Showing posts with label semicentenar. Show all posts
Showing posts with label semicentenar. Show all posts

Saturday, October 5, 2019

După 50 de ani și 30 kilograme

În vara anului 1969 am beneficiat de o vacanță la Costinești prin Asociația Studenților din Facultatea de Cibernetică, care mi-a oferit un bilet gratuit. Cu acel prilej un coleg care avea un aparat de fotografiat mi-a făcut două poze și când ne-am reîntâlnit toamna la cursuri mi le-a dat. N-au costat mult, dar a fost o surpriză foarte mare, căci uitasem de ele.


În vara acestui an, deci după 50 de ani, mi-a venit ideea de a reface cele două poze. Trecuse sezonul de mers la mare, așa că am profitat de ziua în care m-am plimbat pe malul, lacului Balaton și am refăcut cele două poze, să semene pozițiile cât de cât, dacă trecerea celor cincizeci de ani și-a spus cuvântul sever asupra personajului care apărea în cele două garnituri de poze.


Este adevărat că există o diferență de 50 de ani, dar mai există o diferență, una foarte importantă, de 30 de kilograme, căci în 1969 aveam 65 de kilograme, iar în 2019 am 95 kilograme, ceea ce nu este puțin lucru, chiar dacă zilnic merg pe bandă și fac înot.



(05 octombrie 2019)

Sunday, January 27, 2019

Semicentenarul meu proprietate personală

Fiecare are  semicentenarul lui dacă vrea. Eu vreau. De aceea, eu am semicentenarul meu. Deci tot acest an îl dedic semicentenarului meu proprietate personală. 
Nu este legat de vârsta mea.
Nu este legat de terminarea facultății.
Nu este nici măcar legat de apariția primului articol într-o revistă.
Nu este legat nici de trimiterea de scrisori la universități să primesc documentații.
În acest an se împlinesc 50 de ani de când mi-am dat semnătura olografă și m-am pozat oficial, ca fiind o persoană importantă, chiar foarte importantă.
Având în vedere că nu vor scrie alții ode să mă laude, mi le voi scrie singur. Având în vedere că nu vor fi alții să mă omagieze cu prilejul semicentenarului, mă voi omagia singur. Am toate argumentele din lume pentru a face din anul 2019 anul semicentenarului meu și știu ce spun, căci nu este o laudă, eu fiind de felul meu un monument de modestie, defect pe care mi-l port cu demnitate, stoicism și respect, dacă mai este de respectat o asemenea persoană în ziua de azi. 

(27 ianuarie 2019)

Tuesday, May 10, 2016

Aniversări, festivități, chiolhanuri

Fiecare om are o zi, ziua de naștere, pe care și-o aniversează în fiecare an. E normal, e tradițional, e frumos. Numai cei născuți pe data de 29 februarie își aniversează ziua de naștere o data la patru ani, adică în anii bișecți, când luna februarie are 29 de zile.
Când se înființează o companie, se știe ziua în care s-a obținut documentele de la Registrul Comerțului și acea dată este consemnată ca ziua de naștere a companiei. La zece ani, la douazeci de ani, la douazeci și cinci de ani se fac aniversări al acsteia sărbătorindu-se de cum este cazul un deceniu, două decenii, un sfert de veac, un semicentenat, un secol sau ce o mai fi.
Sunt evenimente istorice deosebit de importante în viața unui popor, așa cum este ciua națională, care se sărbătoresc anual.
La o zi aniversară importantă sau rotundă, se organizează festivități, se dau diplome, se oferă plachete, se pun insigne, se dau titluri onorifice, într-un cuvânt organizatorii caută să marcheze acel moment într-un mod cât mai special.
Ar trebui dată o lege referitoare la aniversări, pentru a nu se produce evenimente de anvergură doar pentru că un oficial dorește să apară în față cu un anumit prilej. Era cândva o mare sărbătoare la împlinirea a 837 de ani de la atestarea documentară a unui oraș. Interesant, numai dacă nu era legat de faptul că o astfel de aniversare înseamnă o serie de cheltuieli legate de:

  • masă festivă;
  • plachetă;
  • diplome;
  • adunare festivă;
  • zilele orașului;
  • întâlnire cu fii orașului;
  • dezveliri plăci comemorative;
  • lansare carte și album;
  • acordare decorații;
  • primiri delagații străine.
Așa că, în lipsa decenței, trebuie o reglementare. Este frumos că s-a aniversat în 1959 a 500 de ani de la prima  atestare a documentară a orașului București. Aniversarea a 555 de ani de la același eveniment cu acele trei cifre de 5 colorate cu roșu, galben și albastru este însăo găselniță. Au mai fost și alte ciudățenii care se vedea de la o poștă că aveau mai mult un scop de ciuguleală decât o semnificație adevărată.

(11 mai 2016)