Statistica politică

Se zice că știința este știință, nu are mamă, nu are tată, adică este obiectivă. E doar o vorbă zisă la necaz, căci în realitate, știința este folosită la greu în a manipula. Numai să ne amintim de pixelul albastru cu care un nefericit căuta cu disperare să demonstreze că un nene nu l-a pleznit pe un puști. Să se amintim și eroarea de dactilografiere care a dus în istorie cum că spanacul are foarte mult fier.

Statistica, despre care V. I. LENIN spunea că este baza deciziilor partidului comunist în economie, a folosit la greu la manipularea poporului și gurile rele zic despre existența unui institut de falsificare a datelor, căci trucajele în statistică nu se fac la întâmplare, corelațiile scoțând la iveală șmecheriile improvizate.

Nu vreau să scriu aici despre banalitatea eliminării comparabilității prin schimbarea unităților de măsură, ci doar câteva elemente legate de sondaje în general și de sondajele legate de prezidențiabilii noștri în special.

Avem același popor.

Există o tehnică precisă de eșantionare.

Metodele de culegere a datelor de calitate sunt bine definite.

Algoritmii de calcul există și nu ai ce le face, în afară de a-i aplica.

Dacă sunt profesioniști adevărați cei ce fac sondaje, pe un interval rezonabil, rezultatele nu trebuie să difere semnificativ de la o casă de sondare a opiniei publice la alta. Și totuși realitatea contrazice această ipoteză, ceea ce arată că teoria sondajelor, prin manipularea datelor din eșantion, căci gunoi bagi, gunoi scoți, se obține exact ceea ce-i place să citească clientului care a plătit sondajul.

(07 septembrie 2024)

Nici măcar manipulare nu se numește...

Am văzut un sondaj aiuritor, care nici măcar manipulare nu se numește, din moment ce face abstracție de cele mai elementare cerințe ale reflectării unor adevăruri elementare.

Voi fi foarte încântat ca respectiva casă de sondare a opiniei publice să aibă decența ca după primul tur de scrutin de la prezidențiale să pună în oglindă aceste estimări, cu rezultatele efective ale alegerilor și să și scrie ceva acolo, să înțelegem cât de profesionaliști au fost, că matematica, mai precis teoria sondajelor este una singură și erorile ar trebui să nu difere semnificativ, oricine ar face sondajul.


(06 septembrie 2024)

Eroarea profesorilor

Profesorii au făcut marea lor eroare. Ei nu au ales un Miron COZMA și nici nu și-au dat seama că sunt mai pregătiți, mai numeroși și mai omogeni decât minerii, deci sunt o forță incomparabil mai mare decât forța minerilor, iar ceea ce ar fi avut ei puterea să facă dacă veneau 150.000 în Piața Victoriei era cu mult mai important decât oricare dintre mineriadele din anii '90.

Ei nu trebuiau să fie violenți, ci să le bată obrazul guvernanților care i-au ignorat și le-au aplicat un tratament discriminatoriu, căci în perioada în care se vorbește de România educată, tocmai ei, educatorii au fost marginalizați. Cei 150.000 de profesori dacă ar fi venit în Piața Victoriei, i-ar fi trezit la realitate pe guvernanți și dacă aceștia ar fi avut imaginea zilelor următoare în care Piața Victoriei ar fi fost ocupată de 200.000 apoi de 250.000 de dascăli, sunt siguri că profesorii ar fi devenit pentru întreaga societate acea forță care nu va mai trebui ignorată niciodată, care va trebui respectată și ale căror eforturi vor trebui apreciate cum n-a făcut-o niciun regim de după 1944 încoace.

Pentru a se produce toate acestea, trebuiau niște lideri sindicali cu sânge în instalație, nu niște mămăligi stupide care merg cu căciula în mână să se milogească. Există o lege. Pașii impuși de lege trebuiau respectați, dar fără prea multă vorbărie, după care trebuia venit în Piața Victoriei, fără șantajul înghețării anului școlar, ci doar  cele 150.000 până la 250.000 de dascăli în Piața Victoriei și tremurau izmenele pe guvernanți, căci nu te joci cu o astfel de forță, organizată, oricât de disciplinată este ea.

(02 iunie 2023)

11 iunie 1948

În ziua de 11 iunie 1948 regimul comunist a dat LEGEA nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, așa cum mai dau și regimurile democratice din când în când , mai ales după ce se vede că mediul privat eșuează lamentabil, în goana după profit. 

Să nu se creadă că din 1948 până în 1989 întreprinderile industriale românești, sistemul bancar românesc, întreprinderile de transporturi românești și societățile de asigurări , de fapt una singură, au dus-o pe roze. S-au chinuit, căci sistemul comunist cu planificarea sa dusă la extrem, era închistat în dogme dintre cele mai greu de depășit, rezultând în acest fel construcții cu randamente mici, cu dinamică lentă, toate fiind generatoare de sărăcie, nicidecum de bogăție.

A venit Revoluția din 22 Decembrie 1989 și toată lumea a crezut că energiile pozitive vor fi declanșate și va curge lapte și miere în Grădina Maicii Domnului, căci așa e numită România în textele celor cu credință în Dumnezeu.

În realitate, aici s-a dezvoltat un capitalism sălbatic, capitalism ce s-a accentuat traversând etapa de capitalism de cumetrie, iar acum se află în stadiul de capitalism de partid, pus în slujba puterii, fără vreo șansă de a fi orientat pe crearea de plusvaloare, ci de rostogolire a banilor și de redistribuire subterană a acestora în favoarea unei clase politice neparticipantă la procesul de reproducție lărgită, ci doar la împărțirea profitului obținut artificial înainte de derularea procesului de producție, deci de creare a acestuia.

11 iunie 1948 este un moment trist de aducere a minte, căci acum 78 de ani s-a aplicat proverbul plecarea stăpânilor, bucuria nebunilor. Capitaliștii creatori de plusvaloare au fost izgoniți, locul lor fiind ocupat de burghezia roșie, mai a dracului decât cei de dinainte, căci erau la început lacomi, proști, needucați, grobieni, impulsivi, dogmatici și violenți. Ei știau una și bună, că partidul i-a pus acolo să facă din întreprinderea capitalistă a unui singur proprietar, o întreprindere socialistă unde toți muncitorii erau proprietari și lucrau doar pentru ei, pentru binele lor și al familiilor lor. Așa scria în lozinci, dar în realitate, muncitorul tot exploatat era, numai că exploatatorul era o imagine colectivă, un noi care nu se vedea, dar care era mai dur și mai acaparator decât patronul de odinioară.

Cine crede că acum, în democrație s-a schimbat ceva, face o mare eroare. Faptul că nenumărați salariați sun plătiți la salariul minim pe economie, spune totul. Faptul că multinaționalele exportă profitul și aici rămâne mult prea puțin, anunță că nu este departe un alt moment asemănător celui din 11 iunie 1948, căci ceea ce s-a întâmplat în 1907 și liberalii au înăbușit la sate, nu s-a produs de bine, ci de extrem de rău, de foame și de sărăcie. Fără a privi capitalismul din Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Germania, Slovacia, Slovenia, Croația, diriguitorii de la București merg de capul lor, într-o originalitate distructivă cu finalitate dezastruoasă, fie că sunt de dreapta, fie că sunt de stânga pentru că românul s-a născut poet.

(11 iunie 2021)