Thursday, August 30, 2018

Iar a început șușa cu cerbul?

Da. Iar a început șușa.
Da. Iar se aruncă banii pe fereastră.
Nu este festival de înaltă ținută.
Este o improvizație.
Juriul? O glumă.
Concurenții? Modești, adică la 25.000 euro nu vin nume.
Recitaluri? Răsuflate.
Prezentarea? Antren de nuntă.
Orchestra? Prăfuită și mare plictis.
Nici nu ar fi posibil altceva atât timp cât criteriile valorice lipsesc.
Este aceeași senzație prin care prea mulți se înghesuie să devină vizibili.
Televiziunea nu are o transmisiune live pe Internet decât în condiții penibile, enervante, mediocre și nestimulative. Acolo chiar crede cineva că omul stă să vadă aiurelile astea de doi bani, când pe youtube sunt mii și mii de clipuri de 1.000 de ori mai tari decât ediția jubiliară, a XVIII-a și mister, semicentenară, căci nu 50 de ediții au fost, ci doar pentru că prima ediție a fost în 1968. Festivalul se zice internațional, dar nu e preluat de nimeni. Nu are nici prezentare într-o limbă de circulație. E ceva local, mioritic, pentru că TVR nu e în stare de mai mult. Ei nu știu că ciorba de burtă nu se reîncălzește?
Prea multe persoane pe scenă care nu ar vinde bilete nici pentru a umple un lift. E ceva dâmbovițean, încropit ca să se bifeze ceva, să nu zică lumea că nu se marchează cei 100 de ani de la Marea Unire și la TVR cu un eveniment, cu un proiect, că despre valoare nu este vorba. Este careva care cântă acolo și umple un stadion de unul singur sau de una singură? Nu. Se intră de-a moaca, că e prea mult public...

(30 august 2018)

No comments:

Post a Comment