Noi nu avem o carte de istorie. Mă gândesc la undeva 300 pagini, o carte care să fie citită pe nerăsuflate și din care fiecare dintre noi să înțelegem:
- cine suntem,
- de unde venim,
- care ne este trecutul,
- cum stăm cu prezentul,
- ce ne așteaptă în viitor.
O carte în care apare ca personaj esențial al devenirii noastre un crainic de emisiune, nu mi se pare o abordare serioasă. Nici cartea în care unii sunt umflați cu țeava pentru a părea mai impozanți și alții sunt demolați, este tot o abordare deficitară. O carte de istorie adevărată trebuie să ne arate exact așa cum am fost, cum suntem și cum vom fi, nici mai frumoși, nici mai urâți, nici mai deștepți și nici mai proști. Din cartea de istorie adevărată trebuie să înțelegem că dacă vrem să mergem mai departe trebuie:
- să fim uniți,
- să muncim pentru prezent,
- să ne acceptăm trecutul,
- să stăm cu fruntea sus,
- să luptăm pentru viitorul nostru,
- să nu repetăm greșelile din trecut,
- să avem o țintă de urmat.
Cartea de istorie trebuie să se bazeze pe documente și nu pe ziceri de la Vocea Americii, pe analize și nu pe impresii, pe știință și nu pe empirism.
Cartea de istorie:
- este simplă,
- are poze,
- este structurată clar,
- nu are fraze lungi,
- nu e ambiguă,
- este directă.
O carte de istorie adevărată se scrie fără patimă, nu gâdilă orgolii și nici nu implică răzbunări, patimi sau manifestpări decurgând din sentimente mărunte. Până acum vorbim de mari istorici și nu de mari cărți de istorie, căci tristețea nu este mai mare ca atunci când nu vezi în librărie cartea pe care s-o iubești și să te regăsești în ea, exact așa cum ești tu, cum sunt eu sau cum este oricare altul dintre noi. Noi și istoria noastră suntem unul și același lucru, căci așa cum nu ne desprindem umbra care ne urmărește întotdeauna, istoria ne este lipită pe vecie de minte, trup și de suflet. Istoria românilor sau Istoria României este timbrul ce ne este lipit pe frunte și cu care mergem pretutindeni în timp și în spațiu.
(24 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment