La noi, ridicolul nu mai are limite. Zicerea cu minte-mă frumos, este deja o realitate crudă la noi. Nici nu mă miră la partidele care comandă sondaje că au o percepție eronată, căci prin cultura noastră noi ne credem:
- cei mai deștepți,
- cei mai frumoși,
- cei mai eficienți,
în timp ce toți ceilalți pe care-i bârfim sunt lipsiți de calități deși ei au:
- mii de km de autostrăzi și noi nu avem,
- universități în top 10 și noi nu avem,
- salarii babane și noi nu avem,
- productivitate ca lumea și noi nu avem,
- nivel de trai ridicat și noi nu avem,
- onoare cât cuprinde și noi nu avem.
Numai așa se explică plăcerea nebună de a deforma realitatea folosind metode care numai științifice nu sunt și deformând realitatea exact pentru a prezenta lucrurile ca fiind frumoase, roze și mai ales dulcege, exact când nu trebuie. Este adevărat că nu pleacă nimeni la luptă pentru a pierde. Totuși, se face o evaluare pentru a dimensiona resursele și pentru asigurarea victoriei. Niciun comandant de oști nu este nebun să plece la luptă fără armele și fără soldații care să-i asigure victoria. Se întâmplă așa ceva numai și numai când comandantului îi sunt prezentate cu bună știință lucrurile altfel sau comandantul se supără când i se spune adevărul și intră în orgasme multiple când este mințit frumos. Să ne amintim de mitingul din 21 decembrie 1989, care a fost comandat căci omul credea că e iubit.
Sondajele și minciunile lor sunt lucruri periculoase dacă și numai dacă este eludată cercetarea științifică și prelucrările datelor după manual, ci doar pentru a fi pe placul cumpărătorului. Și sondajul este tot o marfă ca o pereche de chiloți de la Victoria Secret sau ca un prezervativ românesc marca Vulcan.
(30 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment