Thursday, December 7, 2017

Un mesaj emoționant și realist

Ambasada Rusiei la București, cu regret, a aflat despre moartea fostului Rege al României, Mihai I. 
Regele Mihai a intrat în istorie ca un curajos om de stat, care a reușit să pună capăt escapadelor militare ale dictatorului român Ion Antonescu de partea Germaniei naziste.
Alăturându-se coaliției antihitleriste, România a devenit aliatul Rusiei Sovietice și a altor membri ai Națiunilor Unite, ceea ce a permis salvarea a zeci de mii de vieți și reconstrucția postbelică a țării mult mai accelerată.
Înțelepciunea sa de om de stat a primit o înaltă apreciere în URSS și monarhului român i s-a acordat cea mai înaltă distincție sovietică, Ordinul Victoriei. În 2005 și 2010 Regele a participat la Parada de Ziua Victoriei în Piața Roșie și a fost decorat de către președintele Vladimir Putin cu Medalia jubiliară în onoarea celei de-a 60-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei., mai precizează mesajul.
Ambasada Rusiei la București exprimă condoleanțe Familiei Regale românești și întregului popor român în legătură cu această pierdere de neînlocuit.
Datat 05 decembrie 2017.
       

            *
   *              *
Este un text al unui stat în care miniștrii de externe rămân în funcție cu zecile de ani și care este cântărit cu mare grijă căci vine din partea unei superputeri a lumii. Dintre personalitățile din străinătate cărora URSS le-a acordat Ordinul Victoriei se numără numai:
Dwight D. Eisenhower , Statele Unite
Bernard Montgomery, Regatul Unit 
Josip Broz Tito, Iugoslavia 
Michał Rola-Żymierski, Polonia
Mihai I al României.

(07 decembrie 2017)

No comments:

Post a Comment