În loc să se ocupe de problemele reale ale sistemului educațional românesc, Abramburica vine cu o idee năstrușnică: introducerea repetenției la clasele I - IV. Niciunde în lumea civilizată nu există așa ceva. Să enumăr și eu, ca ageamiul câteva dintre problemele reale cu care se confruntă sistemul educațional românesc și de care nimeni nu se ocupă:
- subfinanțarea la nivel critic a învățământului, niciodată fiind de 6% din PIB,
- numărul alarmant al suplinitorilor necalificați aflați la clase,
- permisivitatea exagerată a intrării în sistem a dascălilor submediocrii,
- greutatea criminal de mare a ghiozdanelor picilor din primele clase,
- dimensiunile și conținutul manualelor care nu au nicio legătură cu educația,
- lipsa de preocupare a dascălilor în a-și forma elevii, punându-i să memoreze,
- scârba indusă elevilor asupra a tot ce înseamnă ore de clasă,
- imposibilitatea de a stabili corect legătura dintre cauzele reale și efectele catastrofice,
- absența preocupării de a diferenția dascălii exclusiv pe bază de criterii valorice,
- dotarea cu calculatoare la un nivel indecent de mic a laboratoarelor școlare,
- rămânerea în poziția anchilozat-birocratizată a inovativității în educație,
- nivelul alarmant de mare a școlilor care funcționează fără autorizație ISU.
Dacă Abramburica ar soluționa 5% din fiecare dintre problemele enunțate, cu siguranță situația elevilor ar fi cu totul alta, căci cititul, scrisul și socotitul presupun în primul rând ca elevul să nu-și deteste învățătorul. Eu am fost școlar și știu ce a însemnat învățător corupt și știu ce a învățat profesor prost, violent și needucat. Dar pe vremea mea, ghizdanul avea în el vreo două-trei caiete, abecedarul, un penar și călimara de cerneală. Școala nu avea atâtea ore pe zi și nici atâtea teme de casă, ca să nu mai spun că despre temele de vacanță și despre meditații nu se vorbea, căci nu se știa ce sunt. Oricum, atunci, din 30 de elevi, toți 30 citeau cursiv, socoteau corect și știau să zică bună ziua.
(22 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment