Tuesday, May 10, 2016

Aniversări, festivități, chiolhanuri

Fiecare om are o zi, ziua de naștere, pe care și-o aniversează în fiecare an. E normal, e tradițional, e frumos. Numai cei născuți pe data de 29 februarie își aniversează ziua de naștere o data la patru ani, adică în anii bișecți, când luna februarie are 29 de zile.
Când se înființează o companie, se știe ziua în care s-a obținut documentele de la Registrul Comerțului și acea dată este consemnată ca ziua de naștere a companiei. La zece ani, la douazeci de ani, la douazeci și cinci de ani se fac aniversări al acsteia sărbătorindu-se de cum este cazul un deceniu, două decenii, un sfert de veac, un semicentenat, un secol sau ce o mai fi.
Sunt evenimente istorice deosebit de importante în viața unui popor, așa cum este ciua națională, care se sărbătoresc anual.
La o zi aniversară importantă sau rotundă, se organizează festivități, se dau diplome, se oferă plachete, se pun insigne, se dau titluri onorifice, într-un cuvânt organizatorii caută să marcheze acel moment într-un mod cât mai special.
Ar trebui dată o lege referitoare la aniversări, pentru a nu se produce evenimente de anvergură doar pentru că un oficial dorește să apară în față cu un anumit prilej. Era cândva o mare sărbătoare la împlinirea a 837 de ani de la atestarea documentară a unui oraș. Interesant, numai dacă nu era legat de faptul că o astfel de aniversare înseamnă o serie de cheltuieli legate de:

  • masă festivă;
  • plachetă;
  • diplome;
  • adunare festivă;
  • zilele orașului;
  • întâlnire cu fii orașului;
  • dezveliri plăci comemorative;
  • lansare carte și album;
  • acordare decorații;
  • primiri delagații străine.
Așa că, în lipsa decenței, trebuie o reglementare. Este frumos că s-a aniversat în 1959 a 500 de ani de la prima  atestare a documentară a orașului București. Aniversarea a 555 de ani de la același eveniment cu acele trei cifre de 5 colorate cu roșu, galben și albastru este însăo găselniță. Au mai fost și alte ciudățenii care se vedea de la o poștă că aveau mai mult un scop de ciuguleală decât o semnificație adevărată.

(11 mai 2016)

No comments:

Post a Comment