Showing posts with label televizor. Show all posts
Showing posts with label televizor. Show all posts

Thursday, June 18, 2026

Numărul de prize din camera de hotel

După opinia mea, calitatea unei camere de hotel este dată și de numărul de prize din cameră.
Într-o cameră dublă, pentru a fi asigurat confortul vizitatorilor trebuie să existe:
1 priză televizor
1 priză frigider
1 priză lampadar
2 prize lămpi noptiere
1 priză telefon mobil adult 1
1 priză telefon mobil adult 2
1 priză ceas adult 1
1 priză ceas adult 2
1 priză laptop adult 1
1 priză laptop adult 2
1 priză aparat ras
1 priză uscător păr
În total, trebuie să fie 13 prize. De regulă acest număr nu-l găsim în camerele de hotel, dar improvizăm și facem față chiar și dacă exist doar:
1 priză frigider
1 priză televizor
2 prize lămpi noptiere
1 priză aparat ras sau uscător de păr.
Ca să stabilim gradul de confort în raport cu numărul de prize GFP aplicăm formula:
GFP = (NPE /12)*100
unde:
NPE - număr prize existente în cameră
12 - numărul optim de prize.
În cazul în care la un hotel găsim:
1 priză televizor
1 priză lampadar
2 prize lămpi noptiere
1 priză pe un perete pentru destinații oarecare
1 priză aparat ras sau uscător păr,
NPE = 6
Deci GFP = 50%
ceea ce arată că suntem obligați să facem artificii pentru a avea confortul necesar, cu mult peste ceea ce este normal, ca să acordăm calificativul BINE. Acest caliticativ se acordă dacă GFP este în intervalul 78%i 92%. Dacă GFP este mai mare decât 92%, acordăm calificativul FOARTE BINE. Dacă GFP este  strict sub 78% acordăm calificativul nesatisfăcător.
(18 iunie 2026)

Sunday, October 1, 2023

Fresca Chemarea către Cina cerească a omului modern

La biserica Sfântul Ierarh Nicolae sde la Drăgănescu, părintele Arsenie BOCA a pictat fresca intitulată Chemarea către Cina cerească a omului modern. Am preluat de la adresa 
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-95957.html
imaginea care redă acestă frescă, pentru a discuta puțin despre conținutul și semnificația acesteia, căci pictorul, părintele Arsenie BOCA era un om cu sete de cunoaștere și cei ce i-au fost în preajmă știau că el studia noutățile apărute în știința și tehnica vremii.
Vedem omul modern instalat comod în fotoliu, care folosește un telefon pentru a comunica. El are alături o rachetă spațială în zbor, cu motoarele pornite, iar deasupra se află telescoape, care permit explorarea universului. Lângă fotoliu, pe o măsuță se află un televizor. Omul modern s-a înconjurat de acele elemente care-i definesc confortul și s-a repoziționat față de credință. Părintele Arsenie BOCA a reinterpretat scena refuzului de a participa la Cina cerească a celor trei bărbați chemați, refuzul fiind pus în gura bărbatului cu ochelari, pentru care telefonul, televizorul și progresele științei sunt elemente definitorii.
Trebuie luate separat elementele pentru a defini contextul creat de pictor, căci bărbatul are alură sportivă a corului, poziție degajată, iar poziția mâinii și a receptorului arată degajarea pe care o manifestă în dialogul cu cel de la capătul celălalt al firului. Cred că o mai mare atenție trebuie acordată stiofei cu care este tapițat fotoliul, pentru că la o privire mai atentă acolo nu sunt jocuri întâmplătoare de culor care să dea o țesătură oarecare, ci sunt simboluri, căci părintele Arsenie BOCA este un portretist autentic și a știut să se joace cu culorile pentru a oferi mesaje subtile prin metafore obținute prin îmbinările de chipuri alăturate unor figuri geometrice care crează senzația unei tapițerii moderne, dar care este ceva cu mult mai mult decât atât.



