Planificarea în comunism

 Planificarea comunistă esra un adevărat fetiș pentru că șefii partidului au avut credința că prin plan controlează:
- producția agricolă, 
- producția industrială,
- consumul de alimente,
- numărul de studenți,
- biletele de teatru,
- orele de program Tv,
- șantierele de construcții.
Nu exista domeniu în comunism pentru care planul de dezvoltare economico-socială să nu prevadă cifre exacte, care trebuiau urmărite și mmusai depășite, căci planul nu includea acele caracteristici din economie care ar fi trebuit să fie reduse pentru a obține avantaje, așa cum ar fi fost ponderea rebuturilor, numărul de repetenți, consumurile pe unitatea de produs.

Era un sistem foarte bine construit pentru a se face planificarea. Se colectau date, se defineau direcții de urmat, se identificau resurse și se construiau variantele de plan. În final, partidul era cel care aviza varianta de plan care devenea lege și care urma să fie transpusă în viață, adică implementată, cum s-ar zice azi.

În ultimii ani de comunism, planul devenise o adevărată obsesie pentru cei diun vârful puterii, dar și pentru executanți, care suportau consecințe nefaste atunci când planul nu se îndeplinea.

Când a venit Revoluția din decembrie, s-a trecut în extrema cealaltă. Cuvântul plan și cuvântul planificare au devenit tabu și a trebuit lumea să și le scoată din vocabular, fiind mai urâte și mai nepotrivite decât cele mai ordinare înjurături care se ziceau la colț de stradă sau în cea mai puturoasă mahala.

Deși fără plan nu se face o afacere. după ce a fost dată legea de înființare a SRL-urilor, a fost acceptat conceptul de plan de afaceri, dar nu mai mult de atât. Acum când se face bugetul anual, este clar că se face tot ca un fel de plan, numai că nu apar capitolele unui plan, ci apar capitole de cheltuieli. 

În facultate, am învățat că Franța avea un plan cincinal și chiar am văzut un model econometric utilizat pentru a simula diferite variante de dezvoltare.

Acum la nivel de UE se lucrează cu buget multianual, respectiv, există un buget pe 7 ani, ceea ce arată că la Brussels lumea gândește în perspectivă, dar miriapodul de lut, nu are capacitatea de a defini obiective care să facă țările membre să conveargă spre ceva, ci așa cum curg lucrurile, decalajele se vor adânci, căci a face un plan centralizat și a lăsa fiecare țară să facă ce le bubuie prin cap conducătorilor, fără a fi niște linii directoare unanim acceptate, este ca și cum banii ar fi aruncați pe fereastră. Și sunt aruncați.


(18 noiembrie 2021)