Profesorii mei din liceu.

Eu am fost elev de liceu în intervalul 1961 - 1965, pe vremea lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ, perioadă considerată a fi cea mai dificilă în istoria comunismului românesc pentru că abia în anul 1964 a fost dat decretul  nr. 310 din 16 iunie, care a dus la eliberarea celor 3467 de deținuți politici. Eu am avut profesori de liceu care fuseseră profesori de mare ținută intelectuală în regimul de dinainte de 23 august 1944 și care au trebuit să se adapteze vremurilor noi, scrâșnind din dinți, pentru a spune enormitățile pe care literatura și istoria comunistă le propaga spre a educa masele și a construi omul nou.

Și în liceu am avut profesori de înaltă ținută, absolvenți străluciți ai universităților noastre, care erau adevărate exemple, dintre care enumer aici:

Mircea ADAMEȘTEANU

Ion ANGHEL

Ion BĂCANU

Eugen BOIA

Aurelia DÎRNĂ

Livia DULEA

Dumitru IONESCU

Eugenia MINASIAN

Adrian OPREA

Ana SĂRĂCĂCEANU

Mai erau și alți profesori, dar nu le mai rețin prenumele spre rușinea mea proprietate personală și de aceea nu i-am trecut aici.

(14 decembrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Persida PETRESCU

Persida PETRESCU mi-a fost colegă de clasă. Ea era sora lui Mariana PETRESCU. Persida PETRESCU este exemplul viu că așa cum două degete de la o mână nu seamănă unul cu celălalt, nici două surori nu seamănă între ele.
Amândouă surorile PETRESCU erau la fel de muncitoare, se îmbrăcau la fel, erau la fel de disciplinate, de ordonate și vorbeau la fel de frumos cu profesorii, dar și cu colegii lor. Mariana era tunsă scurt. Persida purta codițe. Surorile PETRESCU stăteau în aceeași bancă.

Am avut senzația că între Persida PETRESCU și Mariana PETRESCU este o mică întrecere și pentru note și pentru răspunsuri la clasă.

La întâlnirea de 10 ani din 1975, Persida PETRESCU a venit și m-a felicitat pentru alegerea făcută, căsătorindu-mă cu Mariana PĂTRU, fosta noastră colegă de clasă. M-am bucurat de vorbele spuse de ea și mi-am dat seama că Persida PETRESCU are o gândire profundă, viața a învățat-o să știe să vadă lucrurile altfef de cât cei care sunt un pic mai superficiali, mai distanți, mai neimplicați.

Persida PETRESCU avea un suflet bun, ceea ce se vedea în comportamentul față de sora ei, dar și față de ceilalți colegi din clasă, căci ea căuta să fie bună cu toată lumea.

(31 ianuarie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Eugen BOIA

Mie mi-a plăcut fizica, dar nu fizica așa cum o turuiau unii profesori de fizică, profesori care vorbeau despre lucruri pe care nu le înțeleseseră, ci fizica predată de profesorul meu din clasa a X-a, Eugen BOIA sau fizica așa cum era prezentată în cele trei volume ale lui Richard FEYNMAN, publicate și tipărite și la noi în România.
Profesorul Eugen BOIA:
- avea metodă,
- explica logic fenomenele,
- era foarte clar și concis,
- făcea experiențe,
- rezolva probleme la clasă,
- știa carte.

El s-a bucurat când Mariana PĂTRU și Gheorghță PIETRICICĂ, fostele lui eleve au dat admitere și au terminat Facultatea de Fizică de la Universitatea București. 

Îmi plăcea că băieților li se adresa cu apelativul mânzule, spus cu mare blândețe și cu delicatețe, ceea ce pentru noi era mare lucru, mai ales că un profesor de talia lui Eugen BOIA căuta să găsească o formă de comunicare bună din toate punctele de vedere cu niște tineri în uniformă de elevi, care căutau să înțeleagă cum merg lucrurile pe acest pământ și să găsească răspunsuri la întrebări pe care nu le găseam niciunde căci internet nu exista, rețele sociale nu existau, iar presa comunistă avea dogmele ei stupide.

La viața mea, am dat de mulți profesori de fizică:

- tocilari,

- superficiali,

- necunoscători,

- amărâți.

