Thursday, November 7, 2024

De ce a pierdut Kamala HARRIS alegerile prezidențiale în USA?

Acum nu vreau să mă dau eu rotund că știu exact de ce a pierdut  Kamala HARRIS alegerile prezidențiale în USA, căci după război mulți viteji s-arată, spune un proverb. Voi spune în continuare numai câteva considerații, de care oricine dorește să devină ceva pe lumea aceasta, trebuie să țină seama, căci managementul politic zice că dacă nu se ține seama de ele, riscul de a o da în bară devine certitudine.
În primul rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că nu a muncit pentru atingerea obiectivului din prima zi de când a început mandatul președintelui, adică începând cu 21 ianuarie 2020.
În al doilea rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că și-a început campania electorală mult prea târziu, adică undeva în luna august 2024, în condițiile în care alegerile trebuiau să aibă loc 4 luni mai târziu.
În al treilea rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că aparținând sistemului a avut limite severe în a critica mandatul președintelui în funcție, pentru a scoate în evidență avantajele pe care le aduce programul său.
În al patrulea rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că a preluat stafful de campanie al lui Joe BIDEN, cu mici retușuri, iar discursurile sale au fost lipsite de acea forță care să se pună în contrapondere cu mesajele adversarului său.
În al cincilea rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că celebritățile din jurul său nu au transmis mesaje care să se adreseze oamenilor din popor, ci au fost mesaje de susținere, adresate de la tribune, folosind cuvinte care erau pe lângă vocabularul votanților de rând.
În al șaselea rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că nu a avut o rețea de socializare de talia lui X, care să permită libertate absolută de exprimare a opiniilor.
În al șaptelea rând, Kamala HARRIS a pierdut alegerile prezidențiale din USA pentru că aparținând echipei aflate la Casa Albă a avut un nivel de erodare foarte ridicat a imaginii sale publice, fiind asociată cu multe din lucrurile negative care întotdeauna cântăresc cu mult mai greu decât faptele pozitive, oricât de multe și de bune ar fi acestea.
Ceea ce trebuie spus este legat de faptul că de toate aceste cauze, următorii candidați de aici și de oriunde, trebuie să țină seama dacă doresc ca după vot să sărbătorească o victorie, nu să-și lingă rănile înfrângerii.



(07 noiembrie 2024)

No comments:

Post a Comment