Emil BOC, al doisprezecelea prim-ministru postdecembrist, a fost mai mult eroul celor de la Divertis, căci oferea prin niște chestii imaginea unei umbre prezidențiale. Eu mi-am schimbat părerea despre el când Andrei MARGA l-a prezentat ca nefiind performanța în persoană. Faptul că a zis că există 3 alternative, mi-a dovedit că nu prea este la el acasă cu construcțiile decente. În plus, nu vreau să scriu nimic despre faptul că în timpul dictaturii sale l-am văzut pe marele Ion LUCIAN plângând. Fi-i-ar rușine, să-i fie acestui premier! Să nu mai vorbesc de legea 1 din 2011 de o brutalitate de-a dreptul criminală. Să nu mai zic nimic de blocarea promovărilor în învățământul superior până și la asistenți. Nici CEAUȘESCU nu a rupt generașiile dein universități. Nu vreau să creadă cineva că prăbușirea lui în gol de la PRO Tv a fost pedeapsă divină, căci nu cred. Însă filmulețul din vestiar în care o țară întreagă i-a admirat poponețul, a fost într-adevăr o pedeapsă, omenească pedeapsă, dar a fost.
N-am admirat niciodată pe cei ce vorbesc prea repede.
- Vorbește gura fără el!
Zicea mama, Dumnezeu s-o ierte.
În istorie Emil BOC, al doisprezecelea prim-ministru postdecembrist, va rămâne cel care în teza sa de doctorat a admirat bicameralismul, dar s-a răsucit la unicameralism cu 300 de aleși câțiva ani mai târziu. El ca primar era excelent, ca premier însă, nu.
(22 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment