Tuesday, August 21, 2018

365 împotriva României: Corneliu ZELEA CODREANU între noblețea crezului și violența mijloacelor

Îmi aduc aminte când pe vremea comuniștilor erau foarte mulți care combăteau textele din Biblie cu o vehemență greu de descris. Pe unul l-am prins eu mai în particular și l-am întrebat dacă a citit Biblia. A spus cu seninătatea cibanului din Miorița că nu o citise. Ca el erau foarte mulți. Nici nu m-am mirat, pentru că toți cei care combăteau nu o făceau pe gratis, ci bine remunerați. Am scris toate acestea, pentru că și despre legionari, tot în anii comunismului, dar și mai acum după 1989 se scrie și se vorbește tot după ureche. Să nu se înțeleagă nicio clipă că eu iau în brațe mișcarea legionară, căci nici eu nu sunt un documentat în domeniu, mai ales că mă călăuzesc în demersul meu de spusele tatălui meu, care a trăit în vremurile acelea nenorocite, dar mai ales în timpul regimului legionar, în care și la Pitești, orașul meu de baștină, a avut loc o rebeliune legionară, în care sora mea mai mare a fost într-un real pericol de a fi omorâtă de legionarii care loveau în stânga și în dreapta la nimereală pe cei întâlniți în calea lor, cu bare metalice învelite în ziare.
Nu îmi este deloc greu să fac o analiză, căci România trăiește exact aceleași vremuri tulburi, mici și dezagreabile, care au existat în momentul în care s-a format prin 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail. Toți politicienii i-au încurajat pe fondatorii acesteia, crezând că-i vor folosi drept balamale, exact așa cum se întâmplă și azi cu partidele create artificial sau cu noile formațiuni ambiguu definite, fără doctrine, cu lideri acrismatici, ca mase omogene, determinate, bune de manipulat.
La Corneliu ZELEA CODREANU se vede că el pendula  între noblețea crezului de a aduce fericirea poporului și violența mijloacelor utilizate în atingerea scopului. Corneliu ZELEA CODREANU a scris și niște cărți, pe care le-am văzut la tatăl unui prieten al meu care făcuse războiul până la Odessa, dar nu am apucat să citesc. Eram prea copil. Știu numai că în literatura comunistă, cărțile legionarilor erau ridiculizate și aceau titluri preucm Capete de lemn sau altele și mai și. Circula o scrisoare a unuia MOȚA care povestea cum iubita lui este gravidă cu Sfântul Duh, căci el avea credița aceasta. Oricum, știu că la mulți dintre legionarii de pe stada mea, când au venit comuniștii la putere, le-au putrezit oasele la Canal sau la stuf.
Despre Corneliu ZELEA CODREANU nu s-a vorbit niciodată în școală, căci istoria a fost distorsionată, exact așa cum este și azi. Azi nici Corneliu ZELEA CODREANU și nici Nicolae CEAUȘESCU nu există, dar sunt prezenți în paginile de istorie tot felul de santilbanci nesemnificativi. Cred că ar fi bine ca istoricii să ia teancurile de documente, să le pună cap la cap și va rezulta o imagine completă și cu cine a fost Corneliu ZELEA CODREANU și cu ce a însemnat mișcarea legionară pentru România, fie de rău, fie de foarte rău, fie de ce o fi, dar să se spună cu obierctivitate ce și cum, nu folosind elemente de folclor, că doar suntem în secolul al XXI-lea.
Trebuie luate nu vorbele, ci faptele, iar acestea nu prea dau bine, căci a face ca țara să strălucească asemeni soarelui de pe cer înseamnă cu totul și cu totul altceva decât ridicarea unora îmbuibați de pe scaune, pentru a se așeza unii flămâni, exact așa cum se dorește acum. Ar trebui să ne apucăm să punem așa vreo 3.000 de puncte de urmat  scrâșnind din dinți, cum au făcut grecii la recesiune. Numai după aceea, țara va străluci ca soarele de pe cer. Nu este suficient să se vrea, ci trebuie bani, mulți bani, dar folosiți cu cap și cinstit, nu pe studii de fezabilitate, o nouă hoție reinventată.




(21 august 2018)

No comments:

Post a Comment