PhD - Greșelile coordonatorilor de doctorate

Acum, că am o oarecare experiență în ale coordonării activităților de doctorat și că am învățat dim greșelile mele, dar și din greșelile predecesorilor mei, îmi permit să enumăr unele dintre aceste greșeli, pentru că ele au influențe nefaste asupra ratei de succes a coordonatorilor de doctorat.

• Crearea unei imagini deformate asupra poziției de coordonator de doctoranzi, în ideia că acesta este un fel de supraom, care arei doctoranzii vor veni buluc către el, pentru a-i lumina, pentru a-i face mai frumoși, pentru a le da deșteptăciune și mai ales pentru a le da titlul de doctor în oarece științe. Chiar și dacă ar fi așa, tot există riscul de a face alegeri nepotrivite, doar printr-un contact la examenul de admitere și la studierea dosarului candidatului. În stagiul doctoral există două părți. Docotrandul care are o anumită personalitate și un doemniu de interes și coordonatorul care are și el personalitatea lui și, respectiv, un domeniu de interes. Se identifică mai multe posibilități de compatibilitate. Coordonatorul de doctorat și doctorandul sunt compatibili din punct de vedere al personalității și al domeniilor de interes. Este cazul ideal și cu siguranță stagiul doctoral va fi perfect. Cel mai rău este ca doctorandul și coordonatorul de doctorat să nu fie compatibili nici ca personalități și nici ca domenii de interes. Atunci, cu siguranță vor apare scântei, care se lasă cu risipă de resurse, transferuri sau abandonuri.
• Lipsa de interes a coordonatorului de doctorat în a opera selecții incipiente ale viitorilor doctoranzi. Dacă atunci când lucrează cu studenții de la licență, identifică 20 de studenți cu
  
  care să lucreze la cercurile de cercetare științifică studențească și din ei selectează 10 cu care să lucreze la licență și în cadrul studiilor de master va coordona lucrări de disertație la 5 dintre aceștia, cu siguranță, la doctorat va colabora cu cel puțin 2 în condiții de-a dreptul excepționale. Din cei 20 de studenți, unii vor învăța să citească, să lucreze, să se documenteze, să dezvolte ceva original, să scrie un text, să întocmească corect o bibliografie. Aceștia vor vedea cum lucrează profesorul lor și vor accepta sau nu modul acestuia de lucru. Dintre aceștia, 10 vor dori să continue să lucreze cu profesorul și la licență. Profesorul va dori și el să colaboreze cu ei. La elaborarea lucrării de licență studenții vor dezvolta un mod sistematic, disciplinat, continuu de lucru și vor respecta niște reguli, fără a lucra empiric și de capul lor. Profesorul le va cunoaște potențialul și va căuta să-i facă să lucreze mai bine, mai bine și să obțină exact rezultatele pe care el le dorește. Și la disertație colaborarea se adâncește și cu siguranță profesorul va ști exact care sunt resursele de care dispune fiecare dintre cei cu care el face lucrarea de disertație. Profesorul își va propune ca lucrarea de disertație să fie de bună calitate, astfel încât dacă se vor face modificări mici, să devină un capitol de teză de doctorat. Profesorul va vedea care este ritmul de lucru al studentului, care este capacitatea acestuia de a face cercetare științifică și mai ales va vedea dacă respectivul își dorește ceva mai mult, adică să-și depășească condiția. În caz contrar, va fi foarte dificil să vadă cine este docotrandul, căci o teză sau un dosar sau un dialog sunt absolut insuficiente.
• Neincluderea în proiectele de cercetare sau în elaborarea de studii a studenților este o altă eroare pe care o face un coordonator de doctorat. Studenții au un nivel de maturitate foarte ridicat și nu este eronat să se semneze cecuri în alb acestora, mai ales prin încurajări și prin atribuirea de sarcini foarte precise și cu explicațiile complete, dar și cu termene stricte. A da unui student ca temă să facă o bibliografie pe o tema dată nu este deloc un lucru exagerat. I se va spune care sunt cuvintele cheie, cum se face o fișă bibliografică și care să fie structura acelei bibliografii. De-a lungul anilor, la disciplinele la care am lucrat am cerut studenților sau masteranzilor să întocmească fiecare câte 10 fișe bibliogafice. Este adevărat că la prima iterație numai 4-5 dintre ei le-au făcut perfecte, dar la a doua iterație au fost cam 30-40% dintre fișele bibliografice corecte. Eu le-am analizat la fiecare și le-am zis care erau greșelile. Ei văzând că munca lor este analizată corect, bineînțeles că au făcut progrese spectaculoase. Și în cazul activității de cercetare științifică, înainte de a reproșa cuiva că nu lucrează bine, mai întâi trebuie să i se spună cum trebuie să lucreze, să i se arate care sunt riscurile de a greși și din când în când, cu tact, trebuie făcute verificări și îndreptate erorile. Totul se învață.
• Lipsa clarificărilor din start a ceea ce este admis și a ceea ce este interzis într-un stagiu doctoral, duce la situații care scapă de sub control, mai ales atunci când doctorandul nu face distincție între ceea ce face el și ceea ce copiază din alt loc. Am văzut că este o practică destul de frecventă în studenție de a face copy-paste în referate, în aplicații, în proiecte, căci verificarea originalității este o problemă destul de dificil de realizat. Experiența proiectelor de la disciplina Structuri de date, folosind o aplicație de analiză a ortogonalității, mi-a arătat că atunci când lucrurile sunt clare și când omul știe că nu are încotro și trebuie să muncească, muncește și încă o face foarte bine. Și în aczul textelor, un analizor de structură mi-a permis să văd ce și cum cu modul de construire a referatelor. Numai că autorii de referate trebuie să știe și ei ce li se analizează și trebuie să construiască textele fără fisură. Numai după ce textele trec de acea analiză automată vor fi citite de profesor. Se extrag cuvine cheie din titlu. Se verifică dacă în referat apar acele cuvinte cheie. Se analizează bibliografia. Se vede dacă lucrările de acolo sunt citate. Se face corespondența dintre figuri și tabele și referirile din text. Se analizează diversiattea vocabularului. Se analizează lungimea capitolelor ca număr de cuvinte pentru a vedea dacă se păstrează unele proporții. Numai după ce se fac astfel de analize are loc verificarea cu un software specializat originalitatea, adică plagiarismul. Toate acestea se stabilesc încă din studenție dacă profesorul a mai lucrat anterior cu doctorandul. Alyfel, doctorandul va fi foarte surprins și i se va părea că profesorul coordonator are ceva cu el.

Mai sunt și alte erori pe care le face coordonatorul de doctorat, erori pe care și eu le-am făcut, mai ales acceptând să lucrez cu tineri cu care nu am lucrat în studenție. Cred că dintre cei pe care nu i-am coordonat nici la licență, nici la disertație, peste 95% nu au încheiat stagiul doctoral și nu au susținut tezele de doctorat. Din lista cu doctori care au susținut tezele de doctorat sub coordonarea mea, 100% dintre ei mi-au fost studenți și 100% dintre ei au făcut cerectare științifică la cercurile studențeși, peste 90% dintre ei au avut lucrări de licență sau de disertație coordonate de mine. Deci le cunoșteam potențialul. Ei știau exact cum lucrez eu, ce exigențe am și ce vreau să fie o teză de doctorat. Conchid, că cu oricare dintre doctorii în științe pe care i-am coordonat eu, dacă mă întâlnesc pe streadă nu mă îmbrâncesc sau îmi pun piedică să vin de-an boulea în nas.

(23 iunie 2017)