365 împotriva României: László TÖKÉS și oportunitatea ratată

În zilele fierbinți ale Revoluției din Decembrie 1989, numele pastorului László TÖKÉS era rostit cu insistență, respect, mândrie și admirație. Pastorul László TÖKÉS era socotit simbolul Revoluției, omul pentru care și-au dat viața tinerii de la Timișoara în acele zile excepționale în care balanța s-a înclinat în favoarea Revoluției.

La București a continuat lupta începută la Timișoara și se cutremura orașul sub pașii muncitorilor de pe platformele industriale bucureștene, care veneau spre centrul orașului să fie siguri că Revoluția este ireversibilă. Câteva zile mai târziu, când apele s-au limpezit, a avut ocazia să vorbească László TÖKÉS în fața unei mari mulțimi de oameni. Până în clipa în care a deschis gura, László TÖKÉS era idolul meu. Mă uitam la el ca la un simbol. El întruchipa Revoluția însăși, idealul de libertate. A fost de ajuns să rostească vreo câteva fraze pentru a mă lămuri că László TÖKÉS nu este ceea ce eu crezusem a fi. Când a spus că limba română l-a asuprit, deja am înțeles că László TÖKÉS nu este eroul meu, nu este simbolul meu, ci este un om oarecare pe care dacă-l văd pe stradă îl ocolesc.

Sunt sigur că dacă László TÖKÉS ar fi arătat că a luptat împotriva dictaturii, că se identifică cu idealurile celor care i-au fost alături la greu, că ne iubește pe toți, buni sau răi, dar el ca trimis al Domnului are alte repere morale, ar fi fost privit ca marele erou al României. N-a fost să fie. El a luat -o pe un alt drum. Acum este europarlamentar din partea Ungariei. I s-a retras și distincția acordată de statul român. Are viața lui. În mintea mea, László TÖKÉS a ratat o mare oportunitate, aceea de a fi iubit de 20 de milioane de oameni, de a deveni idolul generațiilor de oameni liberi de pretutindeni.
Nu iau în discuție nicio afirmație făcută de László TÖKÉS referitoare la marile momente care au marcat istoria modernă a României și nici nu mai am așteptări de la acesta nici acum și nici în viitor.

(30 august 2018)