Doar Eugen BOIA a fost profesorul de fizică pentru care am avut respect. În facultate am avut profesori care au predat mecanica și electronica și mi se părea că aveau darul să continue lucrarea începută cu ani în urmă de profesorul Eugen BOIA. Soția mea a ținut legătura cu Eugen BOIA mulți ani și când mai mergeam la Pitești căutam să-l întâlnim. Era același om pe care-l știam din liceu, căci avea sufletul tânăr și știa să trăiască clipa, ca orice om realizat profesional la cel mai înalt nivel. El nu a putut veni la nunta noastră, adică la nunta colegei lui fiziciană și ea, dar ne-a transmis un set de 12 lingurițe din inox, pe care le am și în ziua de azi și de câte ori mestec în ceai sau mănânc o prăjitură cu ele mă gândesc la profesorul meu de fizică din liceu Eugen BOIA, care mi se adresa cu mânzule, când mă chema la tablă.


(16 ianuarie 2023)

A XI-a G

Așa eram noi identificați în ultima clasă de liceu, ca fiind dintr-a XI-a G. Mă laud că am făcut parte dintr-o clasă foarte bună a liceului Alexandru ODOBESCU din Pitești, liceu care se numea în acele vremuri după modelul sovietic Școala Medie Alexandru ODOBESCU. În acele vremuri, se făceau 7 ani de școală elementară, 4 ani de liceu și 5 ani de facultate. Nu exista mastere, iar la doctorat mergeau extrem de puțini, nefiind învățământ de masă ca în zilele noastre.

Îmi face deosebită plăcere să privesc fotografia cu colegii mei de clasă și cu foștii profesori, căci în acele vremuri era un fotograf, ZAHARIA, celebru în Pitești, unde se făceau acele tablouri care stăteau câteva săptămâni la Librăria EMINESCU de pe Strada Mare și lumea care trecea se uita și era de fapt un certificat de absolvire cu adevărat a liceului.

Colegii mei dintr-a XI-a G au fost:

Nicolae BESCIU

Lucia BUZATU

Octavian CIOBANU

Georgeta COMĂNDESCU

Mariana CRĂCĂNEL

Rodica DIMONU

Mihai DRĂGUȚESCU

Ion DUMINICĂ

Elena DUMITRESCU

Filip GEORGESCU

Elena GHIMIȘ

Lidia GHIȚĂ

Petre GRIGORESCU

Cornelia IOANA

Ion IVAN

Ecaterina MARINESCU

Gheorghe MATEI

Magda MITROI

Gheorghe NEGULESCU

Iulian NIȚULESCU

Elena OLTEANU

Ionel OLTEANU

Mariana PĂTRU

Victor PENCEA

Mariana PETRESCU

Persida PETRESCU

Marian POPESCU

Sergiu POPILIAN

Valentin PREDESCU

Viorica STĂNESCU

Maria USCATU

Gheorghe VIȘINESCU

Felicia VOICU

Rodica VOICU

În cei patru ani de liceu am avut profesori deosebiți, pe care i-am regăsit în tabloul clasei mele de liceu și ale căror nume le scriu cu recunoștință. profesorii mei din liceu au fost:

Ion BĂCANU - profesor de geografie și diriginte

Eugen BOIA - profesor de fizică

Ion ANGHEL - profesor de matematică

Livia DULEA - profesor de economie

L. BUICULESCU - profesor de chimie

Ana SĂRĂCĂCEANU - profesor de limba română

S. IONESCU - profesor de istorie

Aurelia DÎRNA - profesor de limba rusă

Doina COCEA - profesor de limba franceză

Rodica ȚARĂLUNGĂ - profesor de astronomie

Dumitru IONESCU - profesor de muzică

Cornel GHEȚIE - profesor de sport

L. POTOLEA - bibliotecară

Ion DINU - directorul liceului

L. ILIESCU - director adjunct

Au mai fost câțiva profesori, dar nu știu care au fost rațiunile din care ei nu au fost incluși în tabloul clasei noastre, ceea ce mă duce la gândul că a contat mult care au fost profesorii din ultimul an de școală, deși cu profesorul Adrian OPREA am făcut fizică doi ani, iar cu profesoara de matematică Eugenia MINASIAN lucraserăm trei ani. La întâlnirea din 1975, la zece ani de la terminarea liceului ne-am întâlnit cu mulți dintre colegi și profesori și nu mică mi-a fost surpriza să văd că din 34 de elevi, 27 aveau studii superioare, ceea ce la vremea aceea era mare lucru, căci numărul de locuri în universități era cu mult mai mic decât în zilele noastre și presiunea pe admitere era mare.

