Friday, June 1, 2018

O ideie bizară rău de tot

Foarte multe personaje care n-au manageriat nici măcar o tarabă de vândut ziare, s-au apucat să-i dea sfaturi prezidentului să forțeze o suspendare. Noi avem un proverb: ulciorul nu merge de multe ori la apă. S-au produs două suspendări cu succesul prezidentului Traian BĂSESCU. Probabilitatea ca și o a treia să fie tot de succes, în virtutea lucrurilor, nu are o probabilitate foarte mare, mai ales că s-ar produce în anul al IV-lea de mandat al prezidentului, an care trebuie să fie de intensitate maximă în ceea ce privește rezultatele care dau garanții pentru câștigarea următorului mandat. Ideia mersului la suspendare este rea rău de tot, căci are rolul de a eroda și nu de a consolida poziția viitorului candidat. Să nu uităm că și probabilitatea unui al IV-lea eșec consecutiv al PSD în alegerile prezidențiale nu mai este la fel de mare ca în 2004 sau ca în 2014. O strategie bună de campanie a prezidentului este important să fie concentrată pe rezultatele acestuia acum în anul 2018, dar mai ales în 2019. Există trei elemente care îl avantajează pe prezident și anume:
- aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire,
- președinția la Consiliul UE a țării noastre,
- implementarea cu succes a legii pensiilor.
Buticarii falși care sfătuiesc rău pe prezident, ar trebui să se gândească doar la faptul că au stabilit performanța că ziarele lor au dispărut ca format pe hârtie, iar emisiunile lor Tv pe unde apar sunt leșinate și doar ei sunt proprii lor spectatori cel mult. Să-l lase pe prezident să construiască.

(01 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment