În mintea mea, apariția USR a însemnat semnalul că se va produce marea schimbare în politica românească. Va apare noul model de om politic:
- cu nivel de cultură deosebit de ridicat,
- cunoscător al realităților din țară,
- dedicat pioporului care l-a ales,
- cinstit, harnic și constructor.
Realitatea crudă a venit la câteva săptămâni după ce noii parlamentari aleși și-au depus jurămintele de crediță față de țară și și-ai ocupat locurile comode în sălile de plen ale Senatului sau Camerei Deputaților.
Imediat am aflat că din partea USR există un senator, în persoana lui Mihai GOȚIU. Toate acestea le-am aflat nu pentru că:
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi ținut un discurs fulminant,
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi venit cu un proiect legislativ,
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi combătut un coleg de la putere,
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi lansat o carte la o librărie,
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi plantat niște copaci,
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi donat sânge în cadrul unei campanii,
- senatorul Mihai GOȚIU ar fi participat la un teledon umanitar.
Am aflat ceva despre senatorul Mihai GOȚIU când televiziunile l-au prezentat dormind adânc într-un fotoliu în timp ce în sala de ședințe se dezbăteau probleme specifice activității parlamentare. L-am văzut apoi pe senatorul Mihai GOȚIU argumentând pueril situația jenantă în care fusese surprins de camerele de luat vederi. La mine, este suficient să văd cum un lăutar pune arcușul pe vioară și m-am convins dacă-l tocmesc la nuntă sau nu. În cazul senatorului Mihai GOȚIU lucrurile sunt clare. Nu este el tipul de politician nou pe care în naivitatea mea l-am dorit să vină și să schimbe politica de aici de pe malurile Dâmboviței, unde telefoanele zbârnâie pentru politicieni și nu pentru țară.
(11 august 2018)
No comments:
Post a Comment