Am văzut un spectacol în California gen Dialog la distanță de la noi de pe vremuri, cu 40 de numere, cu cel puțin 10 artiști amatori pe un număr, cu o durată de cel mult 5 minute pe număr și cu pauze de cel mult un minut între numere.
La o analiză mai atentă, faptul că:
- totul a mers șnur,
- numerele erau perfecte,
- programul s-a respectat,
arată că există un management, pe care eu îl numesc management american care a presupus:
- stabilirea unui desfășurător la minut a întregului spectacolului,
- fixarea duratei de cinci minute a fiecărui număr, fără a exista abateri de niciun fel,
- asigurarea că execuțiile numerelor respectă integral durata și calitatea,
- existanta disciplinei și punctualității tuturor artiștilor,
- un management de înaltă performanță în cadrul fiecărui număr,
- precizarea tuturor detaliilor pentru fiecare participant pentru a evita abaterile.
Nu au apărut momente fără acțiune, nu au apărut nesincronizări. Fiecare își știa poziția în scenă, modul de a intra, respectiv, de retragere din scenă. Artiștii erau foarte eterogeni ca vârstă și ca specific al numerelor executate. Ceea ce trebuie spus, că a existat și o soluție de avarie, insesizabilă de majoritatea spectatorilor, în ideia că o formație profesionistă și-a făcut apariția de mai multe ori cu numere total diferite. Era de remarcat unul dintre dansatori care era ceva mai înalt și avea un stil de a ieși în evidență așa cum fac ostentativ unele primadone la operă care vor musai să fie remarcate.
Mi-aș dori ca asemenea management să fie și în spectacolele românești organizate pe bani grei în piețe de primării, care seamănă mai multe a șușe improvizate pe de-a moaca, deși nu e așa.
(29 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment