Saturday, October 8, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Mihai GOLU

Mihai GOLU este un bărbat de 88 de ani.
Mihai GOLU avea 57 de ani când a fost numit ministru al Educației, funcție pe care a ocupat-o timp de 400 de zile.
Mihai GOLU  a fost ministru al culturii în intervalul 9 noiembrie 1992 - 28 august 1993.
Mihai GOLU este absolvent al Facultății de Psihologie de la Universitatea Lomonosov din Moscova, promoția 1958.
Mihai GOLU este doctor în psihologie din anul 1968.
Mihai GOLU este profesor universitar din 1990, la Universitatea București.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că în perioada în care el a fost ministru al Educației nu am văzut și eu să se fi mișcat ceva în acest sistem și aici mă refer la ceva pozitiv.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că nu a făcut nimic pentru a stopa decăderea sistemului de învățământ, deși el știa ce înseamnă învățământ de calitate căci a prins ceva din învățământul românesc până la reforma din 1948, moment la care el avea 14 ani și făcuse unele clase în vechiul sistem.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că în vremea în care a fost ministru la Educație, partidul său avea o pondere covârșitoare și existau premisele de a implementa orice reformă, dacă el ar fi avut o strategie de a face reformă în educație. Greu nu era, căci doar trebuia să se uite prin orgăzile celor cu mare tradiție și performanță și doar trebuia să translateze unele dintre schemele practicate acolo și era suficient.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că nu s-a folosit de iureșul Revoluției din Decembrie, căci în 1991 spiritul revoluționar era încă treaz în societatea românească în general și la tineri în special și dacă venea cu idei preluate din școlile cu tradiție din occident, sunt sigur că ar fi găsit sprijin și implementarea nu ar fi fost o problemă.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că nu a accentuat problema calității în învățământ și a lăsat să continue chestiile cu memorarea de rezumate și cu reproducerea de către elevi a celor memorate și recitate și de profesorii de la clasă. El nu trebuia să facă ceva spectaculos, mai ales că facultatea o făcuse într-un sistem unde nu se memora nimic, ci totul era învățat logic și fundamentat pe reguli bine stabilite.



(08 octombrie 2022)

No comments:

Post a Comment