Pe vremuri, pereții claselor erau plini de portretele conducătorilor. Într-o noapte au dispărut. Au apărut numai portretele lui MARX, ENGELS și LENIN. Și acestea au dispărut și a rămas să troneze portretul lui Gheorghe GHEORGHIU-DEJ, ca după moartea acestuia să apară portretul lui Nicolae CEAUȘESCU purtând o cravată cu placheuri, că cismar fusese acesta în tinerețe.
Și portretul lui Alexandru DRĂGHICI a fost cândva pe pereții claselor. Numai că la un moment dat s-a considerat c el, Ana și Teohari au greșit și au fost maziliți. Lui Alexandru DRĂGHICI i s-au atribuit multe nedreptăți și crime comise din vârful peniței, căci el de pe pozițiile avute a influențat cursul anchetelor și mai ales concluziile finale. Așa se explică execuția lui Lucrețiu PĂTRĂȘCANU. După mulți ani s-a concluzionat că Alexandru DRĂGHICI se face vinovat alături de DEJ de ceea ce s-a întâmplat cu PĂTRĂȘCANU. După 1989, Alexandru DRĂGHICI a făcut ceea ce face un politician viteaz, demn de admirația conaționalilor săi, adică s-a cărat din țară, în Ungaria, așa cum azi se fuge în Costa Rica sau în Madagascar. Omul s-a considerat:
- nevinovat,
- victimă,
- nedreptățit,
- curat,
- blând,
- binefăcător,
- drept.
Chiar dacă a trecut de la gradul de general la cel de simplu soldat, mai știm noi și în zilele noastre cazuri, căci vorba unul bărbat de stat, un deget are diferite aspecte ce depind de unghiul din care este privit. Și Alexandru DRĂGHICI se aștepta să fie lăsat în pace, dar a venit decembrie 1989 și foaia s-a schimbat, drept care și-a luat tălpășița, dându-și obștescul sfârșit departe de țara pe care el a crezut că chiar a slujit-o, căci un om ca el nu ar fi acceptat nici în ruptul capului că tot ceea ce a făcut nu a fost întru slujirea cauzei poporului proletar. Securitatea din vremea lui Alexandru DRĂGHICI a avut culmi ale cruzimilor, el fiind ministru securității în intervalul 20 septembrie 1952 – 19 martie 1957, poziție din care în niciun caz nu a cântat la vioară sau să fi îngrijit mușcatele din balcon. Când eram copil, venea la noi un om care scăpase din pușcărie prin 1956, un schelet ambulant, care era plin de bube și tata l-a pansat până s-a făcut bine, dar semnele sub formă de linii drepte arătau că nu erau nici furunculi și nici răni din accidente de muncă, ci erau semnele bătăilor primite.
(26 august 2018)
No comments:
Post a Comment