Partidele artificiale

Nu doresc acum să mă apuc eu să fac teoria partidelor, nici să arăt cum iau naștere partidele care reprezintă ceva pentru mai mulți cetățeni. Vreau doar să evidențiez și situațiile în care apar partide artificiale prin:

- desprinderea unor hălci de la alte partide,

- comenzi oculte trasate unor cetățeni de a se regrupa,

- confecționarea de ideologii superficiale,

- atragerea în jurul unei persoane a celorlalți.

Viața arată că partidele artificiale nu au viabilitate. La noi a fost APR în 2007 și UNPR din 2010, fiecare avându-i protagonoiști pe Teodor MELEȘCANU și, respectiv, pe Gabriel OPREA, eu neavând o părere deloc bună despre niciunul dintre aceștia, nu neapărat datorită acestor construcții contra naturii numite partide de succes, ci mai ales în legătură cu contextul pe care fiecare dintre ei și l-a creat, neștiind ce să facă cu puterea acumulată. Partidele artificiale nu sunt viabile pentru că:

- adună persoane eterogene,

- au la bază interese imediate,

- sunt rezultatul manipulării,

- sunt lipsite de ideologie,

- nu sunt sunt motivate.

Se vede de la o poștă că partidele balama sunt create cu un scop pe termen foarte scurt și atît timp cât au suport și finanțare, există, sunt interesante și au libertate de mișcare. În clipa în care acestea chiar cred că există și vor să-și arate propria eficiență pe scena politică se întâmplă lucruri teribile, care le fac să dispară. Partidul PDDD al lui Dan DIACONESCU a fost tot o construcție artificială. Cineva s-a folosit de notorietatea și de discursul jurnalistului de reality show Dan DIACONESCU și a dirijat lucrurile exact în direcția programată. Apariția PDDD  a fost egală cu dispariția PRM și după ce obiectivul a fost îndeplinit înainte de termen, PDDD s-a dezitegrat cu grație, iar bietul Dan DIACONESCU o trage și acum de pe poziția de victimă colaterală.

(13 ianuarie 2019)