Meditațiile de pe vremea mea

Pe vremea când eu eram elev, nu exista cuvântul meditație. Meditațiile și meditatorii au apărut mult mai târziu ca efect al unui mod artificial de a stabili ierarhiile între elevii care doreau să devină liceeni și între absolvenții de liceu care doreau să devină studenți. Din când în când aflam că un elev al unui activist de partid mergea la București la meditații pentru medicină sau pentru arhitectură, la profesori universitari. Se zicea că la aceste facultăți altele sunt standardele și musai trebuiau meditații, deși eu n-am crezut niciodată că așa stăteau lucrurile.  În cele mai multe cazuri, cei meditați nu reușeau la examenul de admitere și circula zicerea: degeaba s-a meditat la București, că tot nu a intrat la facultate. 

Pe vremea mea, eu mă refer la perioada 1954 - 1965 pe când am fost elev, profesorii ofereau consultații elevilor care doreau să meargă la olimpiadele ce se organizau pentru limba română, fizică, chimie, matematică, iar acele consultații erau anunțate în clasă și cei dornici veneau acolo, profesorii expuneau probleme, elevii dădeau soluții. Nivelul era ceva mai ridicat decât cel de la clasă. Profesorii veneau cu materiale de specialitate, culegeri de probleme numere din Gazeta matematică și aveau loc discuții. De acolo, elevii plecau mult mai bine informați și înțelegeau mai bine modalități de a rezolva probleme, de a folosi artificii care duceau la soluții elegante ale problemelor.

Pe vremea mea, având în vedere ponderea covârșitoare a celor care se meditau la București, dar care nu reușeau la facultate, se crease ideea că numai proștii se meditează și de aceea era chiar o rușine să spui că mergi la meditație.

Ca să nu apelezi la meditatori, era necesar ca profesorii de la clasă:

- să fie foarte buni,

- să facă toată materia,

- să-i învețe pe elevi ceea ce trebuie,

- să le dea elevilor startul pentru admitere.

Îmi aduc aminte de profesoara mea de matematică din liceu, Eugenia MINASIAN, care la consultații a venit cu un teanc de culegeri de probleme frumos legate, a făcut un tabel, ne-a dat la fiecare câte un exemplar, cu rugămintea de a le înapoia la un anumit termen și cu rugămintea de a avea grijă de ele ca să fie folositoare și pentru generațiile ce vor urma.

Pe vremea mea, profesorul era profesor, era modelul de comportament, de profesionalism, de la care chiar aveam ce învăța, căci în acele vremuri nu exista Internet, nu exista televizor, ci doar ziare cu multă propagandă, iar cărțile în limba rusă sau traduceri din limba rusă erau prea multe și nu mă atrăgeau câtuși de puțin. Cuvântul profesorului era cuvânt, căci exista o distanță mare între bancă și catedră și democrație avea cu totul alte valențe decât în ziua de azi, când foarte mulți înțeleg prin democrație exact ceea ce democrația nu este, iar dreptatea este relativizată dincolo de limitele bunului simț.

(30 aprilie 2023)