închipuie un nene să devină. 
Nu a luat niciun român premiul NOBEL în medicină pentru că nu avem cercetare științifică în medicină. 
Există o șansă. Ea trebuie cultivată. Ea se numește poetul Mircea DINESCU. Dacă se pornește munca sa de promovare în sferele unde se acordă premiul NOBEL, în cel mult doi ani, vom avea și noi un român laureat al premiului NOBEL.

Români, spargeți gheața!
Români, spargeți ghinionul!

(15 decembrie 2022)

Vocația kitsch-ului

 Kitsch-ul există peste tot, Deci îl găsim în:

- costumul popular, 

- ceramică, 

- ie, 

- pictură, 

- sculptură, 

- muzică, 

- artizanat, 

- folclor, 

- literatură, 

- dramaturgie, 

- dans,

- film,

- balet,

- arhitectură,

- restaurare,

- industrie,

- servicii.

Kitsch-ul este sinonim cu urâtul,  incultura,  impostura, mediocritatea, excesele, nepriceperea, orgoliul și cu dorința de a ieși în față oricum, nu prin muncă, studiu, perseverență și multe încercări abandonate pe criterii de maximă exigență. Emisiunile tv sunt pline de kitsch-uri, de la modul în care se construiesc decorurile ostentative, îmbibate de copaci înfloriți, tăpșane de un verde prăzuliu și de garduri grosolane, sprijinite de fântâni cu roata de carton, toate imitând ceva din satul recreat de o minte primitivă și lipsită de talent. Comparând un costum popular autentic cu un kitsch se vor vedea diferențele din sobrietatea, simplitatea, armonia, economia primului și opulența, strălucirea, stridența al celui de-al doilea, care nu este altceva decât o construcție caricaturală, ostentativă, disgrațioasă și vulgară, ce nu are nimic cu spiritul fundamental, construit pe muncă și pe sentimentele înălțătoare ale omului simplu din popor, pentru care costumul populare este doar o oglindă a sufletului său frumos.

la noi, mulți au vocația kitsch-ului doar din dorința de a fi extrem de productivi și de a ieși în față repede și fără muncă, adresându-se oamenilor direct, brutal, insistent și  fără gingășie, după regula că dreptatea este a celui care urlă cel mai tare, se zbuciumă cel mai mult și doar se face că face oarece.

Vocația kitsch-ului domină pe cei care cred că se pricep fix la orice, drept care pictează, în același timp compun poezi, scriu muzică și parcă n-ar fi suficient, o mai și cântă deși cu toate stau rău sau cu indulgență, foarte modest. Să nu uităm că un geniu se naște undeva 1 la 1.000.000 de persoane, iar un EMINESCU se naște unul la 2.000 de ani cel mai devreme. În rest, oamenii ar trebui să fiemulți dintre ei, buni, mult mai puțini ar trebui să fie foarte buni, iar cei excepționali ar trebui să fie numărați pe degetele de la o mână pentru fiecare generație.

Vocația kitsch-ului o au cei obsedați să fie apreciați de către cei din jurul lor ca fiind dacă nu genii, măcar persoane excepționale, deși prin ceea ce arată că sunt în stare să facă devin modeste, mediocre sau cel mult ridicole, poleiala spălându-se după doar câțiva stropi de la o ploaie scurtă de vară.

Vocația kitsch-ului este cel mai rău lucru care se întâmplă în societate datorită penetrării mediocrității ridicate la rang de decizie și ceea ce este și mai rău, de creație în lipsă de talent, care nu se cumpără și nici nu se transmite ereditar.

(11 aprilie 2018)

99,99% Bogdan STOICA

Pentru prima dată, după citirea unei cărți am constatat că personajul principal al cărții îmi este o persoană cunoscută în proporție de 99,99% prin faptul că:

- au limbajul comun;

- gândesc la fel;

- se poziționează identic;

- văd lumea în același mod;

- reacționează tot așa;

- pun în paranteze aceleași lucruri;

- le place fotografia în egală măsură;

- au aceeași atitudine;

- privesc decorațiile similar;

- repetă cam aceleași cuvinte;

- disting binele de rău la fel;

- au cam aceleași coordonate;

- sunt la fel de obiectivi.

Citind cartea Tipul din filme nu există, mi-am dat seama că într-adevăr, tipul din filme nu există. Acel tip pe care toată lumea îl caută cu frenezie este doar în plăsmuirea celor care-l caută și care speră că într-o bună zi va apare și pe ulița lor. Este doar o himeră acel tip. pentru că toți scenariștii nu țin seama că tipii din realitate au și minusuri și plusuri. Ei, acolo în scrierile după care se construiesc filme dezvoltă construcții simpliste, ori cu tipi cu multe plusuri, ori cu tipi cu multe minusuri, adică personaje negative, ca să placă filmul. Tipul pe care-l cunosc eu are toate calitățile pe care le are personajul din roman. Are și toate defectele, mai puțin unul: nu fumează. De aceea, după calculele făcute de mine, rezultă acel 99,99%.

(25 februarie 2018)

A doua criză literară

Prima criză literară a apărut după 23 august 1944 când comuniștii au făcut primii pași în a cuceri puterea în țara noastră. Așa s-a făcut că mari scriitori au trecut în planul al II-lea sau au fost reinterpretați. Mihail Eminescu era văzut ca poet realist critic cu al său Împărat și proletar. Scriitori minori au ocupat prim planul în manuale. Alexandru Sahia era dezvoltat acolo cu Uzina vie, Alexandru Vlahuță era cu Socoteala și cu poezia 1907, cea cu Minciuna stă cu regele la masă sau poetul Theodor Neculuță cu corul său de robi. sadoveanu se învăța cu Mitrea Cocor. Și Mihai Beniuc cu poemele lui Ursul românesc sau Mărul de lângă drum, defila prin manualele elevilor. Zaharia Stancu era celebru cu romanul său Desculț. Criza a durat 50 de ani, cât și comunismul.

A doua criză a început după 1990 și ține și acum, lucru care se vede prin fluctuațiile conținutului manualelor de literatură. Sunt puși sub semnul întrebării marii clasici și au fost incluse texte de un penibil strălucitor. Unele corecții se impuneau, pentru că unii scriitori comuniști chiar nu-și mai găseau rostul acum. Să nu uităm că la o olimpiadă de limba română a fost dat ca temă ceva despre denunțul care se depune la procuratură. Chiar tineri profesori de limba română contestă ce se predă în școli, arătând că scriitorii clasici sunt plicticoși și neinteresanți. Din criză în criză, până la victoria finală, căci lumea nu mai citește, elevii care memorează, o fac pentru orice autor, la ei nu contează.

(06 septembrie 2017)

Gheorghe MATEI poetul

Am cunoscut mai mulți bărbați cu numele Gheorghe MATEI. Unul mi-a fost coleg în școala generală, altul mi-a fost coleg în liceu, altul a fost student în Informatică Economică, a lucrat în ICI și a făcut un doctorat superb, iar un altul mă tot agasa prin conferințe pe la Cluj înainte de '89. Despre Gheorghe MATEI din liceu vreau să scriu, căci el era poetul clasei, adică poetul care a și publicat în ziarul local Secerea și ciocanul din Pitești. Eu îi ziceam Miti, nu de la de la Mitică ci de la MATEI, pentru că așa a vrut el. El era din Golești și făcea naveta la Pitești să ajungă la Liceul Alexandru ODOBESCU unde învățam noi. L-am cunoscut pentru preocupările sale literare, căci citea foarte mult, așa cum și mie îmi plăcea. El citea poezie românească, iar mie îmi plăceau TOLSTOI, DOSTOIEVSKI, GALSWORTHY, CELLINI, REBREANU și BALZAC. De la el am învățat să cumpăr cărți, căci până atunci citeam numai cărți din biblioteca sorei mele.

