Absența protocoalelor de final

Pe vremea copilăriei mele, foarte des auzeam pe colo și pe colo:
- I l-a dat acasă, să moară.
Fie că era vorba de bătrâni, fie că era vorba de oameni maturi, fie că era vorba de tineri, fie că era vorba de copii, când se constata că nu mai este nimic de făcut, familia era chemată să-și ia bolnavul, ca acesta să-și sfârșească zilele acasă. Chiar familiile își doreau ca bolnavii care mai aveau puține zile de trăit, ultimele clipe să și le trăiască respectivii acasă.

Acum lucrurile s-au schimbat și oamenii cred în miracolul unor medicamente și în puterea unor aparate de a-l face pe cel în suferință să devină sănătos, deși realitatea este cu totul alta.

Se știe că numărul de paturi la ATI este limitat.

Se știe că aparatele de care dispun secțiile ATI sunt bob numărat.

Se știe că medicamentele costă și oricât am dori fiecare dintre noi, este imposibil să fie disponibile.

Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de  ATI este mai mic decât numărul de paturi de la secția ATI, nu apar probleme și doctorii își văd de meseria lor de salvatori de vieți.

Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de ATI este cu mult mai mare decât numărul de paturi  din secția ATI și nu există soluție de suplimentare, oricât am vrea noi să gândim altfel, apare necesitatea operării unei selecții și pentru aceasta trebuie să existe protocoale clare, iar decizia constituirii unei liste cu pavienții ierarhizați după anumite criterii se ia de mai mulți doctori împreună cu familiile aparținătoare, nu de o singură persoană, indiferent de cine este aceasta. Se ajunge exact în punctul pe care îl știam eu din copilărie:

- I l-au dat să moară acasă:

Să nu uităm că există popoare care se consideră civilizate unde bătrânii erau duși pe munte și abandonați să moară acolo, în frig, de foame și de sete. Să nu uităm că oamenii care-și trăiesc ultimele clipe de viață își doresc să-și găsească sfârșitul în patul lor, în casa lor, împărtășiți și spovediți. 

Ceea ce se întâmplă acul la spitalul Sf. PANTELIMON arată carențele care există în zona protocoalelor de final, în zona managementului de acolo, dar și în schimbarea de paradigmă din societate care crede că resursele sistemului medical sunt infinite, iar aparținătorii au numai drepturi, nu și obligații, din moment ce mulți prin a se face dreptate doresc să fie despăgubiți cu sume astronomice în raport cu contribuțiile lor la sistemul asigurărilor de sănătate.


(12 august 2024)