Sunday, September 18, 2016

Studii de prefezabilitate


Așa cum se fac bordurizări și deci și suprabordurizări, tot așa au apărut studiile de fezabilitate, studiile de prefezabilitate care manâncă bani fără rost. Ele au menirea de a justifica realizarea unui anumit obiectiv, care oricum se va executa, cu sau fără aceste studii. Dacă ar fi vorba de ceva:
- serios,
- profesionalist,
- realist,
- corect,
- util,
- necesar,
- fără cusur,
- fundamentat,
aș găsi utile studiile de fezabilitate, cum tot utile ar fi și studiile de prefezabilitate. Cum însă aceste studii sunt:
- formale;
- incomplete,
- făcute de fantome;
- aiurea,
- fără valoare,
- fără conținut,
- pentru parandărăt,
- pentru mușterii,
- inutile,
- fanteziste,
- nule,
în opinia mea, ori se schimbă legislația responsabilizându-i pe cei ce le întocmesc, liăindu-i de proiectant și de constructor, ori să nu se mai facă, din moment ce lucrarea trebuie făcută indiferent de context. Îmi amintesc că există o linie ferată care leagă Moscova de leningrad și care are o mică curbură. Se zice că Stalin a dorit să se facă acea cale ferată. A luat omul rigla, a fixat-o să unească cele două orașe și a tras linia. Din întâmplare degetul său era un pic în afara riglei și trecând cu creionul pe lângă el, a ieșit curbura pe foaia de hârtie. Nu a fost acolo niciun studiu de prefezabilitate și nici de fezabilitate. S-a trecut la construire, că așa a vrut tătucul Stalin. În cazul autostrăzilor noastre tot așa ar trebui făcut. Un cineva ar trebui să hotărască punctele pe unde să teracă autostrada X și asta este. Studiile de fezabilitate sunt frecții la piciorul de lemn. Dacă ar fi vorba de impact ar fi ceva la un magazin de alimente, la un teatru, la un spital, dar nu la orice. Să nu se uite că dezvoltarea înseamnă mai întâi să ai și după aceea când vrei să adaugi să optimizezi. Noi nu avem nimic, iar optimizarea pe nimic, tot nimic înseamnă. În realitate, trebuie cănstruite multe lucruri, trebuie avute idei inteligente pentru a face lucruri bune, durabile, frumoase, utile, cu costuri decente și după ce există exercițiul construcției, abia după aceea să se treacă la studii de fezabilitate. dacă trebuie un automat de vândut lapte proaspăt și nu există niciunul în zonă, oriunde ar fi amplasat, ar fi OK. dacă există multe și se mai vrea unul să fie instalat, atunci ar trebui făcut un studiu pentru a-l pune astfel încât să fie eficient, adică laptele să se vândă, nu să se împută. Studiile de prefezabilitate sau cele de fezabilitate făcute de hoți, de borfași și de incompetenți reprezintă numai modalități de a face să se scurgă banii spre buzunarele cui știm noi. Amin.
(18 septembrie 2016)

No comments:

Post a Comment