Școala de fotbal din Pitești a lui Dobrin

De câte ori trec spre Rm. Vîlcea, acolo undeva în Bascov sau la Valea Ursului este un teren năpădit de bălării care mai are încă o tăbliță pe care stă scris ceva care amintește de o școală de fotbal pentru copii și care poartă numele marelui DOBRIN, emblema fotbalului Piteștean. Mai exact pe tăbliță stă scris Scoala de fotbal Nicolae Dobrin. Ca orice lucru făcut dintr-o inițiativă anume, are perioada de început când toată lumea este interesată, o perioadă de ascensiune în care interesul crește, un vârf, când interesul oamenilor este la cota cea mai ridicată, după care vine declinu. Acest declin l-am văzut acolo la acel teren de fotbal, acum acoperit de tot felul de buruieni. O inițiativă bună a căzut în desuetitudine din tot felul de motive.
Este deosebit de important să se știe că Nicolae DOBRIN este marele simbol al Piteștiului. Pe vremuri era blocul lui DOBRIN, erau ochii lui DOBRIN. Stadioanele erau pline cândva de adevărații fani ai lui DOBRINcel căruia din simpatie i se zisese Gâscanul.
Un profesor din Regensburg zicea că la ei la nemți, dacă cineva vine și zmângălește cu vopsea un zid, proprietarul ia bidineaua și văruie. Dacă individul vine și zmângălește, propiretaril ia bidineaua și văruiește. Lupta devine inegală și individul cu vopseaua se dă bătut. Ar fi bine dacă și la noi ar fi tot o așa perseverență. Adică, dacă școala de fotbal ar fi mereu ceea ce a fost la început, adică:

• un loc amenajat;
• să vină copiii;
• să fie acolo un antrenor;
• să existe o finanțare;
• locul să fie îngrijit.

Nu trebuie milioane de lei, ci dragoste față de fotbal și respect pentru memoria lui Nicolae DOBRIN. Acolo trebuie să se implice toată lumea. La adresa
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=30780&Itemid=409
se află toate detaliile despre subiectul abordat de mine aici. Trebuie să existe un responsabil unic și el trebuie să aibe competențele ca fără bani, prin voluntariat să facă acel loc să strălucească asemeni soarelui de pe cer. Orin unde am mai auzit eu asta?
Tare aș vrea ca la următorul drum spre Vîlcea să opresc și să fac o poză ca să mă bucur, nu să fiu trist ca acum, căci de aceea nu o fac.

(28 septembrie 2016)

(29 septembrie 2016)