Pe vremea lui Nicolae CEAUȘESCU nu se găsea carne deloc în galantarele magazinelor alimentare. Multe clădiri imense se numeau din această cauză circurile foamei. Directorii de abator erau la mare căutare. Am cunoscut pe cineva al cărui tătic era director de abator undeva prin Vrancea. Toată lumea îl curta pe puști. Într-un anumit context am aflat că tăticul lui căra spre București geamantane cu carne pentru a satisface exigențele domnilor profesori, dar și ale doamnelor profesoare, care îl pasau de la unul spre celălalt la fiecare început de an universitar.
În acele vremuri aveam un ARO 244D și remorcă, sculă adevărată, cu care făceam cărăușie și-mi permiteam să mă consider un privilegiat căruia nu-i lipsea cam nimic, ceea ce-mi permitea luxul să mai am un pic de rspect față de mine și să nu cedez mervos.
S-a întâmplat să fac o lucrare cu tânărul și tare mult l-a intrigat distanțarea mea față de ispitele proteice de supercalitate. Chiar am iscat neliniști părintești, dar după finalul apoteotic, m-am rezumat în a-l lăuda pe tânăr într-o conversație telefonică cu mine în apartament, iar cu domnul director la telefonul public din colțul blocului. L-am dezamăgit pe bietul om, căruia nu-i venea să credadă că se află într-o astfel de situație bizară, nefirească și aiuritoare, la o ofertă a lui atât de generoasă și de.
(23 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment