Monday, June 5, 2017

Plagiatele de la doctorare și colajele lui Matisse

M-am și plictisit de când și de cât am scris despre plagiat și despre plagiatori. Chiar mi s-a făcut lehanite, ca să nu spun scârbă. Vreau numai să evidențiez diferențele dintre plagiate și colajele din artă, să zicem literatură, dar și arta plastică.
Prima diferență este dată de faptul că plagiatorii sunt constrânși de propriile limite de înțelegere, de creativitate, în timp ce artiștii care ajung la tehnicile de a folosi colaje, au arta de a îmbina lucruri deja bine definite și cu existență de sine-stătătoare, în ansambluri cu noi valente ca formă, conținut și semnificant.
A doua diferență dintre un plagiat și o operă realizată prin tehnici bazate pe colaje este aceea că o lucrare plagiată nu reprezintă nimic în sine, pe când o lucrare bazată pe colaje reprezintă o noutate în sine, o metaforă și o expresie concretă a unei idei îndrăznețe, pentru care nu există un alt mijoc de a fi făcută cunoscută celor din jur.
A treia diferență este dată de faptul că plagiatul este o activitate mecanică de copy-paste, în timp ce folosirea de colaje presupune creație, construcție novatoare, care în final se concretizează printr-un conținut care nu are nicio legătură cu materia primă de la care s-a pornit.
A patra diferență constă în plenitudine și orgoliu satisfăcut la nivelul plagiatorului, iar dincolo, la artist este o altă modalitate de a arde a acestuia într-un proces de creație complex și extenuant.
Și la doctorate este posibilă adoptarea tehnicii colajelor atât timp cât sintezele pe anumite domenii sunt acceptate ca fiind teze de doctorat, în măsura în care construcțiile realizate dovedesc calități de documentare și de aprofundare de invidiat, atât la nivel analitic, cât și la nivel sintetic și de generalizare.


(05 iunie 2017)

No comments:

Post a Comment