Procurorul și-a făcut casă la noi pe stradă când eu eram în clasa a V-a. Casa lui era mare. Casa era împrejmuită cu gard de beton placat cu piatră de râu. Porțile erau de fier forjat. Pe procuror venea să-l ia dimineața o Volgă neagră și tot ea îl aducea acasă. Procurorul avea un băiat de-o seamă cu mine și o fată cu vreo cinci ani mai mare.
Pe băiat îl chema Sandu. Era singurul care-mi zicea Nuțu. Când eram în vacanțe ne jucam. El venea în curte la noi. Eu nu am fost niciodată la ei. În timpul anului eu învățam la o școală de mahala, iar Sandu învăța la cel mai tare liceu din oraș.
O singură dată l-am auzit vorbind pe tăticul lui Sandu, atunci când i-a interzis să se joace cu mine și i-a zis și motivul, care m-a durut. Tata era cismar și fiul său nu are ce învăța de la unul ca mine. A mai zis tăticul lui Sandu ăncă un șir de vorbe grele.
Timul a trecut și astra a fost. Eu aveam mulți prieteni de aceeași situație ca a mea și ne jucam. Dacă sandu a mai venit pe la noi la poartă, i-am zis mamei să-i spună că am treabă. Nu știu cum au mers lucrurile, dar știu că într-o zi tăticul lui Sandu m-a oprit când treceam prin dreptul porții lui. A vrut să-mi zică ceva, dar eu am luat-o la fugă.
Într-o zi am aflat că Sandu s-a înecat în bazinul de la ștrand. Noi, ceilalți mergeam pe râu. Atunci am auzit-o pe mama zicând ca pentru sine:
- Asta este pedeapsă Cerească!
N-am înțeles acele vorbe decât acum vreo patr-cinci ani. Citisem eu vcartea despre procesul lui Ion ANTONESCU, ascultasem cuvântările lui Nicolae CEAUȘESCU de reabilitate ale lui Lucrețiu PĂTRĂȘCANU, văzusem eu parodia de proces de la Târgoviște din 25 decembrie 1989 fără a înțelege mare lucru. În ultimii ani am văzut cum unii se considerau mai ceva ca Dumnezeu, toți fiind implicați în activitatea de dinaintea judecății de la tribunal. Am avut explicația de ce la înmormântarea lui Sandu erau nenumărate coroane în fața mașinii cu mortul, iar după mort erau doar câțiva oameni. Am privit totul de departe de la balconul casei.
Peste ani, după ce i-au demolat pe ai mei, după 1975, la bloc mi-au zis că sunt vecini cu fostul procuror. Știa că eu sunt asistent universitar și că și fiul lui ar fi fost cineva dacă ar fi trăit. Mi s-a zis că ar vrea să stea de vorbă cu mine, dar nu am vrut. Vorbele lui spuse cu zeci de ani în urmă nu le-am uitat și nici nu le voi uita. Pentru el era ceva firesc să vorbească așa cum mi-a vorbit mie, deși eu eram doar un puști și nimic altceva. L-am evitat pe acel bătrânel, exact cum fac eu cu oamenii de nimic.
(23 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment