Pe când eram elev de liceu și asta se întâmpla între 1961-1965 manualele de limba și literatura română îl prezentau pe Mihail EMINESCU ca fiind exponent al realismului critic în literatură. Ceva mai târziu au apărut cărțile despre marele poet scrise de Mihail EMINESCU, George CĂLINESCU, Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA și Augustin Z. N. POP. Prin anul 1964 a apărut cartea Poezii a lui Mihail EMINESCU, cu desene de Ligia MACOVEI. Acolo era pezia Eu nu cred nici în Iehova, unde marele poet se definește clar:
Nu mă încântati nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic –
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost : romantic.
Am mers la prodesoara de limba și literatura română, care-l diviniza pe Mihail EMINESCU cu poezia pe care o transcrisesem. I-am arătat-o. Nu a zis nimic. Doar a îngăimat ceva cum că poezia este scurtă și nu dovedește nimic, Mihail EMINESCU aparține realismului critic, poezia Împărat și proletar este clară ca lumina zilei. Am rămas dezamăgit. Mă așteptam să mă cheme în particular și să-mi spună ce și cum. Cred că ea m-a considerat doar un nenorocit de provocator, mai ales că vremurile erau tulburi și doamna profesoară probabil avusese de suferit ea sau cineva din familie. Abia după 1990 am judecat așa, căci am aflat de grozăviile acelor timpuri.
Să nu-mi spună mie nimeni că aici noi avem o scară a valorilor pe care o respectăm cu sfințenie, măcar în ceea ce privește reperele noastre fundamentale. Nu avem și nu vom avea vreodată atât timp cât pământul acestei țări este atât de generos încât mâncarea ne pică în gură, rostul nostru fiind doar s-o deschidem și damigenele cu țuică și vin nu se golesc niciodată, iar bodegile sun bibliotecile cu sticle frcventate cu sârguință de tot poporul.
(21 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment