Tuesday, June 26, 2018

Manea MĂNESCU, al cincilea prim-ministru al regimului comunist

Manea MĂNESCU, al cincilea prim-ministru al regimului comunist, venea din mediul academic și se lăuda că i-a post profesor Nicolae IORGA. Era fiul unui  vechi comunist, Constantin MĂNESCU și avea un frate numit Lenin MĂNESCU. Ca premier, Manea MĂNESCU, a ocupat fotoliul în perioada 27 februarie 1974 - 30 martie 1979. În timpul său au fost demarate mari proiecte, căci Manea MĂNESCU acea simțul măreției lucrurilor. Așa au pornnit lucrările la Combinatul siderurgic de la Călărași, Combinatul de Oțeluri de la Târgoviște, Combinatul siderurgic de la Galați. El știa bine economie și avea o viziune preluată din USA, țară pe care o vizitase și unde văzuse că profesorii de istorie veche scot bani dând asistență la realizarea filmelor de epocă, cu care Hollywood-ul scotea înzecit. Tot el a venit cu ideia că centrele de cercetare avansată nu sunt în institutele de cercetări de tip sovietic, ci pe lângă departamentele din universități. Experimentul lui a dat roade în Academia de Studii Economice, prin realizarea Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică. După Revoluția din 1989, aceste la boratoare au fost distruse și acum lumea se întreabă nedumerită unde sunt progresele sau de fapt de ce nu mai sunt progrese. A se vedea cazul Institutului CANTACUZINO, acum preluat din mâinile nepricepuților de către armată. Cred că despre Manea MĂNESCU nu este încă timpul să se scrie, cum nici în 2017 nu a fost timpul să se vorbească la 50 de ani de la aniversarea facultății ctitorite de el. Mă gândesc la un mare critic care a scris ceva despre seve și despre apa pe Dunăre, dar nu mai vreau să dezvolt pentru a nu fi luat la șuturi. 

(25 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment