Îmi aduc aminte cum o tânără și guralivă politiciană făcea milioane doar din simplul fapt că păzea și conserva un segment de autostradă, să nu se fure materiale și ce mai era de furat de acolo. Bani pentru conservare se găseau, dar bani pentru a fi continuate construcția, nu se găseau.
Îmi aduc aminte cum s-au plătit milioane de euro pentru a fi conservată o stație de epurare a apei. Se mai ciordea de acolo câte ceva, căci atunci când s-a făcut analiza s-a văzut că acea conservare nu a fost decât o glumă proastă. Bani pentru conservare se găseau, dar bani pentru a fi continuate construcția, nu se găseau.
Îmi mai aduc aminte cum și lucrările de la metrou au intrat ani în șir în conservare, tot din motive de lipsă de fonduri. Bani pentru conservare se găseau, dar bani pentru a fi continuate construcția, nu se găseau.
Conservarea este un mod simplu de a face bani fără a face nimic. Atunci când se trece un obiectiv în conservare:
- se fac îngrădiri,
- se construiesc puncte de pază,
- vin paznici,
- se acoperă ceea ce s-ar deteriora dacă plouă sau ninge,
- se verifică din când în când integritatea obiectivului.
Dacă nu se stabilesc responsabilități, dacă nu se face un inventar inițial, dar și un inventar în fiecare an, după câțiva ani se va vedea că nu mai există nimic de conservat, căci dispar componente metalice, materii prime, elemente nemetalice dar reutilizabile în gospodăriile hoților și așa mai departe.
Trecerea în conservare este eficientă pentru șmecherii care sunt în același timp și decidenți pentru că:
- aduce mulți bani din nimic,
- nu impune termene și responsabilități,
- nu are un cadru legislativ coerent,
- durata procesului este nelimitată,
- este drum înfundat dar sigur.
De regulă, conservarea se produce în cazuri ceva mai complexe, este temporară și are o finalitate bazată pe principii economice. Când au fost cumpărate acele aeronave de cursă lungă, a fost o afacere. Nemaiexistând curse lungi, acele aeronave au fost trecute în conservare. Ideea era ori să fie vândute, ori să fie luate cursele pe distanțe lungi. Nu s-a produs niciuna dintre variante și conservarea a continuat. De câte ori treceam pe pista de la Otopeni vedeam avioanele parcă plângând. Au trecut 10 ani, au trecut 20 de ani. Oricum conservarea lor a devenit o activitate caricaturală. Numai pentru piesele de muzeu conservarea este permenentă. Numai unele piese de muzeu care nu sunt expuse din lipsă de spațiu sunt conservate permanent în depozite. La Mogoșoaia vedem simboluri ale comunismului abandonate, zicându-se că sunt în conservare. Bine că nu sut date la topit.
La noi, conservarea ca proces, nu se mai referă la borcane de murături, ci la obiective începute, neterminate și care în loc să fie abandonate pe degeaba, sunt trecute în conservare pe bani grei și pe durate lungi, cu aceleași efecte: distrugerea și furăciunea.
(06 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment