Wednesday, January 30, 2019

Sărmanul BOC

Și azi 30 ianuarie 2019 Emil BOC s-a dat în bărci. S-a văitat că primarii își desfășoară activitatea după o lege dată de Nicolae CEAUȘESCU în 1968. A uitat sărmanul Emil BOC că a fost premier al țării mulți ani, că a avut și majoritate, cu care dacă dorea, schimba la un moment dat cu cei 70% din parlament, chiar și constituția.
Mă întreb și eu, ca tot românul imparțial: 
- Nene, Emil BOC, de ce n-ai descentralizat tălică? Îți place să te vaiți?
Nici nu mă miră că acest personaj se strofoacă acum, când singur își anula rezultatele tezei de doctorat, susținând pe durata referendumului cu 300, că bicameralismul este o eroare, deși în teză gândea altfel. E chestie de caracter, de cât de slugarnic vrei să fi dar și de multe altele, inclusiv de stat pe vârfuri în poze pe motiv de relaxare a gleznelor de căprior. Nici nu vreau să mă mai gândesc la faptul că la o emisiune a lui Dan CAPATOS a rulat un film cu fundulețul lui Emil BOC. Așa se întâmplă oricui crede că tot ce face i se și potrivește, fără să se gândească la faptul că irită pe mulți.


(30 ianuarie 2019)

No comments:

Post a Comment