Anul acesta se împlinesc 55 de ani de la terminarea liceului de către elevii clasei a XI-a G și mi-ar face mare plăcere să avem o întâlnire, căci revederea de 50 de ani s-a ratat.

(23 februarie 2020)

Profesorul de fizică Eugen BOIA

Fizica, această știință fundamentală este de o frumusețe rară, în următoarele condiții:

• să existe marele profesor care a înțeles-o;
• să existe marele profesor care o predă elevilor;
• să existe marele profesor care îl înțelege pe elev.

Șansa vieții mele de a înțelege ceva din știința fizicii a venit o data cu intrarea la clasă, la noi la a XI-a G,  a marelui profesor Eugen BOIA, cel care avea să hotărască destinele multora dintre elevii și elevele sale care l-au urmat în meserie.

Pentru prima dată am înțeles că fizica este ceva logic, frumos, peînțeles și cu nenumărate aplicații în practică. Eu am mai avut profesori de fizică, dintre care o madamă tocilară care reproducea manualul cuvânt cu cuvânt și un altul care și el le acm retita, neconvingător fiind.

Am avut șansa să citesc frumoasa expunere a lui Richard FEYNMAN din monumentala sa lucrare intitulată Fizica modernă, publicată între 1969-1070 la Editura Tehnică în traducerea profesorului Oliviu Gherman, în trei volume de 838, 970, respectiv, 688 de pagini și atunci mi-am adus aminte de marele meu profesor Eugen BOIA care într-un mod foarte sugestiv îmi explicase multe lucruri din capitolele cuprinse în cele trei volume (mecanica, radiația, căldura, electromagnetismul, structura materiei, mecanica cuantică).

În galeria modelelor mele de cum trebuie să fie un dascăl figurează la loc de cinste fostul meu profesor de fizică Eugen BOIA, care ni se adresa nouă băieților cu măi, mânzule, dar care impunea respect prin câtă fizică știa atât în plan teoretic, dar mai ales în plan practic. N-am să uit cele două cordoane flexibile cu care ne-a arătat în așa fel încât să înțelegem problematica undelor, transformând un lucru extrem de abstract în ceva pe înțelesul unor puști fără computere, căci atunci chestia cu număratul pe degete sau utilizarea bețișoarelor încă mai era de actualitate. În  Jurnalul de Argeș, nr. 1137, săptămânalul pentru 20 - 26 aprilie, la pagina 20, Denis Grigorescu a scris un frumos articol intitulat Inegalabilul profesor și om de teatru Eugen BOIA ne-a părăsit, în care a accentuat latura artistică a marelui meu dască, vocația sa de regizor, dar și de interpret dezvoltându-se după ieșirea la pensie.

Îmi înclin fruntea în fața memoriei marelui profesor Eugen BOIA!

(29 aprilie 2016)

Alegerea modelului de urmat

Fiecare om are nevoie la un moment dat de un model pe care să-l urmeze astfel încât:
-  în contextul său personal să ia decizii pe care cel pe care îl consideră model le-ar fi luat;
- elemente de comportamentr definitorii să aibă elemente comune structural cu cele ale modelului;
- dinamica evoluției să fie în concordanșă cu principiile pe care le are modelul;
- abordarea din punct de vedere calitativ a situațiilor să nu se depărteze de ceea ce face modelul;
- aspirațiile să concorde cu cele ale modelului.
Experiența arată că sunt puține situațiile în care o persoană preia elementele de definire ale unui singur model. În realitate, fiecare dintre noi observă calități la mai multe modele și caută să și le apropie, astfel încât respectivele modele se vor regăsi ca un melanj mai mult sau mai puțin omogen la una și aceeași persoană.
În școala generală nu am avut modele. Îvățătorii mei erau fără caracter, urmăreau interese meschine și erau nedrepți cu copiii ai căror părinți nu prezentau interes pentru ei.
În liceu am avut numai doi profesor care ar fi avut caracteristicile sa-mi fie modele. Profesorul de istorie Mircea Adameșteanu, care însă mi-a fost profesor numai un singur an, când eram în clasa a IX-a și profesorul Eugen Boia, de fizică, doar in clasa a XI-a. Timpul fiind prea scurt, eu necopt, nu s-a creat acea chimie specifică deslușirii caracteristicilor ca aceștia să-mi devină modele. I-am respectat, în timp ce pe cei mai mulți dintre profesorii mei i-am urât sau i-am detestat.
În facultate am întâlnit profesori care chiar mi-am dorit să fie modelele mel și în anumite circumstanțe să fac și eu ceea ce făceau ei.
Profesorul Edmond Nicolau avea o ținută exemplară. venea la sala de curs,cu o servietă cu cărți în mai multe limbi. Ținea un curs documentat și logic. Ecuațiile telegrafiștilor îmi stau și acum după atâțea ani în memorie, exact cum picta profesorul semnele. Avea o mobilitate și o distincție cu totul ieșite din comun. De la o poștă i se citea sclipirea sa genială. Era numai o întâmplare că trăia într-o țară anchilozată într-un comunism primitiv și era o mare fericire să-l am eu profesor de cibernetică pe cel care mergea la Namur la congres așa cum zic neamurile  de Bucureștica că pleacă la Afumați.
Profesorul Nicolae Racoveanu era un om distins, cu aplecare spre a se documenta în profunzime. Organiza seminarii științifice cu dezbateri ample și aplecate. Mi-a plăcut la profesor că era extrem de concis, de exact și mai ales strălucea prin rigurozitate. A scris o carte de sisteme de calcul care concentra într-o manieră fantastică exact ceea ce unii scriau pe mult prea multe pagni, fără ca  nici ei ca autori să fi înțeles ceea ce au scris.
Profesorul Ludovic Tövissi, cel care mi-a fost conducător de doctorat s-a dovedit a fi temelia formării mele profesionale. De la acest mare profesor am învățat cum:
- se citește o carte;
- se alcătuiește o bibliografie;
- nu trebuie să plagiez;
- să realizez un ciclu de cercetare;
- se construiesc soluțiile originale;
- se evaluează ceea ce am realizat;
- să fiu un om corect și mai ales rezonabil;
- să respect pe cel din fața mea;
- se deosebește valoarea de nonvaloare;
- se aleg colaboratorii valoroși.
M-am simțit privilegiat că am lucrat mulți ani sub îndrumarea acestui titan al statisticii, căruia îii datorez întreaga mea carieră universitară.
Profesorul Dragoș Vaida, matematicianul care a deschis nenumărate drumuri în teoria compilării. este cel care mi-a îndrumat lucrarea de licență cum se zice acum, atunci se zicea lucrare de diplomă. Am toată admirația pentru marele profesor Vaida care ori de cate ori îl întâlneam și-l salutam, domnia sa ridica pălăria și răspundea salutului unui student oarecare. De asemenea, profesorul mi-a dat manuscrisul unei lucrări să-l citesc și să folosesc cunoștințele de acolo. M-a șocat încrederea acordată. Era scris de mână și dacă-l pierdeam, toată munca sa se ducea pe apa sâmbetei. Când am făcut și eu același lucru, studentul meu a copiat lucrarea ca și cum ar fi fost a lui. Norocul meu era ca ceea ce i-am dat era ceva printat și lucrarea era deja tipărită în editură, urmând să plece la vânzare în câteva zile.
Am avut mari profesori în facultate și oricare dintre ei erau modele în felul lor. Sunt sigur că și colegii mei tot dintre ei și-au luat modelele.
Modelele sunt în fața noastră. Noi trebuie numai să dorim să ni le apropiem, să le înțelegem și să luăm de la ele exact ceea ce trebuie pentru ca noi să fim persoane definite, complete și eficiente acolo unde muncim și trăim.
Acum este penurie de modele din nenumărate motive, dintre care faptul că societatea noastră nu este așezată și se bâjbâie la nesfârșit, este unul dintre motive. Cei ce trebuie să fie motive stau în umbră și prea multe gunoaie ies ostentativ în față să fie considerate modele. Numai că neavând consistență se topesc asemenea unui fum care se disperseaza rapid spre cer și dispar în neant de unde au venit, neavân consistența studiului, a culturii și a muncii asidue.
Nu am spus aici niciun cuvant despre modelul pe care l-am avut în permanență în față și care pe un alt plan decât cel profesional m-a ghidat cu discreție. Acel model a fost tatăl meu.

(26 martie 2016)