Showing posts with label savanți. Show all posts
Showing posts with label savanți. Show all posts

Monday, July 24, 2023

Cultura pelerinajelor

Pelerinajele sunt manifestări firești ale unor categorii de persoane, care urmăresc un obiectiv bine definit. În ultimul timp s-au înregistrat pelerinaje ale credincioșilor ortodocși la moaștele Sfintei Paraschieva, care va avea loc la Iași în zilele de 14 și 15 octombrie 2023. În octombrie va avea loc pelerinajul pentru cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, iar locuitorii orașului vor merge să se închine la racla cu moaște. Poporul român în marea lui majoritate este un popor credincios și pelerinajele, prin amploarea lor arată dimensiunea credinței pe care oamenii o nutresc față de Dumnezeu și de sfinții părinți care-i ocrotesc.
Așa cum este cultura bazată pe știință, tot așa există cultura oamenilor, bazată pe credința care le-a fost cultivată de părinți încă din fragedă copilărie, care continuă în tinerețe și care se adâncește o dată cu înaintarea în vârstă. Nu există nicio contradicție între cultura bazată pe știință și cultura pelerinajelor, unde omul credincios merge și se închină în fața raclelor cu moaștele unor sfinți.
Există unele abordări în care unii oameni, care se consideră ființe superioare, discută despre cei care merg la pelerinaje, care ocolesc lăcașuri de cult târându-se pe coate și pe genunchi. Ei nu știu că acei oameni au dat de un mare necaz pe care știința nu a fost în stare să-l rezolve și ei apelează la ultima lor șansă, puterea Celui de Sus pentru a se face o minune care să le rezolve marele lor necaz. Numai cine nu a trecut prin clipe de cumpănă maximă nu are capacitatea de a-i înțelege pe pelerini și de a avea empatie față de ei.
Știința are limitele ei, căci omul are limitele lui. Acolo unde se termină momentan știința, omul apelează la puterea lui Dumnezeu. Dacă știința avansează și limitele sunt împinse ceva mai departe, dincolo de acele limite își face simțită prezența nevoia de a apela la puterea divină. Această dinamică este permanentă și tot timpul există loc pentru producerea miracolelor prin știință acolo unde progresele acesteia și-au spus cuvântul și prezenta lor este cotidiană. Dincolo de puterea științei, omul așteaptă miracolele pe care numai Dumnezeu le va realiza, prin puterea credinței fiecăruia dintre noi.






(24 iulie 2023)

Thursday, February 17, 2022

Disprețul față de munca de calitate

Noi îi apreciem pe șmecheri.
Noi îi votăm pe cei care se vând bine ca imagine.
Noi stabilim niște ierarhii care nu au nicio legătură cu valoarea.
Noi negăm sau anulăm pur și simplu valorile autentice.
Coi construim doar false modele, în funcție de banii care ne intră în buzunar.
Noi ne lăsăm manipulați cu prea mare ușurință și facem afirmații gratuite negând tot ce e valoros.
Acordăm prea mare atenție:
- actelor de violență, 
- faptelor negative,
- lucrurilor neesențiale,
pentru că acestea îi fac pe oameni să caște gura și să aducă rating emisiunilor Tv, care n-ar face doi bani dacă nu ar avea scandaluri și informații despre evenimente negative, căci așa-zișii jurnaliști, mediocrii ei înșiși, nu sunt în stare să prezinte diamante și alte bijuterii, căci nu au nici vocabular și nici cultură. Să înjure, toată lumea știe.
De fapt, aprecierea muncii de calitate ar însemna să existe emisiuni despre:
- campionii olimpici, 
- elevii olimpici,
- cântăreți valoroși,
- muncitori deosebiți,
- doctori remarcabili .
Aceste emisiuni nu au rating, pentru că oamenii se plictisesc. repede sau crapă de invidie că nu fac și ei ceea ce fac alții, deși ar trebui să se gândească la copiii lor care ar trebui să fie îndreptați spre a face luc ruri deosebite și în niciun caz să nu se gândească la poziționări facile care de cele mai multe ori au un final înfundat undeva prea devreme și o barieră de netrecut din lipsa unui fundament solid dat de școală, de un bacalaureat sau de o diplomă de licență cu acoperire.
Exemplul cel mai clar este acum când toată lumea se miră de ce ziua de consultanță care presupune numai activități de top, realizate de super-specialiști, are costul de 1.000 sau 2.000 de euro, căci cei care fac ochii atât de mari știu că dau consultanță toți neaveniții, toți necalificații, toți diletanții, adică indivizii fără căpătâi, care cred că dacă au luat o diplomă foarte ușor și nu au niciun rezultat palpabil, chiar sunt consultanți care merită 1.000 sau 2.000 euro pe zi.


(17 februarie 2022)



(17 februarie 2022)

Sunday, December 5, 2021

Cei cu numele de NICOLAE

Nicolae ABRAMESCU
Nicolae  BACALBAȘA
Nicolae  BALOTĂ
Nicolae  Alexandru BASARAB
Nicolae  BĂLCESCU
Nicolae BELDICEANU
Nicolae BOBOC
Nicolae BOTEA
Nicolae BRANA
Nicolae BRÂNDUȘ
Nicolae BREBAN
Nicolae BRETAN
Nicolae BUICĂ
Nicolae CAJAL
Nicolae CALIMACHI CATARGIU
Nicolae CARTOJAN
Nicolae CATANĂ
Nicolae CEAUȘESCU
Nicolae  CIACHIR
Nicolae CIUCĂ
Nicolae CIORĂNESCU
Nicolae COMĂNESCU
Nicolae  N. CONSTANTINESCU
Nicolae Dan CRISTESCU
Nicolae DARDAC
Nicolae DĂRĂSCU
Nicolae DENSUȘIANU
Nicolae DINCULESCU
Nicolae FILIMON
Nicolae Dan FRUNTELATĂ
Nicolae FURDUI IANCU
Nicolae GĂRDESCU
Nicolae GEORGESCU ROEGEN
Nicolae GHIAȚĂ
Nicolae GHILEZAN
Nicolae GOLESCU
Nicolae GRIGORESCU
Nicolae HÂNCU
Nicolae HERLEA
Nicolae IOANA
Nicolae IONESCU
Nicolae IONESCU SISEȘTI
Nicolae IORGA
Nicolae ISTRATI
Nicolae IVANCIU VĂLEANU
Nicolae KTETZULESCU
Nicolae LABIȘ
Nicolae LINCA
Nicolae Gh. LUPU
Nicolae MANIU
Nicolae MANOLESCU
Nicolae MARTINESCU
Nicolae  N. MIHĂIESCU
Nicolae MILESCU SPĂTARU
Nicolae MINOVICI
Nicolae NEAGU
Nicolae  NEAMȚU OTTONEL
Nicolae NIȚESCU
Nicolae PASCU
Nicolae PAULESCU
Nicolae  PĂTRAȘCU DRĂCULEȘTI
Nicolae PETRESCU COMNEN
Nicolae POPESCU
Nicolae PRELIPCEANU
Nicolae PURCĂREA
Nicolae RĂDESCU
Nicolae ROBU
Nicolae ROSETTI ROZNOVANU
Nicolae ROTARU
Nicolae SABĂU
Nicolae  STEINHARDT
Nicolae STOICESCU
Nicolae ȘUȚU
Nicolae TECLU
Nicolae TEODORESCU
Nicolae TITULESCU
Nicolae TOMAZOGLU
Nicolae TONIZA
Nicolae ȚĂNDĂREANU
Nicolae ȚAGA
Nicolae URDĂRESCU
Nicolae VASCHIDE
Nicolae VASILESCU KARPEN
Nicolae VĂCĂROIU
Nicolae VĂCĂRESCU
Nicolae VELEA
Nicolae VERMONT
Nicolae VOGORIDE
Aici am inclus doar pe cei cu numele Nicolae, fără diminutive sau derivate de la acesta.

(05 decembrie 2021)

Saturday, March 17, 2018

Savantul fulger

Și despre cercetătorii științifici de azi sau despre savanții de ieri se spun multe lucruri. Cert este faptul că sunt situații în care unii oameni se nasc, produc o ideie, după care dispar. Îl am exemplu pe marele matematician Évariste GALOIS, cel a descoperit una dintre cele mai speciale teorii ale algebrei moderne legate de grupurile care-i poartă numele. El a decedat în urma unui duel la vârsta de 20 de ani. 
Fizicianul Chandrasekhara VENKATA RAMAN a descoperit ceea ce știința recunoaște sub numele de efectul RAMAN, când acesta avea 40 de ani. Tot cam în aceeași perioadă a venit și cu teoria spectroscopiei ce-i poartă numele. El a trăit 82 de ani, dar apogeul carierei se înregistrează undeva la perioada de mijloc a vieții, perioada raportată la întreaga viață, este asemănătoare unui fulger.
Tot în domeniul fizicii, marele Albert EISTEIN a produs teoria sa revoluționară legată de relativitate la vârsta de 26 de ani. El a trăit 76 de ani, dar ideia genială gravitează în jurul articolului Zur Elektrodynamik bewegter Körper publicat în 26 septembrie 1905. Scânteia aici trebuie localizată, generalizările venind natural de aici.
Și la noi, Ștefan ODOBLEJA a publicat la Paris în anii 1938 și 1939 când acesta avea 36 de ani lucrarea în două volume Psychologie consonantiste, el fiind precursorul ciberneticii. De asemenea, Nicolae PAULESCU a descoperit pancreina, iar în lucrarea publicată în 1921, dar și în brevetul obținut în 1922 legat de prepararea acesteia, a pus bazele a tot ceea ce medicina modernă identifică sub numele de insulină.
este adevărat că savanții care au trăit ani buni după marile lor descoperiri s-au bucurat de recunoașterea confraților lor, dar trebuie spus că asemeni fulgerelor, ceea ce ei au făcut, luminează universul științific și ghidează dezvoltarea în continuare a teoriei și practicii.


(17 martie 2018)

Tuesday, April 25, 2017

Copiii chinuiți devin și copii minune

Mulți dintre așa-zișii copii minune, sunt copii chinuiți de către părinții lor, care vor să iasă ei în față prin intermediul copiilor lor. Ceea ce părinții n-au fost în stare să facă, vor să facă odraslele lor.
Vedem copii contorsioniști.
Vedem copii dansatori la perechi.
Vedem copii care cântă mai ceva ca maturii.
Vedem copii epuizați de învățat rezumate.
Vedem copii care cară ghizdane de o tonă.
Vedem copii normali pe care părinții îi transformă în roboței.
Vedem copii care devin campioni din pruncie.
Trebuie corectate urgent aceste anomali.
Este adevărat că la 100.000.000 de femei există 3 clarvăzătoare autentice. Nu este posibil ca din 20 de copii de pe o scară de bloc:
 5 să fie foarte talentati la muzică;
 7 să fie cu calități excepționale la balet;
 8 să fie geniali în științe.
Eu cred că din 10.000 de copii, cam 9.900 sunt copii normali de 6,7,8,9 la scoală, vreo 70 sunt de medii între 9,01 și 9,80, vreo 25 sunt cu note de peste 9,80, dar numai vreo 5 sunt de nota 10 curat. Mai cred că din vreo 200.000.000 de copii vreo 2 sau 3 sunt geniali ca Mozart.
Nu cred în puzderia de copii minune cu care se laudă 102% părinți din mahalaua mea.

(26 aprilie 2017)