Saturday, July 30, 2016

De ce e învățământul așa cum este? (003)

Al șaptelea element care a adus învățământul în stadiul deplorabil în care se găsește acum este corupția generalizată, care a cuprins totul, încât nu mai există niciun element din sistem neafectat de această maladie oribilă, groaznică, dezastruasă, nocivă, ucigătoare și de nerezolvat fără o restructurare din temelii. Iau ca exemplu vameșii din Giurgiu, care deveniseră etalon al opulenței prin cartierul numit al vameșilor, căci acolo erau cele mai luxoase vile din Giurgiu. Am trecut și eu de mai multe ori prin acea vamă înainte de 2007 și știu pe pilea mea ce era acolo, căci se vedea după burțile și aroganța funcționarilor vamali ce și cum. Acum este liniște și pace pentru că le-a dispărut obiectul muncii, acel factor de presiune, care consta în a cotrobăi prin bagaje și a umili pe indivizi, chiar dacă nu aveau nimic de declarat și în mod normal trebuia să curgă fluent lucrurile. Acum este cu totul altceva. Vin din sistem, am copiii elevi, am fost președinte de BAC, am fost în comisii de admitere, deci să nu vină nimeni să-mi spună mie că negrul este alb, când am văzut atâtea mizerii la viața mea încât să-mi explice mie cum un elev de a XII-a obține în ultimul trimestru media 9 la limba română, pentru a avea medie generală la limba română media 5 (cinci). Să cred că elevul s-a luminat și că profesorul și-a menținut intransigența îmi este imposibil. La nevoie voi da numele liceului și anul când s-a produs comicăria. Nu am o explicație decentă, cât de cât la situația în care am cerut să se tragă la sorți sălile unde să meargă profesorii la asistența de la probele scrise, situație în care a fost aproape o revoltă și s-a lăsat cu leșinuri. N-aș vrea să scriu aici despre situația în care fiul directorului adjunct și profesor de fizică a fost dat afară din BAC pentru că l-am prins cu caretea de română copiind. Erau de față doi supraveghetori, profesori, vai steaua lor. Și exemplele nu se termină aici pentru că ăia erau tâmpiții, cei mai rafinați aveau alte tehnologii, cu mult mai eficiente, ca de exemplu închiderea subiectelor în case de bani și pierderea cheilor, chei care s-au găsit când am adus aparat de sudură și am anunțat foarte sus. În anul acela se greșise subiectul la mate, soluția cu loc geometric fiind trasă de păr, într-un spectacol transmis la tv cu circul de rigoare.
Dar să revin la sisteul educațional cu câteva întrebări pe care mi le pun mie însumi:
  • cum ajunge un părinte la o școală, alta decât aia unde este arondat cu copilașul lui din clasa a întâia?
  • cum ajunge puștiulică dintr-a-ntâia la învățătorul cel mai bun de la școala?
  • cum ia elevul premiul întâi dacă părintele își dorește neapărat acest lucru și pe scenă dintr-o clasă cu 25 de copii 19 urcă pentru a lua coronița?
  • cum se explică media de 9,80 la clasă și media pe lucrările scrise de la examenul corectat altundeva de 6,50?
  • cum termină un elev clasa a VIII cu diplomă, fără să știe tabla înmulțirii?
  • cum termină un elev liceul știind doar să scrie cu litere de tipar?
  • cum o elevă la examenul de matematică, profil real nu știe semnul integralei?
  • cum un conducător de doctorat avea Ț doctoranzi toți cu același titlu de teză?
  • cum se explică presiunile puse pe profesor când prinde un student copiind?
  • cum se explică faptul că învățători maltratează elevi și nu li se întîmplă nimic?
  • cum se explică funcționarea fără autorizație a unor facultăți?
  • are cineva curaj să verifice cate diplome de absolvire ale facultăților sunt autentice?
Sunt atât de puțini cei care nu sunt loviți de maladia corupției încât par stingheri și răzbat foarte greu în viață. Ei sunt dascălii adevărați dar sunt minoritari. Atât timp cât elementul valoric nu va fi pe primul plan, nimic nu se va întâmpla în sistemul educațional. O nemțoaică a vorbit odată la tv și a zis că marea transformare se va produce aici când șomajul va fi de peste 20%, pentru că numai atunci:
  • oamenii se vor pune pe treabă;
  • oamenii vor fi ierarhizati valoric;
  • oamenii se vor lupta să fie și mai buni.
Nu știu dacă este așa, dar trebuie ca sistemul educațional să fie restartat, dar nu din interior, că niciun pușcăriaș nu-și dă singur pedeapsa. Nu trebuie să se procedeze ca la restructurările unde asemeni vrăbiilor de la Universitate, când trecea troleibuzul zburau, dar fiecare își găsea o creangă unde să se așeze. Cine va avea curajul să facă o reformă adevărată, consistentă și profundă, va trebui asemeni chirurgului, să ia bisturiul și să elimine tot ce este malign în sistem, fără milă. Mă cam îndoiesc eu de o asemenea performanță pentru că de la noi pornește: lasă, că merge și așa.
Și acum zic: deocamdată, atât. Doar, deocamdată.




(30 iulie 2016)

No comments:

Post a Comment