Sunt foarte puțini managerii care-și aleg colaboratori cu mult peste nivelul lor, pentru simplul motiv că nu vor să fie nici eclipsați și nici complexați. Așa se face că în 1987 a devenit ministreasă la justiție tovarășa Maria BOBU. Ea era un vechi activist, care a știut să țină linia și să nu supere. Ca absolventă de drept la Universitatea București, Maria BOBU nu prea cred că a exercitat meseria fie de avocat, fie de judecător, fie de procuror, ani buni, din moment ce soțul său Emil BOBU tot a fost pe funcții importante și toată lumea era temătoare să se apropie de nevasta șefului, atribuindu-i funcții de execuție. Țin minte alte situații, în care nevasta unui super-șef deși era pe o funcție minusculă într-o întreprindere:
- se perindau pe la biroul său numai șefi,
- i se organizase un birou foarte special,
- avea un tratament absolut preferențial,
- respectul care i se arăta era exagerat,
- în orice problemă era consultată,
- toți vorbeau despre ea în șoaptă,
- nu semna nimic, dar decidea cu sârg.
O astfel de prezență perturbă foarte mult activitatea dintr-o organizație, căci de regulă, nu era nici pe departe un specialist în domeniu și construcția din jurul său, un adevărat mit, era artificială, fără sens și vremelnică. Am văzut că atunci când soțul nu a mai fost ce era:
- nici cafeluța nu i se mai aducea,
- nici șefii nu se mai perindau în birou,
- au dispărut perdelele plușate,
- mobila somptuasă s-a împuținat,
- telefonul cu fir scurt s-a evaporat,
- lumea a început să vorbească tare.
În cazul lui Maria BOBU nu aș spune că lucrurile au stat așa, căci Maria BOBU a tot urcat, căci la mare preț era promovarea femei comuniste, iar Maria BOBU fusese o activistă din fragedă tinerețe, deci un om de nădejde pe care partidul se baza și a făcut-o, promovând-o până la rangul de ministru. Așa a prins-o revoluția. Pe mandatul de ministru al lui Maria BOBU nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Nu s-a produs nicio reformă în justiția și așa anchilozată a regimului.
(28 august 2018)
No comments:
Post a Comment