Am început să discutăm despre poeții noștri clasici, dar și despre cei contemporani. Mie îmi plăcea COȘBUC, dar Miti m-a făcut să-mi lacă PARASCHIVESCU, STĂNESCU, BARBU și IVĂNESCU. Cu el am mers prima dată la cenaclul literar din Pitești unde se țineau niște ședințe extrem de interesante, căci și aici exista o intelectualitate fină, cultivată, chiar dacă era o perioadă grea a comunismului întinecat și plin de dogme. Am mers împreună la redacția ziarului Secera și ciocanul căci Miti dorea să publice niște poezii. Acolo l-am cunpscut pe redactorul care se ocupa de literatură, un tip care-și dădea o importanță ieșită din comun, dar se vedea de la o poștă că era acolo pus politic și mai mult mima decâr să facă treabă. Chiar m-a deranjat că făcea paradă de cultura lui făcând asocieri abracadabrante. I-am servit o lecție. O dată, enervat la culme de modul cum ne tarta, am preluat o poezie de un vers a lui Salvatore QUASIMODO, cel care luase premiul NOBEL pentru literatură în 1959,  din traducerea lui ARGHEZI și am zis că este o încercare de a scrie și eu ceva. El a citi, s-a încruntat și m-a făcut praf, așa cum știa el să facă venind cu argumente dintre cele mai abstracte și cu comparații cu alte poezii ale unor clasici. L-am lăsat să trăncăne, după care i-am zis că poezia nu este a mea, i-am zis a cui este și cine este traducătorul. M-am ridicat, am plecat, dar pe acolo nu am mai dat niciodată. Poeziile lui Gheorghe MATEI au apărut în mai multe rânduri în ziarul nostru local. Eu am citi multe dintre producțiile lui, chiar și dintre cele nepublicate. În 1967 m-am apucat eu să fac pe criticul literar, drept care am scris câteva pagini de spre poetul Gheorghe MATEI și despre poemele lui. Am plimbat acel dosar cu mine ani de-a rândul. La un moment dat am crezut că l-am pierdut. Ieri 25 august 2017 am dat de el și de aceea m-am gândit să scriu despre poetul Gheorghe MATEI. Voi scana acest dosar și îl voi pune pe Internet. Să văd în ce formă, căci sunt sigur că nu are uzură morală prea mare ceea ce am scris eu acolo, nefiind poluat de dogmele marxism-leninismului care erau înfloritoare în acele timpuri și care afectau și literatura.

După ce am terminat liceul în anul 1965 drumurile noastre s-audespărțit. El a rămas în Pitești, iar eu mi-am urmat drumul meu. Prin anul 1988 i-am făcut o vizită La Golești lui Miti. Era același om, liniștit, cu orizont foarte larg, mulțumit de evoluția lui. După aceea nu am mai ținut legătura, dar anii frumoși din timpul liceului nu se uită niciodată. Când au fost întâlnirile de 10 dar și de 40 de ani fie nu am ajuns eu, fie n-a ajuns el și nu ne-am văzut. Știu doar că diriginta noastră când ne-a întrebat ce vrem să devenim Miti a zis: muncitor-intelectual. Noi toți ne-am krat și el a venit cu niște explocații deosebit de interesante de domeniul SF, care azi sunt o realitate, căci muncitorul de azi, în fașa roboților trebuie să fie un veritabil intelectual. În zilele următoare voi publica aici unele dintre poemele scrise de poetul Gheorghe MATEI, pe atunci elev de liceu, să se vadă că acesta era un poet de talent, care tot timpul a avut ceva de spus cu metafore bine construite. De prin 1964 până acum filele de ziar, dar și filele scrise de mine s-au îngăbenit și au devenit fragile căci timpul nu iartă nimic.

(26 august 2017)

Denunțul, ca specie literară

Pe vremea când eram licean literatura trata tot felul de specii literare, dintre care unele mi se păreau extrem de interesante și aș numi glossa. Iar modelul de glossă dat de Mihail Eminescu îl apreciez ca fiind emblematic. Aș minți dacă aș spune că nu m-a mistuit și pe mine ambiția de a scrie o glossă. Chiar am scris una, nefericită care conținea cuvântul caier, cuvânt care mi s-a zis că duce spre CAER și deci s-o las baltă. Dar nu despre apucăturile mele poetice de tinerețe vreau să scriu, mai ales că Cezar Ivănescu zicea: să te crezi mereu poet, dar să nu publici niciodată.

