Saturday, August 11, 2018

365 împotriva României: Mircea MUNTEANU și ideile sale naziste de secol 21

La noi, se mai trezește câte un rătutit să lanseze idei bizare, vestuste și absolut nepotrivite pentru momentele pe care le trăim. Așa se face că unii ne auncă în plin Ev Mediu prin atitudinile lor față de știință sau față de dreptate și adevăr. Alții însă, fără să stea prea mult pe gânduri fac afirmații extrem de grave, reamintind de ororile celui de al Doilea Război Mondial. Aici vreau să pomenesc numele lui Mircea MUNTEANU un obscur prefectului  de Mureș, care în iarna anului 2012 s-a găsit el să se dea rotund folosind lozinca nazistă arbeit macht frei, adică munca te face liber, lslogan care îi întâmpina la intrare pe deținuții tuturor lagărelor de exterminare în masă naziste. Am vizitat unele dintre lagărele naziste, acum devenite muzee ale groazei, care arată lumii ororirile pe care le-au făcut naziștii germani unor colectivități imense de zeci de milioane de oameni nevinovați, naziști al căror scop declarat era exterminarea în masă a deținuților din lagăre, folosind metode dintre cele mai barbare și nimic altceva.
Ca acum în secolul al XXI-lea să vină un neica-nimeni, aici l-am numit pe Mircea MUNTEANU și să folosească acel slogan, îmi arată că multi indivizi sunt încă bântuiți de fantomele trecutului și dintre aceștia unii nu înțeleg cum au stat atunci lucrurile, iar alții le vor repetate. Nu stau eu acum să văd din  ce categorie face parte individul numit Mircea MUNTEANU, dar un lucru este cert. El are în cap ceva rău, rău de tot, dacă a reușit să plaseze sloganul nazist într-un context bine precizat, de pe șpoziția importantă pe care o avea la prefectura județului. Nu știu ce lecturi are acest Mircea MUNTEANU. Nu știu câtă școală are acest Mircea MUNTEANU. Nu știu ce experiență de viață are acest Mircea MUNTEANU. Știu însă, că el a scris un slogan al naziștilor germani sub care s-a făcut exterminarea a milioane și milioane de oameni și asta îmi spune totul despre Mircea MUNTEANU. El este exponentul unor indivizi ancorați într-un trecut întunecat al omenirii și nu are ce căuta în funcții publice de conducere. El trebuie să rămână pe execuție, la munci grele, săpat de șanțuri, săpat de gropi pentru a replanta păduri, la făcut de cărămidă din lut frământat manual. Cred că astfel, trecând prin muncile grele de zi cu zi, va înțelege să aprecieze ce înseamnă viața grea, sudoarea și va înțelege cu mult mai bine că doi și cu doi fac exact patru și nu cât îi bâzâiau lui în cap gărgăunii de om îmbuibat.




(12 august 2018)

No comments:

Post a Comment