Dintotdeauna mi-a plăcut să fac sport. Nu am avut noroc nici de sală de sport, nici de profesori de sport de când mă știu. În școala generală, în liceu și în facultate, profesorii mei de sport nu aveau drag de meserie. Erau plictisiți. Nu știu ce urmăreau, căci nemulțumirile lor erau universale. Nici nu știau să facă ceva cu noi. Unii ne lăsau de izbeliște. Alții puneau baremuri de nimeni nu era în stare să facă jumătate din ce impuneau ei. Norocul meu a fost că am făcut sport după capul meu, așa cum am crezut eu de cuviință, cu ceea ce am avut eu la dispoziție. După ce am terminat facultatea, mi-a făcut fratele meu cu aparatul de sudură o pereche de gantere. Pe vremea aceea nu se găseau în magazinele de sport niciun fel de echipamente, așa cum se găsesc azi, dar lumea nu prea le folosește.
Se vede că discurile aveau denivelări și bavură, iar dacă nu eram atent, ceea ce s-a întâmplat de câteva ori, mă râcâiam pe piept și până treceau rănile dura câteva săptămâni bune. Era important că reușeam să mă antrenez acasă căci nu existau săli de sport ca acum și nici la locul de muncă nu exista acces la sala de sport, chiar dacă normal ar fi fost ca salariații să aibă acces acolo, deși sala stătea închisă foarte mult timp. Cu ganterele mele aveam posibilitatea să fac o gamă destul de variată de exerciții, chiar dacă nu erau reglabile și uneori pentru anumite exerciții erau prea grele, pentru altele, erau din contră, prea ușoare.
(29 noiembrie 2022)
No comments:
Post a Comment