Despre o specie neglijată de criticii și teoreticienii literaturii, vreau să scriu și anume despre denunț.

 Dacă nu se dădea la olimpiada de limba română un subiect pe acestă temă, credeam că mai trebuie să dospească subiectul. Numai că acum în acest an 2017, iată, denunțul și-a făcut loc printre speciile literare, în vogă mai  ceva ca doina, balada sau bocetul.

Denunțul face parte din creația populară, dacă mă gândesc la cei 25km de dosare ale vechii securități, dacă fac inventarul picturilor rumpestre ca prime forme de denunț ale omului primitiv și fără a neglija ceea ce duceau ca forme scrise boierii la Poartă în vremurile de demult.

Așa cum orice simfonie are o structură bine definită și nimeni nu îndrăznește să iasă din ea, tot așa și denunțul are o structură impusă, iar cum literatura populară are particularitățile ei, denunțul se supune musai acestora, îmbinând elementele realului cu cele ale fantasticului etern. Istoria literaturii române trebuie musai să treacă la a vedea cum erau denunțurile în vechime și dacă Eliade Rădulescu când a zis chestia aia cu scrieți, băieți, numai scrieți, nu se gândea la fix această specie literară, adică la scrisul de denunțuri ca produse literare, pe bandă rulantă.

Când se analizează marii clasici, neapărat trebuie găsiți adevărații clasici, pentru că și în secolul al XIX-lea trebuie să fi fost adevărați scriitori de denunțuri. Nu trebuie ocolită în niciun caz perioada dintre cele două războaie, care prin efervescența ei favoriza denunțurile de toate felurile. Perioada comunistă are nenumărate elemente, căci una este o analiză a denunțurilor date pentru securitatea lui Dej și cu totul altfel trebuie să arate denunțurile epocii de aur a lui Ceaușescu. Perioada actuală necesită sedimentări, dar materialele bibliografie în niciun caz nu trebuie să se piardă. Este un filon nesecat de inspirație pentru posteritate.

(06 martie 2017)

Vârstele laureaților Nobel în literatură

Este interesant de vazut cum stă treaba cu cei care au obținut premiul Nobel în literatură, pentru a vedea ce și cum cu doritorii mioritici de așa ceva.  Am construit un tabel cu acești laureați, punând numele, anul nașterii și anul în care au primit premiul Nobel (anexa 1).

Lista laureați premiul Nobel în literatură sortati după anul nașterii (anexa 2)

Am calculat vârsta la care scriitorii au primit premiul Nobel (anexa 3).

Am sortat laureații descrescător după vârsta (anexa 4)

Se observă că:

• anii care a dat cei mai mulți laureați a fost aceia în care au fost 4 laureați;
• cel mai vârstinc laureat, Doris Lessing a avut la momentul decernării 88 de ani;
• cel mai tânăr laureat, Rudyard Kipling a avut la momentul decernării 42 de ani;
• 9 laureați aveau sub 50 de ani la momentul când au obținut premiul;
• 29 laureați aveau vârste cuprinse între 50 și 60 de ani la momentul când au obținut premiul;
• 38 laureați aveau vârste cuprinse între 60 și70 de ani la momentul când au obținut premiul;
• 6 laureați aveau peste 80 de ani la momentul decernării;
• 33 laureați aveau vârste cuprinse între 70 și 80 de ani la momentul când au obținut premiul.

Avînd aceste statistici se calculează tot felulde probabilități, inclusiv probabilitatea ca după ce unul care are numele ce începe cu litera de pe poziția K din alfabet să fie urmat imediat de un scriitor al cărui nume începe cu o literă de pe poziția K-1. Aici mă refer la Dylan, respectiv, la Cărtărescu.

