Spre deosebire de alții, noi avem capacitatea de a amâna. Sunt prea puține cazurile în care noi am avut inițiative și chiar și atunci când le-am avut nu am știut să le fructificăm, așa cum a fost cu insulina descoperită de profesorul PAULESCU și cum a fost și cu cibernetica evidențiată de ODOBLEJA.
În rest, la noi totul a avut loc cu ceva întârzâiere.
Intrarea în primul război mondial s-a făcut după doi anid e ezitări.
Ieșirea din alianța cu Germania nazistă s-a făcut când rușii deja intraseră pe teritoriul românesc.
Revoluția din Decembrie 1989 s-a produs când toate țările foste comuniste schimbaseră macazul.
Intarea în NATO și în UE s-a făcut în al doilea val.
Amânarea trecerii la zona euro se va duce până în anul 3211.
Dispariția ărincipiilor securității nu are niciun termen, fiind amânată sine die.
Amânarea se face prin utilizarea verbelor la timpul viitor, fără a spune ceva despre cum s-a atins acel viitor. Așa s-a vorbit despre autostrăzi, Așa s-a vorbit despre atingerea nivelului de trai al Spaniei. Tot așa se minte deja despre alocarea a 6% din PIB pentru educație. La Paștele cailor, probabil așa va fi.
Amânrările la români nu sunt un semn al neputinței, ci un mod de protecție ca manifestare a unei pridențe cu mult mai mare, din cauza riscurilor istorice care au bântuit acest popor în istoria lui nefericită, zbuciumată și plină de amar.
(30 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment