Nicușor DAN a deputat ca un luptător pentru obiective nobile precum:
- curățenia Bucureștiului,
- conservarea monumetelor,
- ocrotirea animalelor,
- drepturile civice.
Se părea că Nicușor DAN este exponentul unei noi generații, formată din oameni școliți, care au văzut Occidentul și care s-au realizat, dar au și realizări. El era un om cu unele stângăcii, cu o vorbă puțin bolovănoasă, un fel de antiorator, cu mici ezitări de începător, gata să pornească cu tenacitate la o luptă pe care tot timpul o considera o luptă dreaptă. L-a admirat pe Nicușor DAN, dar i-am admirat și pe cei care în 2012 la alegerile locale i-au dat votul acelui solitar Nicușor DAN pentru a ajunge în Consiliul Municipal. L-am urmărit pe acest tânăr și vajnic luptător, dar am început să-mi pun întrebări legate de rolul său în a bloca proiecte, bune sau rele sau chiar foarte rele. M-am simțit oarecum în dezacord cu el când a reușit el cu ai lui să blocheze intenția unei universități de a integra un monument de arhitectură pe principiul cu acre a fost integrată clădirtea fostei direcții a V-a a secutității, de lângă clădirea fostului cc al pcr. A blocat și acum acel monument este părăsit și probabil se va degrada în continuare, căci nimeni nu face pe banii lui ce vrea altul. Se știe că peste tot palatele supraviețuiesc și prin activități cu caracter comercial ca de exemplu, un hotel, un restaurant, un ceva care să facă profit, din care o părticică să fie direcționată spre conservarea părții istorice a monumentului. De la buget nu se întreține fiștece dărăpănătură, care i se pare cuiva că e monument, dar care nu are o valoare inestimabilă, ci doar o valoare relativă.
În 2016, Nicușor DAN a venit pe firmamentul politicii mari cu USR, care a adunat voturi și la locale și la parlamentare, fiind un real succes. Ca orice partid nou, căruia i s-a pus o pălărie mult prea mare pa cap, USR s-a trezit că face niște chestii care a nemulțimit pe toată lumea, căci:
- USR nu a venit cu proiecte care să tragă preșul de sub picioarele coaliției de guvernământ,
- USR nu a adus amendament de calitate excepțională care să fie votate în unanimitate,
- USR nu a reușit alianțe care să zdruncine coaliția și să schimbe cursul prin vot,
- USR s-a dovedit o mare deziluzie prin parlamentarii cu trăsături de mahala.
Ceea ce s-a întâmplat ca o ciudățenie este legat de dispariția lui Nicușor DAN din peisajul politicii mari, căci locul său a fost luat de un nou lider, fără carisma lui Nicușor DAN, fără trecutul de luptător al lui Nicușor DAN și fără anvergura lui Nicușor DAN. Pentru mine, Nicușor DAN a fost până la un punct, simbolul noului tip de politician. Mi-a plăcut intransigența lui față de cloaca reprezentată de o dreaptă care nu era în stare să-și pună un candidat unic la primărie, o dreaptă așa cum au fost întotdeauna partidele care nu au avut niciodată nici viziune și nici strategie să zdrobească acea stângă tăcută, ușor amorfă și mai ales dominată de sărăcia în pla economic și în marasmul subdezvoltării, cu așteptări elementare pe care dreapta nu i le-a prefigurat niciodată datorită limitelor ce o definesc. Mie îmi convenea ca un partid nou, cu o nouă politică, cu o nouă viziune să intre pe scena acestei țări și să măture în 2020 și PSD-ul și PNL-ul și tot ce reprezenta vechiul model de politicianism bazat pe ineficiență, corupție și interese personale. N-a fost să fie și iată că fără Nicușor DAN, formațiunea al cărui suflet a fost cel care își mai băga degetele în nas, după aceea în gură, a trecut într-o zonă care își așteaptă să-i fie pusă pe tavă unui nou lider care întârzâie să apară, căci acest lider vrea să vină pe un cal alb, mai glorios decât Mihai Viteazul la intrarea în cetarea Alba Iulia.
(10 august 2018)
No comments:
Post a Comment