(14 octombrie 2016)

Anexe

Lista laureați premiul Nobel în literatură sortati după anul decernării (anexa 1)

Sully Prudhomme	1901
Theodor Mommsen	1902
Bjørnstjerne Bjørnson	1903
Frédéric Mistral	1904
José Echegaray y Eizaguirre	1904
Henryk Sienkiewicz	1905
Giosuè Carducci	1906
Rudyard Kipling	1907
Rudolf Christoph Eucken	1908
Selma Lagerlöf	1909
Paul Heyse	1910
Maurice Maeterlinck	1911
Gerhart Hauptmann	1912
Rabindranath Tagore	1913
Romain Rolland	1915
Verner von Heidenstam	1916
Karl Adolph Gjellerup	1917
Henrik Pontoppidan	1917
Carl Spitteler	1919
Knut Hamsun	1920
Anatole France	1921
Jacinto Benavente	1922
William Butler Yeats	1923
Władysław Reymont	1924
George Bernard Shaw	1925
Grazia Deledda	1926
Henri Bergson	1927
Sigrid Undset	1928
Thomas Mann	1929
Sinclair Lewis	1930
Erik Axel Karlfeldt	1931
John Galsworthy	1932
Ivan Alexeevici Bunin	1933
Luigi Pirandello	1934
Eugene O'Neill	1936
Roger Martin du Gard	1937
Pearl S. Buck	1938
Frans Eemil Sillanpää	1939
Johannes Vilhelm Jensen	1944
Gabriela Mistral	1945
Hermann Hesse	1946
André Gide	1947
T. S. Eliot	1948
William Faulkner	1949
Bertrand Russell	1950
Pär Lagerkvist	1951
François Mauriac	1952
Sir Winston Churchill	1953
Ernest Hemingway	1954
Halldór Laxness	1955
Juan Ramón Jiménez	1956
Albert Camus	1957
Boris Leonidovici Pasternak (a refuzat premiul) [1]	1958
Salvatore Quasimodo	1959
Saint-John Perse	1960
Ivo Andric	1961
John Steinbeck	1962
Giorgos Seferis	1963
Jean-Paul Sartre	1964
Mihail Șolohov	1965
Șemuel Iosef Agnon	1966
Nelly Sachs	1966
Miguel Ángel Asturias	1967
Yasunari Kawabata	1968
Samuel Beckett	1969
Alexandr Soljenițîn	1970
Pablo Neruda	1971
Heinrich Böll	1972
Patrick White	1973
Eyvind Johnson	1974
Harry Martinson	1974
Eugenio Montale	1975
Saul Bellow	1976
Vicente Aleixandre	1977
Isaac Bashevis Singer	1978
Odysseas Elytis	1979
Czesław Miłosz	1980
Elias Canetti	1981
Gabriel García Márquez	1982
William Golding	1983
Jaroslav Seifert	1984
Claude Simon	1985
Akinwande Oluwole Soyinka	1986
Iosif Brodski	1987
Naguib Mahfouz	1988
Camilo José Cela	1989
Octavio Paz	1990
Nadine Gordimer	1991
Derek Walcott	1992
Toni Morrison	1993
Kenzaburo Oe	1994
Seamus Heaney	1995
Wisława Szymborska	1996
Dario Fo	1997
José Saramago	1998
Günter Grass	1999
Gao Xingjian	2000
Vidiadhar Surajprasad Naipaul	2001
Imre Kertész	2002
John Maxwell Coetzee	2003
Elfriede Jelinek	2004
Harold Pinter	2005
Orhan Pamuk	2006
Doris Lessing	2007
Jean-Marie Gustave Le Clézio	2008
Herta Müller	2009
Mario Vargas Llosa	2010
Tomas Tranströmer	2011
Mo Yan	2012
Alice Munro	2013
Patrick Modiano	2014
Svetlana Alexievici	2015
Bob Dylan	2016

Lista laureați premiul Nobel în literatură sortati după anul nașterii (anexa 2)

Numele laureatului      Anul Nașterii Theodor Mommsen 1817 Frédéric Mistral 1830 Paul Heyse 1830 Bjørnstjerne Bjørnson 1832 José Echegaray y Eizaguirre 1832 Giosuè Carducci 1835 Sully Prudhomme 1839 Anatole France 1844 Carl Spitteler 1845 Henryk Sienkiewicz 1846 Rudolf Christoph Eucken 1846 George Bernard Shaw 1856 Karl Adolph Gjellerup 1857 Henrik Pontoppidan 1857 Selma Lagerlöf 1858 Verner von Heidenstam 1859 Knut Hamsun 1859 Henri Bergson 1859 Rabindranath Tagore 1861 Maurice Maeterlinck 1862 Gerhart Hauptmann 1862 Erik Axel Karlfeldt 1864 Rudyard Kipling 1865 William Butler Yeats 1865 Romain Rolland 1866 Jacinto Benavente 1866 Władysław Reymont 1867 John Galsworthy 1867 Luigi Pirandello 1867 André Gide 1869 Ivan Alexeevici Bunin 1870 Grazia Deledda 1871 Bertrand Russell 1872 Johannes Vilhelm Jensen 1873 Sir Winston Churchill 1874 Thomas Mann 1875 Hermann Hesse 1877 Roger Martin du Gard 1881 Juan Ramón Jiménez 1881 Sigrid Undset 1882 Sinclair Lewis 1885 François Mauriac 1885 Saint-John Perse 1887 Eugene O'Neill 1888 Frans Eemil Sillanpää 1888 T. S. Eliot 1888 Șemuel Iosef Agnon 1888 Gabriela Mistral 1889 Boris Leonidovici Pasternak (a refuzat premiul) [1] 1890 Pär Lagerkvist 1891 Nelly Sachs 1891 Pearl S. Buck 1892 Ivo Andric 1892 Eugenio Montale 1896 William Faulkner 1897 Vicente Aleixandre 1898 Ernest Hemingway 1899 Miguel Ángel Asturias 1899 Yasunari Kawabata 1899 Giorgos Seferis 1900 Eyvind Johnson 1900 Salvatore Quasimodo 1901 Jaroslav Seifert 1901 Halldór Laxness 1902 John Steinbeck 1902 Isaac Bashevis Singer 1902 Pablo Neruda 1904 Harry Martinson 1904 Jean-Paul Sartre  1905 Mihail Șolohov 1905 Elias Canetti 1905 Samuel Beckett 1906 Odysseas Elytis 1911 Czesław Miłosz 1911 William Golding 1911 Naguib Mahfouz 1911 Patrick White 1912 Albert Camus 1913 Claude Simon 1913 Octavio Paz 1914 Saul Bellow 1915 Camilo José Cela 1916 Heinrich Böll 1917 Alexandr Soljenițîn 1918 Doris Lessing 1919 José Saramago 1922 Nadine Gordimer 1923 Wisława Szymborska 1926 Dario Fo 1926 Gabriel García Márquez 1927 Günter Grass 1927 Imre Kertész 1929 Derek Walcott 1930 Harold Pinter 1930 Toni Morrison 1931 Tomas Tranströmer 1931 Alice Munro 1931 Vidiadhar Surajprasad Naipaul 1932 Akinwande Oluwole Soyinka 1934 Kenzaburo Oe 1935 Mario Vargas Llosa 1936 Seamus Heaney 1939 Iosif Brodski 1940 Gao Xingjian 1940 John Maxwell Coetzee 1940 Jean-Marie Gustave Le Clézio 1940 Bob Dylan 1941 Patrick Modiano 1945 Elfriede Jelinek 1946 Svetlana Alexievici 1948 Orhan Pamuk 1952 Herta Müller 1953 Mo Yan 1955

Scriitorii și vârstele lacare au obținut premiul Nobel (anexa 3)

Numele laureatului	Anul Nașterii	Anul Decernării Premiului Nobel	Vârsta
Sully Prudhomme	1839	1901	62
Theodor Mommsen	1817	1902	85
Bjørnstjerne Bjørnson	1832	1903	71
Frédéric Mistral	1830	1904	74
José Echegaray y Eizaguirre	1832	1904	72
Henryk Sienkiewicz	1846	1905	59
Giosuè Carducci	1835	1906	71
Rudyard Kipling	1865	1907	42
Rudolf Christoph Eucken	1846	1908	62
Selma Lagerlöf	1858	1909	51
Paul Heyse	1830	1910	80
Maurice Maeterlinck	1862	1911	49
Gerhart Hauptmann	1862	1912	50
Rabindranath Tagore	1861	1913	52
Romain Rolland	1866	1915	49
Verner von Heidenstam	1859	1916	57
Karl Adolph Gjellerup	1857	1917	60
Henrik Pontoppidan	1857	1917	60
Carl Spitteler	1845	1919	74
Knut Hamsun	1859	1920	61
Anatole France	1844	1921	77
Jacinto Benavente	1866	1922	56
William Butler Yeats	1865	1923	58
Władysław Reymont	1867	1924	57
George Bernard Shaw	1856	1925	69
Grazia Deledda	1871	1926	55
Henri Bergson	1859	1927	68
Sigrid Undset	1882	1928	46
Thomas Mann	1875	1929	54
Sinclair Lewis	1885	1930	45
Erik Axel Karlfeldt	1864	1931	67
John Galsworthy	1867	1932	65
Ivan Alexeevici Bunin	1870	1933	63
Luigi Pirandello	1867	1934	67
Eugene O'Neill	1888	1936	48
Roger Martin du Gard	1881	1937	56
Pearl S. Buck	1892	1938	46
Frans Eemil Sillanpää	1888	1939	51
Johannes Vilhelm Jensen	1873	1944	71
Gabriela Mistral	1889	1945	56
Hermann Hesse	1877	1946	69
André Gide	1869	1947	78
T. S. Eliot	1888	1948	60
William Faulkner	1897	1949	52
Bertrand Russell	1872	1950	78
Pär Lagerkvist	1891	1951	60
François Mauriac	1885	1952	67
Sir Winston Churchill	1874	1953	79
Ernest Hemingway	1899	1954	55
Halldór Laxness	1902	1955	53
Juan Ramón Jiménez	1881	1956	75
Albert Camus	1913	1957	44
Boris Leonidovici Pasternak (a refuzat premiul) [1]	1890	1958	68
Salvatore Quasimodo	1901	1959	58
Saint-John Perse	1887	1960	73
Ivo Andric	1892	1961	69
John Steinbeck	1902	1962	60
Giorgos Seferis	1900	1963	63
Jean-Paul Sartre	1905	1964	59
Mihail Șolohov	1905	1965	60
Șemuel Iosef Agnon	1888	1966	78
Nelly Sachs	1891	1966	75
Miguel Ángel Asturias	1899	1967	68
Yasunari Kawabata	1899	1968	69
Samuel Beckett	1906	1969	63
Alexandr Soljenițîn	1918	1970	52
Pablo Neruda	1904	1971	67
Heinrich Böll	1917	1972	55
Patrick White	1912	1973	61
Eyvind Johnson	1900	1974	74
Harry Martinson	1904	1974	70
Eugenio Montale	1896	1975	79
Saul Bellow	1915	1976	61
Vicente Aleixandre	1898	1977	79
Isaac Bashevis Singer	1902	1978	76
Odysseas Elytis	1911	1979	68
Czesław Miłosz	1911	1980	69
Elias Canetti	1905	1981	76
Gabriel García Márquez	1927	1982	55
William Golding	1911	1983	72
Jaroslav Seifert	1901	1984	83
Claude Simon	1913	1985	72
Akinwande Oluwole Soyinka	1934	1986	52
Iosif Brodski	1940	1987	47
Naguib Mahfouz	1911	1988	77
Camilo José Cela	1916	1989	73
Octavio Paz	1914	1990	76
Nadine Gordimer	1923	1991	68
Derek Walcott	1930	1992	62
Toni Morrison	1931	1993	62
Kenzaburo Oe	1935	1994	59
Seamus Heaney	1939	1995	56
Wisława Szymborska	1926	1996	70
Dario Fo	1926	1997	71
José Saramago	1922	1998	76
Günter Grass	1927	1999	72
Gao Xingjian	1940	2000	60
Vidiadhar Surajprasad Naipaul	1932	2001	69
Imre Kertész	1929	2002	73
John Maxwell Coetzee	1940	2003	63
Elfriede Jelinek	1946	2004	58
Harold Pinter	1930	2005	75
Orhan Pamuk	1952	2006	54
Doris Lessing	1919	2007	88
Jean-Marie Gustave Le Clézio	1940	2008	68
Herta Müller	1953	2009	56
Mario Vargas Llosa	1936	2010	74
Tomas Tranströmer	1931	2011	80
Mo Yan	1955	2012	57
Alice Munro	1931	2013	82
Patrick Modiano	1945	2014	69
Svetlana Alexievici	1948	2015	67
Bob Dylan	1941	2016	75

