Horia SIMA este cel pe care fuga și frica l-au caracterizat, din moment ce nu a avut niciodată puterea de a-și privi destinul ca un adevărat bărbat. În cazul lui Horia SIMA trebuie luate faptele și numai faptele, care îl definesc pe el ca individ, nu ca om, căci este departe de a fi socotit om prin ceea ce a făcut.
Neșansa mea ca individ a fost să întâlnesc foarte mulți oameni care aveau în sânge matricea lui Horia SIMA, ca gesturi, ca texte și mai ales ca decizii. Norocul meu și a altora a fost că oamenii astfel definiți sunt lași, fricoși și lipsiți de bărbăție, dispărând cât ai zice pește, atunci când apare cineva care să le dea peste mână.
Biografia lui Horia SIMA este una banală, marcată prin ascensiune fulminantă în mișcarea legionară și în administrație, căci drumul i-l eliberau alții care trâmbițau promisiuni dintre cele mai populiste, folosind un limbaj, pe care eu l-am întîlnit prin 2011, ca în 2012 cel care l-a slobozit să-și bage partidul în parlament, iar el grațios să intre la pârnaie ca ultimul borfaș, pentru șantaj. Horia SIMA era un profesoraș de literatură la un liceu de provincie, liceu care sunt sigur că nici nu vrea să se mai știe că acesta a lucrat cândva acolo. Se zice că unde este multă inteligență este și multă prostie, căci numai o astfel de coabitare explică orientarea lui Horia SIMA spre doctrina nazistă și nenumăratele lui drumuri în Germania, pentru a se adăpa de la sursă în ale doctrinei pe care el o slujea. Suita de acte de violență de care Horia SIMA nu a fost deloc străin, acte care au culminat cu rebeliunea din 21 ianuarie 1941, au dat măsura atrocităților de care erau în stare cei care-și propuseseră să facă țara să străluceească asemeni soarelui de pe cer. A fugit de istorie și i-a reușit. A trăit până în 1993. Au fost încercări ale lui de a explica și de a se explica. Numai că nimeni nu stă să asculte un fugar care are în spate un trecut negru și neclar. Chiar dacă în 13 septembrie 1970 Horia SIMA în calitate de conducător al mișcării legionare a participat la inaugurarea monumentului ridicat în cinstea lui Ion MOȚA și a lui Vasile MARIN, trebuie să dea de gândit posterității, căci undeva în adâncuri forțele întunericului lucrează și mereu se vor găsi adepți și susținători care le vor sprijini, fără să știe că în acest fel își semnează sfârșitul cu propriul stilou și pe banii lor.
Cine are curiozitatea, trebuie doar să enumere anii de la 1927 unul după altul până ajunge la 2018, după care să tragă o linie care separă anii 1972 și 1973. Această linie este axa de simetrie. Trebuie adâncităp analiza și vor fi puse în oglindă personajele de atunci cu cele de acum și se va vedea cu claritate cum istoria se repetă, iar 10 august 2018 este doar un moment, căci a scoate mase nu reprezintă pentru poporul român niciun act de bravură, românul având predispoziție pentru a merge în colectivități mari, pentru a se simți bine, așa cum sunt nunțile, horele și statul la plajă sau la un mic și o bere undeva pe o pajiște unde sfârâie grătarele.
(21 august 2018)
No comments:
Post a Comment