Am mai zis-o: când merg să tocmesc lăutarii pentru nuntă nu stau să le ascult repertoriul în stradă. Mă uit cum pun arcușul pe vioară și asta este. Îi angajez sau nu-i angajez. Și în cazul lui Velicu MIHALEA tot așa stau lucrurile. Nici nu mă interesează:
- de unde provine,
- ce școli a făcut,
- câte grade a primit,
- dacă a fost familist,
- cum îi era sufletul,
- care i-a fost sfârșitul.
Știu doar atât: Velicu MIHALEA a fost unul dintre cei ce s-au ocupat de cele 43 de cadavre ale revoluționarilor din Timișoara, executând ordinul de a li se șterge urma. De pe poziția sa de general, a avut atâta putere acumulată încât nimic nu i-a stat în cale, s-a ajuns până la arderea acelor cadavre la crematoriul Cenușa din București și li s-au pierdut urma în apele Dânboviței, exact cum au procedat naziștii în lagărele de concentrare, dar după 50 de ani. Nu stau eu acum să judec ceea ce s-a întâmplat cu elicopterul, căci alții au avut misiune să se ocupe. Dar ceea ce n-am cum să trec cu vederea este cruzimea unui milițian aflat într-un moment decisiv, care a făcut exact ceea ce știa să facă: să execute cele mai cumplite ordine fără să stea pe gânduri. Așa fusese educat, căci miliția ca organ represiv nu a acceptat niciodată existența răzvrătiților și știa să nimicească orice tentativă de exprimare a nemulțumirilor populare. Velicu MIHALEA nu era străin nici de nemulțumirile din Valea Jiului și nici a celor din Brașov. Despre fabricarea de bâte pentru ciomăgirea timișorenilor și partidul și miliția aveau fiecare partea sa, iar Velicu MIHALEA era la Timișoara nu pentru a bea o bere sau a spune bancuri, ci pentru a reprima demonstrațiile unor oameni pașnici. Pentru ceea ce el a făcut în noaptea dintre 17/18 decembrie 1989 istoria nu-l va ierta pe Velicu MIHALEA.
(29 august 2018)
No comments:
Post a Comment