Scriitorii laureați ai premiului Nobel pentru literatură sortați descrescător după vârstă 

( anexa 4)

Numele laureatului	Vârsta
Doris Lessing	88
Theodor Mommsen	85
Jaroslav Seifert	83
Alice Munro	82
Paul Heyse	80
Tomas Tranströmer	80
Sir Winston Churchill	79
Eugenio Montale	79
Vicente Aleixandre	79
André Gide	78
Bertrand Russell	78
Șemuel Iosef Agnon	78
Anatole France	77
Naguib Mahfouz	77
Isaac Bashevis Singer	76
Elias Canetti	76
Octavio Paz	76
José Saramago	76
Juan Ramón Jiménez	75
Nelly Sachs	75
Harold Pinter	75
Bob Dylan	75
Frédéric Mistral	74
Carl Spitteler	74
Eyvind Johnson	74
Mario Vargas Llosa	74
Saint-John Perse	73
Camilo José Cela	73
Imre Kertész	73
José Echegaray y Eizaguirre	72
William Golding	72
Claude Simon	72
Günter Grass	72
Bjørnstjerne Bjørnson	71
Giosuè Carducci	71
Johannes Vilhelm Jensen	71
Dario Fo	71
Harry Martinson	70
Wisława Szymborska	70
George Bernard Shaw	69
Hermann Hesse	69
Ivo Andric	69
Yasunari Kawabata	69
Czesław Miłosz	69
Vidiadhar Surajprasad Naipaul	69
Patrick Modiano	69
Henri Bergson	68
Boris Leonidovici Pasternak (a refuzat premiul) [1]	68
Miguel Ángel Asturias	68
Odysseas Elytis	68
Nadine Gordimer	68
Jean-Marie Gustave Le Clézio	68
Erik Axel Karlfeldt	67
Luigi Pirandello	67
François Mauriac	67
Pablo Neruda	67
Svetlana Alexievici	67
John Galsworthy	65
Ivan Alexeevici Bunin	63
Giorgos Seferis	63
Samuel Beckett	63
John Maxwell Coetzee	63
Sully Prudhomme	62
Rudolf Christoph Eucken	62
Derek Walcott	62
Toni Morrison	62
Knut Hamsun	61
Patrick White	61
Saul Bellow	61
Karl Adolph Gjellerup	60
Henrik Pontoppidan	60
T. S. Eliot	60
Pär Lagerkvist	60
John Steinbeck	60
Mihail Șolohov	60
Gao Xingjian	60
Henryk Sienkiewicz	59
Jean-Paul Sartre	59
Kenzaburo Oe	59
William Butler Yeats	58
Salvatore Quasimodo	58
Elfriede Jelinek	58
Verner von Heidenstam	57
Władysław Reymont	57
Mo Yan	57
Jacinto Benavente	56
Roger Martin du Gard	56
Gabriela Mistral	56
Seamus Heaney	56
Herta Müller	56
Grazia Deledda	55
Ernest Hemingway	55
Heinrich Böll	55
Gabriel García Márquez	55
Thomas Mann	54
Orhan Pamuk	54
Halldór Laxness	53
Rabindranath Tagore	52
William Faulkner	52
Alexandr Soljenițîn	52
Akinwande Oluwole Soyinka	52
Selma Lagerlöf	51
Frans Eemil Sillanpää	51
Gerhart Hauptmann	50
Maurice Maeterlinck	49
Romain Rolland	49
Eugene O'Neill	48
Iosif Brodski	47
Sigrid Undset	46
Pearl S. Buck	46
Sinclair Lewis	45
Albert Camus	44
Rudyard Kipling	42
Numele laureatului	Vârsta