Acum, fiul șefului de restaurant nu mai reprezintă acel punct de atracție, aproape magnetic, așa cum era înainte de 1989 când nu se găsea de măncare pe niciunde. Șeful de restaurant era cel care oferea învățătoarei sau profesorilor:
- câteva kile de carne,
- o bucată de cașcaval,
- mezeluri fine,
- cafea,
- pui de găină,
- măsline,
- creier pane,
- citrice,
- mese întinse pe de-a moaca.
Acum, bietul șef de restaurant, cel mult are șansa de a invita pe cei ce dau note odraslei sale să fie omeniți cu niște friptane ca lumea, cu o cafea bună, cu un pește făcut ca la carte, dar dacă totul se află în galantare la supermarket, interesul expunerii este scăzut. Cred că unii dintre invitați așteaptă nu numai feluri de mâncare, dar și plicuri groase, doar că s-au deplasat să înfulece oarece.
Dacă înainte de 1989 șeful de restaurant pășea ca un rege în școală, acum el este umil, încovoiat și zâmbitor, doar-doar va fi luat în calculșe, căci stă la rând, exigențele fiind acum altele, precum:
- angajări pe funcții bănoase,
- scăparea de dosare,
- ștergerea unor abateri,
- un concurs crocant,
- o deplasare suculentă,
- un sejur exotic,
- tratament costisitor.
Vremurile s-au schimbat și cine este la talpa țării în niciun caz nu are cum să soluționeze probleme a căror soluție o dă semnătura din pixul celui cu putere mare de decizie, iar șeful de restaurant nu intră în această categorie, cu certitudine.
(24 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment