Wednesday, December 13, 2017

Azi 13 decembrie 2017

Azi 13 decembrie 2017 aș fi dorit să aud numai și numai despre faptele de măreție ale Marelui Dispărut, dar nu a fost așa. Fiecare cum a putut a căutat să spună despre lucruri neimportante, despre momente oarecare sau să facă referire la alte persoane mprunte, care au făcut rău și care nu s-au ridicat la înălțimea marilor momente de istorie trăite din 25 octombrie 1921 și până în 5 decembrie 2017. Se vede că oamenii nu au puterea de a-și depăși statutul de ființe mărunte, care nu știu să deosebească mărețul de onișnuit, binele de excepțional și care se pierd în mărunțișuri initile.
Azi am văzut mule flori albe, multă liniște și sobrietate, dar și multă vorbărie inutilă din partea unor oameni care vorbeau doar să se audă vorbind. Sunt sigur că tăcerile și imaginile erau suficiente. Nu vreau să dau acum numele celor care nu mi-au plăcut și care căutau să arate că stând în preajma Marelul Bărbat de Stat au influențat și ei istoria, deși nimic nu are cum să fie verificat.
Mai avem mult de învățat până vom ajunge acolo încât să știm să prețuim valorile autentice tot timpul, nu numai când nu mai sunt printre noi. Va mai trece mult timp până vom înțelege că nu elementele senzaționale sau imperfecte sunt esențiale, căci nu pe ele trebuie insistat nejustificat, în cele mai nepotrivite momente. Norocul meu este că am reușit să mă detașez de acele lucruri care nu mi-au convenit și să rămân doar cu ceea ce eu am considerat definitoriu, eroic și special. Exactitatea momentelor, rigoarea și perfecțiunea armatei a fost exact ceea ce am apreciat. Sobrietarea oficialilor m-a impresionat, dar trăncănitorii din televiziuni m-au dezamăgit în totalitate.
Azi 13 decembrie 2017 a fost o zi a rememorării unor fapte mărețe, unice și determinante pentru istoria pooporului român.



(13 decembrie 2017)

No comments:

Post a Comment