(02 octombrie 2023)

Saturday, June 3, 2023

Prizele din camera de hotel

Dacă acum 20 de ani eram extrem de încântați că în afara prizei pentru televizor și frigider, dispuneam de o priză pentru ceva anume, dar nu-mi mai amintesc pentru ce, acum, hotelurile care nu au nenumărate prize în cameră, au o mare problemă pentru că doi adulți au nevoie de prize pentru:
-  încărcarea telefonului mobil,
- funcționarea laptopului,
- utilizarea tabletei,
- încărcarea ceasului de mână.
Cei ce nu au realizat instalații electrice care să suporte pe lângă prizele de frigider, televizor, veioze și prize pentru alimentarea și încărcarea device-urilor clienților, fac tot felul de improvizații nefericite, dintre care utilizarea de prelungitoare cu mai multe capete de alimentare, ar fi una dintre ele. Dacă nici această soluție nu este utilizată, este clar că minusurile ce atrag depunctarea calității hotelului se înmulțesc.
Este satisfăcătoare o cameră care are în dreptul  noptierelor câte trei prize, lângă birou  alte două prize, toate la dispoziția clientului, pe lângă prizele strict necesare ale televizorului, frigiderului și veiozelor. Eu dau note la cameră și în funcție de numărul prizelor. O cameră unde numărul prizelor destinate clientului este zero, nu va primi de la mine decât nota 4(patru) indiferent de condițiile pe care mi le oferă, căci nu am unde să-mi încarc laptopul, telefonul și nici ceasul, disconfortul meu fiind maxim.


(03 iunie 2023)

Tuesday, November 8, 2022

Schimbarea discursului privind Ucraina

De la o zi la alta se văd niște schimbări de discurs la oamenii de la noi, fie că sunt politicieni, fie că sunt influenceri, fie că sunt jurnaliști.
Am văzut azi cum se discută ca refugiații ucraineni cu dare de mână să-și plătească mâncarea și cazarea la noi, dar numai cei vulnerabili să rămână în grija statului nostru. 
A apărut și un șofer ucrainean care a făcut un accident undeva la Galați, intrând cu mașina într-un stâlp și apoi mașina a ricoșat într-un alt autovehicul și tot așa. Se evita ca știrile de la Tv să includă altceva decât convoaie de persoane care-și părăseau locuințele și localități bombardate.
Am auzit acum la Tv că un premier nu i-a răspuns președintelui Ucrainei la telefon. Tot la Tv am auzit că s-au purtat dialoguri secrete între USA și Rusia referitoare la războiul rusă-ucrainean, în ideea de a nu fi folosită arma nucleară, ceea ce a creat neliniști prin cancelariile din Europa de Vest mai ales.
Tot de la Tv am auzit că USA i-ar fi cerut președintelui Ucrainei să poarte discuții de pace renunțând la condiția aceea ca discuțiile să nu fie cu PUTIN. 
Ceva-ceva s-a schimbat și motivele le intuim cu toții. Sunt alegeri în USA, vine iarna peste Europa și economiile fără gazul rusesc s-au împotmolit deja. Ceea ce mă miră se leagă doar de rapiditatea cu care comunicatorii partidelor dâmbovițene s-au repliat, dar ei neavând cultură politică de înalt nivel sunt doar niște primitivi în a derula discursuri zgrunțuroase și abrupte pe aceeași temă. 
Comunicatorii partidelor nu au studiat cum trebuie istoria războaielor purtate de Rusia de-a lungul timpului, căci dacă ei ar fi acordat suficientă atenție subiectului, ar fi văzut că războaiele Rusiei au avut doar un anumit tip de final, iar păcile acelor războaie au schimbat destinul celorlalți beligeranți, în niciun caz în bine. Rusia a avut întotdeauna aliații ei.
Să sperăm că Ucraina va fi ajutată în continuare cu tehnică de luptă și cu acele elemente de logistică de excepție care dau superioritate și eficiență acțiunilor trupelor sale, iar Europa va rămâne solidară cu poporul ucrainean greu încercat. Cât despre politicienii, comunicatorii și influencerii dâmbovițeni, nu-mi rămâne decât să mă rog lui Dumnezeu să le de-a mai multă minte și mai mult echilibru.

(08 noiembrie 2022)