Construirea martiriului

Îmi aduc aminte pe când locuiam în Berceni cum noaptea, în miez de noapte de fapt, urla din toți ficații:

- Dă-i, mă! Bate-mă! Hai lovește!

Soțul, cam prost, incitat, lovea. Iar femeia urla cu și mia mult foc:

- Dă-i, mă, nenorcitule! Bate-mă, nenorcitule! Hai lovește, criminalule!

După multe urlete și înjurături se stingea lumina acolo și se așternea liniștea. Vecinii îi suportau cu stoicism, iar soții ieșeau a doua zi dimineața braț la braț, asemeni porumbeilor, ca și cum nimic nu se întâmplase în noaptea precedentă.

Femeia își construia cu grijă victimizarea. Acum, în politica dâmbovițeană văd cum se construiește martiriul la vârf. Într-o țară cu corupție endemică, nu sunt corupți. Sunt numai nevinovați care fac pușcărie sau sunt târâți în tribunale și scapă ușor, dar rămân cu zecile lor de milioane la teșcherea. Îmi zicea o grecoaică prin 1997 că este vai și amar de cel care fură o pâine, iar cel care fură 10 milioane își crează contextul de a face și un pic de pușcărie, dar va rămâne cu grosul banilor. Așa este și la noi. Este de-a dreptul straniu să vezi un bugetar că duce aur de un milion pentru cauțiune, că altul plătește 10 de milioane de euro cauțiune și fuge, iar că altul nu plătește nimic, ba rămâne și cu banii furați. Construirea martiriului nu e treabă ușoară. Este doar punerea în balanță a avantajelor și, respectiv, a dezavantajelor, după care începe procesul de creare a contextului ca în final să fie insul catalogat un adevărat martir, care a luptat pentru o cauză, care a vrut binele celorlalți și sacrificiul lui nu este înțeles, ba mai mult este blocat în demersul său generos.

De azi va curge multă cerneală. Vor avea loc multe procese. Martirii nu sunt decât pe câmpul de bătălie în război, nu în parlament, nu în congrese, nu în sălile de tribunal și nici pe stradă sau în piață.

(21 iunie 2018)