PhD: cauzele plagiatului la unii doctori în științe

Foarte multă lume confundă stagiul doctoral cu o activitate oarecare, iar titlul de doctor în științe ca pe un pachet de țigări care se cumpără de la tutungeria din colț. Unii consideră că dacă au terminat o facultate și dacă au terminat și un masterat, un doctorat este deja ceva obișnuit, adică, este floare la ureche.

Când eu eram elev am citit în gazeta de pe vremuri LUCEAFĂRUL că la matematică nu există elev rău, ci profesor rău. Și la doctorat, nu există doctorand care nu-și îndeplinește sarcinile, ci există fisuri în reglementări care îl aduc pe acesta în situația de a fi pus ca singur țap ispășitor în situația delicată de a fi catalogat plagiator, deși vina este împărțită cu:

• cei care îl asistă în derularea stagiului doctoral și care dacă chiar doreau să fie exigenți, aveau toate pârghiile de a aduce corecții activității depuse de doctorand în faza de întocmire a rapoartelor de cercetare;
• conducătorul de doctorat care trebuie să aibă cunoștință de tot ce mișcă în cadrul ciclului doctoral, mai ales atunci când este vorba de activitatea de cercetare și de soluțiile originale pe care doctorandul le-a obținut; el citește rapoartele de progres, el gestionează teza de doctorat și o citește făcând referat în care conchide că teza îndeplinește condițiile să fie susținută în ședință publică;
• comisia de specialitate care  avizează la rândul ei teza și este de acord să fie susținută în ședință publică; această comisie are posibilitatea de a vedea care este evoluția doctorandului, de la cele 3 rapoarte de progres la cele 150 de pagini ale tezei și de a sesiza orice fractură legată de calitatea și originalitatea tezei;
• referenții de la ședința publică întrucât selectarea lor este făcută pentru notorietatea lor în domeniu și opiniile lor contează enorm, iar acceptarea să fie susținută în ședință publică este girul că teza într-adevăr este bună;
• școala doctorală care are capacitatea de a trimite la minister;
• comisia de la minister care analizează și aprobă acordarea titlului de doctor;
• ministrul care semnează acordarea titlului de doctor;
• rectorul universității care semnează diploma de doctor acordată pe baza tezei susținute.

Există un angrenaj complex, care tocmai este construit astfel încât riscul derapajelor să scadă substanțial. În realitate, neexistând niște proceduri prin simetrie, se dezvoltă contextul unui singur vinovat. Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă titlul acordat de o comisie, ar fi retras de o altă comisie în prezența comisiei care l-a acordat, tot în ședință publică cu tot tacâmul. Cu totul altfel ar sta lucrurile și dacă pe lista conducătorilor de doctorat, în dreptul celor ale căror teze au fost descoperite ca plagiate ar apare un text referitor la respectivul eveniment. Ori, dacă se continuă ca și acum că se arată cu degetul spre o singură persoană, garanția că lucrurile se vor schimba nu este asigurată de nimic. Așa, o undă de teamă ar apare dar revoluție în activitatea doctorală în niciun caz.

(19 septembrie 2016)

(19 septembrie 2016)