Sunday, September 11, 2016

Se zice că...

Din vechime sunt cunoscute nenumărate trucuri practicate sus de tot pentru a masca adevăruri incomode pentru cei care se află în vîrful piramidei sau care tânjesc să ajungă acolo. Era un film în care juca Olga Tudorache pe rol de nevastă de domnitor decedat, dar pus în fereastră să i se vadă profilul pentru a crede lumea că el încă mai trăişte, mărita doamnă vrând să-şi mai prelungească statututl cu câteva zile.
Chiar în magnificul film Cidul, turnat prin 1961, care i-a adus un Oscar Sophiei Loren, eroul principal întruchipat de Charlton Heston este pus și el pe cal și purtat în luptă, căci era simbolul invincibilității, speriindu-și adversarii, deși viața se scursese din el. 
În iunie 2008 în comuna Voinești de Iași s-a petrecut un lucru incredibil, care depășește orice închipuire, din cauza imperfecțiunii unei legi și așa bizară și care mai târziu  a dus la un Parlament așa de mare încăt credeam că avem o populație de peste un bilion de locuitori, adică un miliard pe românește, cum zicem noi străinii, la o adică să nu fim înțeleși de profani.
În vremea comunismului, pe când China avea conducători ajunși la vârsta senectuții, ori de câte ori se zvonea că unul dintre aceștia are o problemă de sănătate, imediat propaganda scotea un film în care respectivul era arătat notând pentru a traversa cu voioșie Huáng Hé.
Pentru mine este de meînțeles cum de consilierii și medicii lui Hillary Clinton nu au gestionat cu atenție starea acesteia de sănătate, pentru că deficitul de imagine capitalizat în 11 septembrie în public va fi cu mare greutate depășit. Starea de emoție puternică bazată pe simpatia față de o persoană aflată în dificultate este exploatabilă la finele unei campanii, adică cu câteva zile înainte de vot sau în noaptea votului, nu în cazul de față, când din contră, efectul este invers, chiar dacă la câteva ore Hillary a ieșit zâmbitoare dintr-o casă privată. Ideia a fost bună, pentru că ieșirea de pe poarta unui spital avea să prelungească întrebările și așa persistente. Cu certitudine, staff-ul lui Hillary va avea mult de muncă pentru a elimina acele supoziții care învep cu: se zice că...
Starea de sănătate a unui candidat este esențială, mai ales atunci când contracandidatul său lansează ipoteze șocante legate pe acestă temă.

(12 septembrie)

No comments:

Post a Comment